INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CUPA ASIEI

Se știe finala Cupei Asiei » Qatar, succes pe „muchie de cuțit” în semifinală

Iran se califică în finala Cupei Asiei, foto: Imago Images
Iran se califică în finala Cupei Asiei, foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 07 februarie 2024 20:20 / Actualizat miercuri, 07 februarie 2024 20:45

Qatar a obținut biletele pentru finala Cupei Asiei după un meci cu 5 goluri în fața Iranului. 

Deși a fost egalată la 2 la începutul reprizei secunde, selecționata antrenată de Tintin Marquez s-a impus pe final.

Mititelu îl atacă pe Becali: „Nu îi mai dau jucători. L-a distrus pe Compagno”
FCU CRAIOVA
Mititelu îl atacă pe Becali: „Nu îi mai dau jucători. L-a distrus pe Compagno”

Iordania - Qatar, finala Cupei Asiei » Când are loc meciul

Iordania - Qatar este finala Cupei Asiei. Meciul va avea loc pe Lusail, stadionul din Qatar pe care s-a disputat și finala Cupei Mondiale din 2022, dintre Argentina și Franța. Meciul va avea loc pe 10 februarie, ora 17:00.

Iran pleca cu prima șansă înaintea duelului cu Qatar, din semifinalele Cupei Asiei și a început partida în forță. Sardar Azmoun (29 de ani), jucătorul Romei, a deschis scorul în minutul 4, însă nu s-a bucurat foarte mult de avantaj.

Qatar a egalat prin Jassem Abdulsallam (21 de ani) în minutul 17, după un șut deviat. Selecționata care a organizat Cupa Mondială din 2022 a întors rezultatul și a mai punctat o dată, pentru 2-1, în minutul 43, prin Akram Afif (27 de ani).

Naționala Iranului nu a renunțat la luptă și a egalat la 6 minute după pauză, prin Alireza Jahanbakhsh (30 de ani), după o lovitură de la 11 metri. 

Qatar a dat lovitura pe final, în minutul 82, prin Almoez Ali (27 de ani) și s-a calificat în finala Cupei Asiei.

Iordania, adversarul Qatarului din finala Cupei Asiei

Iordania a învins marți Coreea de Sud, 2-0, și va juca în premieră finala Cupei Asiei, după ce se calificase întâia oară și în semifinale.

Mare surpriză la Cupa Asiei. Coreea de Sud, locul 23 în clasamentul FIFA, echipa căpitanului Son Heung-min (liderul lui Tottenham) și antrenată de germanul Jurgen Klinsmann, a fost eliminată marți seară în semifinalele turneului din Qatar.

Pregătită de marocanul Hussein Ammouta, 54 de ani, numit în 2023, Iordania a trecut cu dificultate de faza grupelor, de pe locul 3, dar a chinuit Coreea de Sud și atunci. A condus cu 2-1 la pauză, a fost egalată în primul minut de prelungire (2-2).

Marți, la Al-Rayyan, împotriva sud-coreenilor, vârful Al-Naimat (24 de ani, Al-Ahli, Qatar) a deschis scorul cu o „scăriță" la capătul unui contraatac. Al 15-lea său gol la națională în 36 de meciuri.

Lovitura decisivă a dat-o Al-Taamari, aripa dreaptă. În vârstă de 26 de ani, singurul internațional iordanian la o echipă europeană (titular la Montpellier, în elita Franței, cu 3 goluri și 3 assisturi în 16 meciuri de Ligue 1, 15 integralist) a driblat tot ce a întâlnit în cale și a înscris cu un șut de la marginea careului.

Citește și alte știri:

Marius Șumudică, declarații emoționante la un an de la seismele devastatoare din Turcia: „A fost o tragedie uriașă! Gaziantep e orașul meu”
TURCIA
Marius Șumudică, declarații emoționante la un an de la seismele devastatoare din Turcia: „A fost o tragedie uriașă! Gaziantep e orașul meu”
E oficial! A plecat de la FCSB și a fost prezentat de noua echipă
TRANSFER
E oficial! A plecat de la FCSB și a fost prezentat de noua echipă

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
contrabas3
contrabas3  •  07 Februarie 2024, 20:54

BREAKING!!! În sfârșit s-a întâmplat! Pentru prima dată în istoria meciurilor internaționale asistate de VAR s-a întâmplat ca o echipă să dea gol, dar faza să fie întoarsă, cealaltă echipă să primească penalty și să înscrie!!! Nigeria a plecat pe contraatac, a fat gol. Faza s-a analizat la VAR, golul a fost anulat, South Africa a primit penalty și a dat gol! (scriu aici din cauză că nu am găsit articol are să “cover” meciul ăsta din Africa-Cup of Nations)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează