INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  AL HILAL - PAKHTAKOR 2-1

Răzvan Lucescu, după meciul din Liga Campionilor decis la ultima fază: „Jucătorii au început să obosească”

FOTO: twitter.com/Alhilal_FC
FOTO: twitter.com/Alhilal_FC

Articol de - Publicat marti, 15 septembrie 2020 13:14 / Actualizat marti, 15 septembrie 2020 13:26

Răzvan Lucescu are punctaj maxim cu Al Hilal în grupa de Liga Campionilor, dar a trăit cu mari emoții până în minutul 90+7 meciul cu Pakhtakor, scor 2-1: „Aveam controlul meciului și noi le-am oferit ocazii să înscrie".

Lucescu a tranșat luni seară primul duel pentru șefia grupei B din Liga Campionilor Asiei, 2-1 cu Pakhtakor. Al Hilal, deținătoarea trofeului, are punctaj maxim după primele trei etape, însă antrenorul român a tremurat pe margine, deși uzbecii au jucat cu un om mai puțin din minutul 64: „La 1-0 aveam meciul în control și geșelile noastre au dat încredere adversarului. Noi le-am oferit ocaziile să egaleze. Dar de la mijlocul părții secunde au început să obosească, cedând presiunii".

Al Hilal - Pakhtakor 2-1: două goluri în prelungiri

Campioanei saudite i-au lipsit șase jucători, izolați după ce s-au infectat cu noul coronavirus. Dar partida curgea spre o victorie, după ce Giovinco a deschis scorul (45+2), cu o superexecuție din lovitură liberă. 

Elvețianul Derdiyok a egalat (70), la o minge respinsă în față de portar și, tot cu un șut din afara careului, rezerva Hattan Bahebri a dat sentința în al șaptelea minut al prelungirilor!

„Am întâlnit cea mai bună echipă din Asia, dar este dureros că arbitrul ne-a tratat în acest fel. Ne-a umplut de cartonașe galben, acordate foarte ușor" 
Șota Arveladze, antrenor Pakhtakor

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

„Apărare slabă, horror la faze fixe!” » Echipa lui Costel Gâlcă, criticată după debut

Denis Drăguș a fost prezentat în Serie A: „Bine ai venit!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close