INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TURCIA

Ce decizie a luat Deian Sorescu după plecarea lui Marius Șumudică. „A ajuns foarte popular la Gaziantep”

Deian Sorescu (în duel cu Davinson Sanchez) nu mai lipsește dintre titulari la Gaziantep / Foto: Imago
Deian Sorescu (în duel cu Davinson Sanchez) nu mai lipsește dintre titulari la Gaziantep / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 22 martie 2024 13:46 / Actualizat vineri, 22 martie 2024 13:53

Deian Sorescu (26 de ani), fundașul lui Gaziantep, s-a adaptat repede în Turcia și ar vrea să continue în SuperLig. Presa locală anunță că prelungirea șederii sale la fosta trupă a lui Șumudică s-ar putea produce la vară, în condițiile în care cei de la Rakow au declarat în mai multe rânduri că nu-l vor păstra dacă revine în Polonia.

Au trecut 18 zile de când Marius Șumudică s-a despărțit de Gaziantep, iar foștii săi jucători români nu se gândesc decât cum să continue, dincolo de finalul sezonului. După ce s-a scris despre dorința lui Denis Drăguș de a fi transferat definitiv de la Standard, un alt fotbalist, împrumutat pentru șase luni de la Rakow, și-a exprimat intenția de a rămâne.

Ziarele Telgraf și Gaziantep Refleks scriu astăzi că apărătorul trecut și pe la FCSB a devenit repede foarte popular în vestiar, iar evoluțiile sale i-au mulțumit pe cei din conducerea clubului.

Telgraf: „Deian Sorescu a renăscut la Gaziantep"

„Datorită prestațiilor din ultimele săptămâni, Sorescu a fost convocat la echipa națională a României. Deian, care a început să joace în primul «11» după ce Selçuk İnan a fost numit antrenor, a reușit să marcheze goluri în partidele cu Beșiktaș și Rize. În timp ce extrema a ajuns la trei reușite în campionat, performanța lui crește de la o zi la alta. Fotbalistul, al cărui moral e ridicat, vrea să-și confirme ascensiunea în meciurile rămase din campionat.

Sorescu a renăscut, e fericit la Gaziantep, vrea să fie transferat definitiv și să rămână un titular incontestabil. Și echipa tehnică e foarte satisfăcută de prestațiile lui Deian. Sorescu vrea mai întâi să aibă succes la națională, apoi să câștige jocul cu Alanya", scrie Telgraf.

Cota lui Sorescu a scăzut cu o treime în 9 luni!

Deian Sorescu a evoluat titular în cele două jocuri de după demisia lui Marius Șumudică. La penultima apariție, contra lui Beșiktaș (2-0), „tricolorul" a semnat un gol și a bifat toate minutele. A „recidivat" în a modifica tabela de marcaj în runda succesivă, la 1-3 cu Rize, dar a fost substituit în minutul 82.

A fost un start bun pentru noul antrenor. Suntem pe un drum bun, a fost o seară reușită pentru toată lumea. Sunt foarte fericit aici. Trebuie să păstrăm același nivel și meciurile următoare. Trebuie să continuăm lupta!
Deian Sorescu, fundaș Gaziantep

Prima reușită pentru roș-negrii a fost pe 11 februarie, la 3-1 cu Istanbulspor. În total, Sorescu are 11 apariții în tricoul lui Gaziantep, cu 667 de minute bifate în campionat și Cupa Turciei. Față de iunie 2023, cota de piață i-a scăzut însă cu 33%, de la 1,5 milioane la un milion de euro, conform portalului Transfermarkt.de.

14selecții și 0 goluri are Deian Sorescu în echipa reprezentativă a României. A fost convocat pentru amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează