INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BARCELONA - NAPOLI

I-au „sărit siguranțele”! Patronul lui Napoli a făcut scandal la TV

Aurelio De Laurentiis se ceartă cu jurnaliștii / Foto: captură
Aurelio De Laurentiis se ceartă cu jurnaliștii / Foto: captură

Articol de - Publicat marti, 12 martie 2024 17:38 / Actualizat marti, 12 martie 2024 19:27

Aurelio De Laurentiis, patronul lui Napoli, a întrerupt un interviu și a împins un cameraman înaintea returului cu FC Barcelona din „optimile” Ligii Campionilor (1-1 în tur).

Tensiuni la Napoli înaintea returului cu FC Barcelona, programat marți seară în „optimile” Ligii Campionilor. În rolul principal, chiar patronul campioanei Italiei, Aurelio De Laurentiis!

Ce s-a întâmplat? La interviurile obligatorii din preziua meciului, după antrenorul napoletanilor, Francesco Calzona, a venit rândul unui jucător, Matteo Politano, să răspundă întrebărilor reporterului Sky Italia.

Un chimist bun face cât 10 avocați celebri
editorial cristi geambașu
Un chimist bun face cât 10 avocați celebri

Ieșire nervoasă a lui Aurelio De Laurentiis

Dar a intervenit De Laurentiis, strigându-i „Politano! Politano! Nu ar trebui să vorbești cu ei!”. Și nu a fost totul. Pe platforma X circulă un videclip în care proprietarul clubului poate fi văzut în timp ce îl ia de mână pe Politano și îl îndepărtează din fața camerei. Apoi, în urma unui schimb prelungit de replici cu jurnaliștii, se întoarce și-l împinge violent pe cameraman.

Aurelio De Laurentiis spune lucruri trăsnite

De Laurentiis este cunoscut drept un tip excentric. După cum relatează „tuttomercato.web”, producătorul de film în vârstă de 74 de ani a preluat serviciul de streaming „DAZN” la începutul lunii martie.

Iar după o victorie cu 2-1 pe teren propriu, împotriva lui Juventus, a criticat instalarea camerelor de luat vederi în vestiar. Nu demult, el a stârnit zâmbete în presa italiană după o propunere venită în contextul în care a ajuns deja la al treilea antrenor în acest sezon, după ce i-a dat afară, pe rând, pe Rudi Garcia și Walter Mazzarri.

Aurelio De Laurentiis vrea doi antrenori, unul pentru competițiile interne, altul pentru cupele europene!

Proprietarul azzurrilor a născocit ideea de a avea doi tehnicieni principali: unul să se ocupe de campionat și cupă, altul de cupele europene! Invitat să comenteze la „Business of Football Summit" ținut la Londra, la inițiativa ziarului Financial Times, De Laurentiis și-a expus opinia vizavi de posibila aglomerare mai mare a calendarului competițional.

Întrebat dacă, cu toate partidele de la Mondialul Cluburilor, cu creșterea numărului de meciuri în noua Ligă, cu reducerea celor din campionatele interne, mai este timp și pentru cantonamente presezoniere, magnatul italian a avut o replică stupidă:

„Poți aborda toate aceste jocuri doar dacă îți permiți să ții 40 de fotbaliști în lot, toți de același nivel. Și atunci vă spun un secret, de vizionar, am avea nevoie de doi antrenori. Unul să se ocupe de Serie A și de cupele naționale, iar altul Liga sau Superliga, cine știe...".

VIDEO. Edgar Ie povestește cum a fost să se antreneze cot la cot cu Messi, Suarez și Neymar la Barcelona: „Sunt recunoscător că am avut această șansă”

Mai puteți citi:

Dezvăluire șocantă în Turcia » Românii au răsturnat complotul anunțat la Gaziantep! „I-au făcut de rușine”

Istvan Kovacs, contestat înaintea meciului din Europa: „O catastrofă!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează