INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Osasuna se revoltă și merge la TAS, după ce Comisia de Apel a UEFA a păstrat decizia excluderii din Europa

Osasuna se revoltă și merge la TAS. Foto: Imago Images
Osasuna se revoltă și merge la TAS. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 05 iulie 2023 13:16 / Actualizat miercuri, 05 iulie 2023 13:39

Osasuna, finalista Cupei Regelui și ocupanta locului 7 în LaLiga, nu poate evolua în sezonul viitor în Conference League. De vină este scandalul de-acum 10 ani cu cele două blaturi făcute de echipa din Pamplona.

Osasuna nu va juca în sezonul viitor în Conference League (detalii AICI)! Deși a terminat campionatul trecut pe locul 7, finalista Cupei Spaniei a fost exclusă din Europa. Decizia luată de UEFA a fost păstrată și de Comisia de Apel a forului continental, astfel că echipa din Pamplona nu va putea, cel puțin deocamdată, reprezenta Spania în cupele,europene și va ceda locul lui Bilbao.

Dar Osasuna nu s-a resemnat și va folosi ultima cale de atac la sancțiunea UEFA: merge la TAS și speră că la Lausanne va obține anularea interdicției dictate contra sa.

Barcelona și-a prezentat al doilea transfer: exact piesa care îi lipsea lui Xavi! Clauză de 400 de milioane de euro
BARCELONA
Barcelona și-a prezentat al doilea transfer: exact piesa care îi lipsea lui Xavi! Clauză de 400 de milioane de euro

Osasuna plătește abia acum după un deceniu

De vină pentru suspendare sunt blaturile făcute de echipa roș-albastră și de conducătorii acesteia în urmă cu un deceniu. 

„Cluburile nu trebuie să fi fost direct sau indirect implicate în orice activitate menită să aranjeze sau să influențeze rezultatul unui meci”. Comitetul de Apel nu a luat în considerare probele prezentate de Osasuna și a menținut prima decizie", a motivat UEFA, declarația fiind preluată de Marca.

650.000 de euroeste suma cu care Osasuna i-a mituit pe cei de la Betis ca să câștige cu Valladolid și apoi să piardă cu echipa din Pamplona

Osasuna a făcut două blaturi în două sezoane

În 2012-2013, Osasuna le-ar fi plătit pe Deportivo La Coruna și Getafe pentru a pierde meciurile directe. Clubul din Pamplona a evitat astfel retrogradarea. Un an mai târziu, mituită ar fi fost Betis, mai întâi ca să o învingă pe Real Valladolid, apoi să piardă jocul direct cu Osasuna. Încercările au fost în zadar, Osasuna a retrogradat oricum la sfârșitul sezonului!

După judecarea cazului, Angel María Vizcay, conducător al Osasunei a primit o condamnare de 8 ani și 8 luni (redusă apoi la 5 ani și 7 luni), iar foștii jucători ai lui Betis, Amaya și Xavi Torres, au fost condamnați la un an, justiția spaniolă dictând pedepse pentru mai mulți fotbaliști și oficiali.

Osasuna nu cedează niciodată. Ne vom apăra drepturile și pe cele ale fanilor cu aceeași ardoare cu care ei ne susțin în fiecare weekend și cu același efort cu care antrenorii și jucătorii noștri au obținut, pe merit, un loc în următoarea ediție a Conference League. 

- comunicatul Osasunei

Citește și:

Luis Enrique va fi prezentat azi la PSG alături de 6 transferuri

Noul transfer de la FCSB face cu greu față antrenamentelor lui Neubert

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează