INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BRAZILIA

Impresionant: Au revenit în prima ligă la 4 ani distanță de una dintre cele mai mari tragedii din istoria fotbalului

Chapecoense FOTO IMAGO
Chapecoense FOTO IMAGO

Articol de - Publicat miercuri, 13 ianuarie 2021 18:29 / Actualizat miercuri, 13 ianuarie 2021 19:07

Chapecoense a învins pe teren propriu formația Figueirense, scor 2-1, și s-a întors pe prima scenă a fotbalului brazilian, după un singur în an în Serie B și la patru ani distanță de accidentul aviatic care a făcut înconjurul lumii.

  • CONTEXT: 71 de persoane au murit în accidentul aviatic din Columbia, pe 29 noiembrie 2016. 3 jucători, un ziarist, o stewardesă și mecanicul de bord au fost singurii supraviețuitori. Chapecoense mergea la Medellin, pentru turul finalei de Copa Sudamericana, cu Atletico Nacional.

Chapecoense a revenit în elita fotbalului din Brazilia, după ce și-a asigurat promovarea cu patru etape înainte de finalul campionatului, iar din sezonul viitor se vor înfrunta din nou cu granzii din campionat: Corinthians, Flamengo, Fluminese, Gremio, Internacional, Santos sau Sao Paolo.

Chapecoense - Figueirense 2-1

După o singură victorie în ultimele 5 etape, Chapecoense s-a impus teren propriu cu Figueirense, formație aflată pe locurile retrogadabile. Moccelin Paulinho a marcat singurul gol al primei reprize pentru „Chape”, după ce a deschis scorul în minutul 22. 

În a doua repriză, Derlan a dublat avantajul gazdelor, dar Diego Goncalves a redus din diferență pentru Figueirense, după un penalty transformat cu 6 minute înainte de fluierul final. Tabela a rămas intactă până la final, Chapecoense a învins cu 2-1, iar jucătorii au început sărbătoarea pe Arena Conda.

11.15 milioane de €valorează lotul celor de la Chapeconese, conform Transfermarkt

Chapecoense a evoluat 8 sezoane în prima ligă, iar cea mai bună clasare din istoria clubului a fost poziția a 8-a, obținută în stagiunea din 2017, la un an după accidentul aviatic.

VIDEO. Un antrenament al echipei Chapecoense

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Gaziantep, eliminată din Cupa Turciei la primul meci după plecarea lui Marius Șumudică

Diego Simeone, antrenorul ultimului deceniu! Cine sunt cei mai buni 10 tehnicieni

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează