INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SCHIMBARE

Antrenorul lui Tătărașanu, propunere ieșită din comun: „Cu regula asta vom vedea fotbal mai ofensiv”

Stefano Pioli // FOTO: Imago
Stefano Pioli // FOTO: Imago

Articol de GSP - Publicat sambata, 25 septembrie 2021 13:25 / Actualizat sambata, 25 septembrie 2021 14:06

Stefano Pioli, antrenorul lui AC Milan, a venit cu serie de propuneri pentru a schimba regulile din fotbal.

Tehnicianul lui Ciprian Tătărușanu a vorbit la conferința de presă de dinaintea meciului cu Spezia despre ce schimbări ar face în fotbal, inspirându-se din baschet.

Stefano Pioli vrea schimbări importante în fotbal

„Cele cinci schimbări sunt foarte importante. De când s-a extins numărul rezervelor la 12, ar fi fost păcat să rămână doar trei înlocuiri.

Dacă vrem să vedem fotbal ofensiv, trebuie să introducem o regulă care să-ți interzică să te întorci în propria jumătate dacă ai trecut de mijlocul terenului”, a spus Pioli, citat de Marca.

În plus, Pioli ar dori și introducerea time-out-urilor, pentru ca antrenorii să poată da indicații, și vrea să fie oprit cronometrul atunci când mingea nu se află în joc, așa cum se întâmplă în baschet sau handbal.

Planul lui Wenger: echipele naționale, meciuri doar în octombrie!

Arsene Wenger vrea să revoluționeze întreg fotbalul mondial. Francezul, 71 de ani, 22 petrecuți ca manager la Arsenal, este din 2019 director de dezvoltare globală la FIFA. Plănuiește să modifice programul competițiilor. Și să multiplice turneele finale!

„Actualul calendar e depășit. În septembrie, facem o pauză, în octombrie, a doua, în noiembrie, a treia, iar în martie a patra. Ultima e în iunie, apoi noul sezon începe în iulie. E prea mult. Încercăm să grupăm calificările pentru a evita călătoriile. August și septembrie ar fi destinate cluburilor, și octombrie ar deveni luna naționalelor. Din noiembrie până la sfârșitul stagiunii, numai pentru cluburi", a declarat Wenger într-o reuniune la Doha, Qatar.

Oficialul FIFA s-a referit și la Mondial: „146 de federații ne-au cerut un turneu final din doi în doi ani. Pe 19 decembrie vom avea un răspuns dacă toate forurile vor fi de acord". Dacă va fi acceptat, planul ar urma să fie aplicat probabil din 2028. Ar include și un Euro o dată la doi ani!

Vom vedea dacă se va putea schimba sau nu întregul sistem, pentru că suntem într-o democrație, dar sunt convins că planul meu este cel corect. Misiunea noastră este să creștem calitatea competițiilor
- Arsène Wenger, director FIFA

VIDEO Brahim Diaz, noul număr 10 de la AC Milan

Citește și: 

Scoțienii l-au întrebat pe Ianis Hagi despre transferul la AS Roma! Reacția românului

Verdict pentru Ronald Koeman » Ce suspendare a primit după ce a fost eliminat cu Cadiz + decizie și în cazul lui Frenkie de Jong

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (8)
4774403515910795
Istvan-Lorinc Pakurar  •  25 Septembrie 2021, 15:05

Fotbalul ar trebui sa ramina cel de acum 100 de ani. Privind regulamentele. In prezent cu atitea amendamente interesul va scadea. Ex. elocvent este hentul. Ba ca a atins neintentionat s-au viceversa,a ridicat mina firesc ori nefiresc etc. Cu cit se complica cu atit scade spectacolul. Era simplu. Ai atins mingea cu mina ..hent.

radookoo
radookoo  •  25 Septembrie 2021, 15:01

Eu nu sunt de acord! Ce rost ar mai avea golurile multe daca s-ar intrerupe meciul asa des? Plus de asta, la meciurile televizate, ar fi o gramada de reclame cat timp mingea nu e in joc. Vin eu cu o regula si mai buna ca sa fie goluri multe. Fundasii sa fie de liga inferioara! Clar nu e de implementat, dar nu tot ce zboara se mananca.

radu876
radu876  •  25 Septembrie 2021, 14:44
Postat de radu876 pe 25 Septembrie 2021, 14:44

detaliati un pic, cum adica sa nu se mai intoarca in propriul teren? ca evident ca n-o sa ramana in terenul advers pana la sfarsitul meciului. si be: este antrenorul lui ac milan, nu a lui tatarusanu. sau daca vreti, antrenorul fostei echipe a lui daminuta, merge si asa daca e pe-acolo.

"..al lui tatarusanu"

Vezi toate comentariile (8)
Comentează