INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  GALATA - OM 4-2

FOTO SUPERCICÂLDĂU! Românul a ridiculizat apărarea lui Marseille: filmul fazei + Cic s-a îmbrâncit cu un adversar

Alex Cicâldău (24 de ani, mijlocaș central) a deschis scorul în Galatasaray - Marseille
Alex Cicâldău (24 de ani, mijlocaș central) a deschis scorul în Galatasaray - Marseille

Articol de GSP - Publicat joi, 25 noiembrie 2021 20:07 / Actualizat joi, 25 noiembrie 2021 21:44

Alex Cicâldău (24 de ani, mijlocaș central) a deschis scorul în Galatasaray - Marseille 4-2, partidă contând pentru etapa #5 a grupelor din Europa League.

Programul complet al serii în Europa League!

În minutul 12, Cicâldău a recuperat excelent în jumătatea adversă mingea de la Boubacar Kamara, a combinat cu Sofiane Feghouli și l-a prins pe contre-pied pe portarul Pau Lopez.

FOTO. Filmul fazei în care Cicâldău a marcat contra lui Marseille:

+3 FOTO

Cicâldău a contribuit decisiv și la golul doi marcat de Galatasaray. Centrarea lui a fost deviată de Caleta-Car în propria poartă.

Olimpiu Moruțan a început meciul contra francezilor ca rezervă. A intrat pe teren în minutul 51 chiar în locul lui Cicâldău, ușor accidentat.

Cicâldău, „galben” pentru împingeri!

În minutul 35, Cicâldău a fost autorul unui moment tensionat. Alex a văzut „galben” după ce s-a îmbrâncit cu Pape Gueye. 

De altfel, atmosfera de la Istanbul este una sufocantă. Fanii turcilor aruncă des cu obiecte în teren, iar partida a fost întreruptă de mai multe ori în calupuri de zeci de secunde. Jucătorii lui Terim, în frunte cu portarul Muslera, i-au rugat pe propriii fani să se calmeze:

În actuala stagiune, Cic a mai reușit 3 goluri și o pasă decisivă pentru Galatasaray. E primul gol semnat de mijlocașul român în grupele Europa League.

Alarmă la Galatasaray! Moruțan și Cicâldău și-ar putea pierde antrenorul opt etape

Fatih Terim (68 de ani), antrenorul lui Cicâldău și Moruțan, riscă o suspendare mare în Turcia, după cartonașul roșu primit în derbyul cu Fenerbahce, pentru că a insultat arbitrul și a pătruns peste el în vestiar.

Fatih Terim, antrenorul lui Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan, a intrat în mare încurcătură după derby-ul pierdut cu Fenerbahce (1-2).

Arbitrul Halil Umut Meler i-a acordat al doilea cartonaș galben în prelungiri, după ce a avut un schimb de replici dur, așa cum se arată în raportul întocmit de observatorul partidei, și acesta l-ar putea costa scump, la fel și comportamentul său ulterior.

Terim riscă o suspendare între trei și opt etape în SuperLig! În raport se menționează că antrenorul, eliminat de pe bancă, l-a insultat și a intrat apoi peste el în vestiar, deși nu avea voie. În minutul 90+6, a fost eliminat din cauza reproșurilor de pe margine asupra arbitrajului.

Potrivit Fotomac, i-ar fi strigat centralului: „Dacă mănânci rahat, vino și arată-mi aici!”, făcând trimitere la faptul că centralul i-ar fi arătat cartonașul roșu de la zece metri de linia de margine, și nu s-ar fi deplasat în dreptul lui. În plus, au existat și alte injurii îndreptate spre arbitrii și oficiali, toate trecute în raport.

Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Arsene Wenger, aproape de revenirea în fotbal: „O să ne ajute enorm!”

Un an de la dispariția lui Diego Maradona! » Leo Messi, mesaj emoționant: „Mereu mă gândesc că, la un moment dat, îl voi vedea vorbind la TV”

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (18)
aius
aius  •  26 Noiembrie 2021, 12:43

Cicaldau,mic copil,n-a facut nimic...dar .Morutan...ehe.....

10217322430881589
George Fedorovici  •  26 Noiembrie 2021, 11:06
Postat de observator_federal pe 25 Noiembrie 2021, 22:32

În seara asta la rubrica sport a ProTV, Corin Caragea: "La această oră, pe ProX se dispută meciul dintre Galatasaray și Marseille. Cicâldău a înscris iar Fatih Terim... l-a îmbrățișat pe Moruțan".

pai e ceva nou? gigi sport, Mironică Tv, toți sunt membrii ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

10217322430881589
George Fedorovici  •  26 Noiembrie 2021, 11:04
Postat de rocky5 pe 25 Noiembrie 2021, 21:08

Ce nesimțit Terim sa-l țină pe exbercenar rezervă!

nu i-a intrebat pe aia de la gigi sport :))

Vezi toate comentariile (18)
Comentează