INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CUPA ITALIEI

VIDEO. Gennaro Gattuso a plâns după calificarea lui Napoli în finala Cupei Italiei: „Dedic rezultatul surorii mele!”

Gennaro Gattuso, în timpul meciului Napoli - Inter 1-1 // foto: Guliver/gettyimages +8   FOTO
Gennaro Gattuso, în timpul meciului Napoli - Inter 1-1 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de GSP - Publicat duminica, 14 iunie 2020 09:09

Napoli s-a calificat în finala Cupei Italiei, după 1-1 cu Inter (2-1 la general). La finalul partidei, Gennaro Gattuso (42 de ani), antrenorul napolitanilor, a fost vizibil emoționat, după ce la începutul lunii și-a pierdut sora, Francesca.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, sora de doar 37 de ani a antrenorului italian a murit. Aceasta suferise un atac cerebral la începutul lunii februarie.

Lorenzo Insigne, fotbalistul lui Napoli, i-a dedicat rezultatul din meciul cu Inter antrenorului său, care a fost vizibil emoționat la finalul meciului. „Vreau să mulțumesc întregii lumi a fotbalului, pentru că toți au fost aproape de mine și de familia mea. A fost dificil. Dedic rezultatul familiei mele, părinților mei și surorii mele. Am iubit-o atât de mult, a fost o pierdere grea”, a spus Gattuso pentru RAI Sport, citat de Football Italia.

Napoli - Juventus, finala Cupei Italiei

Napoli s-a calificat în finala Cupei Italiei, după remiza, scor 1-1, cu Inter. În tur se impusese cu 1-0. Inter a început vijelios partida și a deschis rapid scorul, în minutul 3. Danezul Eriksen a executat înșelător o lovitură de la colțul terenului și l-a păcălit pe Ospina. În minutul 41, Napoli egala prin Dries Mertens, care a venit nemarcat și a reluat pe sub mâinile lui Handanovic.

În finala, Napoli se va încleșta cu Juventus, care a trecut în dublă manșă de AC Milan (0-0 acasă, 1-1 în deplasare). Meciul va avea loc pe 17 iunie.

Napoli - Inter 1-1

  • Au marcat: Mertens 41 / Eriksen '3
  • Dries Mertens a devenit cel mai bun marcator din istoria lui Napoli, cu 122 de goluri.
+4 FOTO

Citește mai multe știri despre fotbalul internațional:

Moment incredibil în Mallorca - Barcelona! Un fan a intrat pe teren, deși s-a jucat fără spectatori, pentru a-l vedea de aproape pe Messi! A fost scos în lacrimi de stewarzi

Este oficial! PSG renunță la Cavani și Thiago Silva, fotbaliști emblematici ai clubului: „A fost o decizie foarte dificil de luat!”

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează