INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Răspunsul lui Joshua Kimmich pentru idolul său » Xavi îl vrea în locul lui Sergio Busquets

Răspunsul lui Joshua Kimmich pentru Xavi. Foto: Imago Images
Răspunsul lui Joshua Kimmich pentru Xavi. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 13 iunie 2023 09:33 / Actualizat marti, 13 iunie 2023 10:23

Mijlocașul lui Bayern, Joshua Kimmich (28 de ani), nu e interesat de un transfer la Barcelona, în ciuda interesului arătat de antrenorul catalanilor, Xavi Hernandez (43). „Nu mă preocupă asta acum. Mai am doi ani de contract”, i-a replicat internaționalul german.

Xavi Hernandez nu și-a ascuns niciun moment interesul pentru Joshua Kimmich. Rămas fără Busquets, care s-a despărțit de Barcelona după 14 ani, antrenorul catalanilor l-a declarat pe internaționalul german obiectivul numărul unu al acestui mercato estival. Doar că jucătorul în vârstă de 28 de ani nu a răspuns cu aceeași monedă avansurilor catalanului.

Hagi încearcă să relanseze un jucător trecut pe la FCSB și prin Serie A » Fotbalistul va semna cu Farul
MERCATO
Hagi încearcă să relanseze un jucător trecut pe la FCSB și prin Serie A » Fotbalistul va semna cu Farul

Joshua Kimmich: „Mai am doi ani de contract cu Bayern și avem planuri mari”

Deși a dezvăluit cu mai mult timp în urmă că Xavi este idolul său și un model în carieră, Kimmich nu e tentat, deocamdată, să joace sub comanda acestuia. 

„Era greu să nu remarc interesul lui, dar nu mă preocupă asta acum. După cum sigur știe toată lumea, mai am doi ani de contract și avem planuri mari”, le-a spus jucătorul lui Bayern jurnaliștilor, la finele amicalului de luni al naționalei Germaniei cu Ucraina (3-3).

Xavi: „Și Robert Lewandowski a fost la Bayern și acum joacă pentru noi”

Xavi își intensificase eforturile în ultimele zile: „Și Lewandowski a fost la Bayern și acum joacă pentru noi!”. 

Asta după ce, inițial, antrenorul Barcelonei afirmase în cadrul unei conferințe de presă că „Joshua Kimmich este un fotbalist de top, înțelege jocul fantastic. M-aș urca oricând în avion pentru el. Dar se află sub contract, așa că depinde de el. Dacă ni se deschide o ușă, vor fi negocieri cu Bayern”.

Robert Lewandowski s-a despărțit cu scandal de Bayern

Însă Kimmich, e clar, nu intenționează să urmeze calea aleasă de Lewandowski. Vara trecută, internaționalul polonez s-a despărțit cu scandal de campioana Germaniei, după ce a făcut presiuni asupra conducerii clubului pentru a se putea transfera la Barcelona. 

În cele din urmă, deși mai avea un an de contract, Bayern i-a dat drumul în schimbul a 45 de milioane de euro.

80 de milioane de euroe cota de piață a lui Joshua Kimmich pe transfermarkt.de

Citește și:

PSG vrea să-l vândă urgent pe Mbappe! De ce s-a schimbat total situația

Pleacă sigur de la FCSB! Nu se mai simte bine la echipă și vrea să dea curs ofertei din Germania

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează