INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Noua senzație din Premier League, comparată de Gary Lineker cu Erling Haaland: „Văd la el calități asemănătoare”

Evan Ferguson, atacantul irlandez al lui Brighton. 
Foto: Imago
Evan Ferguson, atacantul irlandez al lui Brighton. Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 06 septembrie 2023 14:55 / Actualizat miercuri, 06 septembrie 2023 15:33

Evan Ferguson, 1,88 m, vârful lui Brighton, are 4 goluri în 4 meciuri de campionat și al patrulea jucător din istoria Premier League cu hattrick până la 18 ani. E și cel mai precoce irlandez care a înscris vreodată în elita Angliei.

Norvegianul Erling Haaland, 23 de ani, bombardierul lui Manchester City, are un nou rival în Premier League. Irlandezul Evan Ferguson, 18 ani, 1,88 m, e ultima descoperire a lui Brighton, speranța unui alt transfer de peste 100 de milioane, după ce Moises Caicedo a ajuns la Chelsea pentru 116 milioane, 133 dacă se împlinesc toate clauzele trecute în contract.

Nu doar Mutu și Tamaș au băut în San Marino » Adevărul, după 12 ani: „Am fost surprins când am aflat cine a fost al 3-lea”
GSP LIVE
Nu doar Mutu și Tamaș au băut în San Marino » Adevărul, după 12 ani: „Am fost surprins când am aflat cine a fost al 3-lea”

Evan Ferguson, atacantul lui Brighton, cel mai tânăr marcator al naționalei Irlandei de la Robbie Keane încoace

Weekendul trecut, Evan a reușit primul său hattrick în elita Angliei, la 3-1 cu Newcastle, și specialiștii insulari s-au aprins. La fel, presa din toată Europa

Puștiul din Bettystown, care devenise din sezonul trecut cel mai tânăr irlandez marcator în Premier, la 18 ani și 72 de zile (97 de zile sub vechiul record, deținut de Michael Obafemi, la Southampton, în 2018), are acum patru goluri în patru meciuri în campionat.

  • Este doar al 4-lea jucător în istoria Premier League cu "triplă" la 18 ani sau înainte de 18 ani, după Bart-Williams, Fowler și Owen, ultimul de trei ori
  • A ajuns la 10 goluri în 23 de partide de PL. Doar Owen (28), Rooney (15) și Jeffers (12) au înscris mai mult decât el până la 19 ani

30de milioane de euro valorează acum Evan Ferguson, potrivit Transfermarkt.de

La națională, a fost ca un vulcan. La 15 ani, a debutat pentru Irlanda U21. La 18 ani și 155 de zile, înscria întâiul său gol la prima partidă ca titular naționala mare (3-2 cu Letonia). Cel mai precoce marcator printre verzi de la Robbie Keane, în 1998.

Gary Lineker: „Văd la Evan Ferguson calități de la Erling Haaland"

Ferguson are calități fizice excepționale, dar a fost dăruit și cu calități tehnice foarte bune. Gary Lineker (62 de ani), o glorie în atacul naționalei Angliei și cea mai puternică voce printre analiștii britanici, îl aseamănă cu Haaland. „Văd la el calități de la Haaland. Mișcările sale, înălțimea, tinerețea...", l-a prezentat Lineker la BBC.

În același timp, managerul lui Brighton, italianul Roberto De Zerbi (44) îl compară cu un compatriot. „Aduce cu Vieri, care era stângaci, iar Evan are piciorul drept puternic. Însă au caracteristici similare. Și e generos, face bine și faza defensivă, ca Bobo", a declarat De Zerbi pentru Gazzetta dello Sport.

14goluri a marcat irlandezul Ferguson în 33 de meciuri disputate la Brighton în toate competițiile

James Milner, mijlocaș Brighton: „Evan Ferguson simte golurile și e mereu la locul potrivit"

Coechipierii îl apreciază la fel de mult ca antrenorul lor. „Ceea ce realizează în Premier e incredibil. E unic datorită forței sale, a abilității. Poate atinge cel mai înalt nivel", l-a descris căpitanul Lewis Dunk

În timp ce veteranul James Milner a spus: „Se simte cel mai bine în careu, simte golurile și e mereu la locul potrivit. Un finalizator extraordinar, dar nu ezită să facă nici munca murdară a jocului, e în prima linie a apărării". 

E un jucător special. Progresează într-un ritm fenomenal și muncește pentru a-și îmbunătăți calitățile. Poate deveni un jucător complet, unul dintre marii golgheteri ai Europei. Cu Newcastle nu doar că a înscris trei goluri, a jucat 90 de minute pentru echipă. Ascensiunea lui e importantă pentru noi și pentru cariera sa 

- Roberto De Zerbi, manager Brighton

Citește și: 

Adversara României o acuză pe Bayern Munchen: „L-au aruncat cu praștia! Presiune extremă, a fost o victimă”

Acțiunile lui Manchester United s-au prăbușit la bursă după ce familia Glazer a decis să scoată clubul de la vânzare!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
anti_fcsb_bayern_real_juve
anti_fcsb_bayern_real_juve  •  07 Septembrie 2023, 16:26

Bravo Ferguson pentru ca ai ales un club bazat precum Brighton.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează