INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ITALIA

Cristi Chivu a trecut de grupe cu emoții » S-a calificat cu Inter în „16”-imile UEFA Youth League

Echipa lui Cristi Chivu a trecut de grupele Youth League. Foto: inter.it
Echipa lui Cristi Chivu a trecut de grupele Youth League. Foto: inter.it

Articol de - Publicat marti, 12 decembrie 2023 17:35 / Actualizat marti, 12 decembrie 2023 17:55

Cristi Chivu (43 de ani) n-a putut să câștige grupa D cu Inter U19, în fruntea căreia a terminat RB Salzburg U19. Formația austriacă l-a ajutat însă pe antrenorul român să rămână pe a doua poziție, calificantă în play-off-ul dinaintea „optimilor”, învingând-o în această seara pe Benfica U19.

Cristi Chivu continuă cursa pe două fronturi. Antrenorul român a reușit să se claseze cu echipa nerazzurra pe al doilea loc în Grupa D a UEFA Youth League, după ce a depășit-o ieri pe Real Sociedad la Milano cu 1-0. 

Ce șanse are Alex Maxim să prindă lotul de Euro în ultima clipă » Gândul care l-a măcinat + Ce s-a întâmplat între el și selecționerul Iordănescu
românia
Ce șanse are Alex Maxim să prindă lotul de Euro în ultima clipă » Gândul care l-a măcinat + Ce s-a întâmplat între el și selecționerul Iordănescu

Dar a avut nevoie și de ajutorul câștigătoarei detașate a seriei, RB Salzburg, învingătoare cu 4-2 astăzi împotriva celor de la Benfica U19. Inter U19 a terminat parcursul cu 7 puncte, numai unul deasupra celor de la Benfica. Această poziție trimite squadra lui Chivu în play-off-ul de dinaintea „optimilor" competiției.

Chivu, învins numai de RB Salzburg

Adversarul lui Inter U19 va fi cunoscut abia după tragerea la sorți, la care se va stabili și eventuala rivală a nerazzurrilor din faza „optimilor". Inter a fost învinsă în grupe doar de RB Salzburg (3-2), pe propriul teren, înregistrând în restul partidelor o victorie și patru remize. 

Formația lombardă stă foarte bine și în campionatul Primavera 1, unde se află pe poziția de lider, cu 27 de puncte, unul mai mult decât Milan și Sassuolo și două mai mult decât Lazio.

Chivu: „Am jucat 7 meciuri în 20 de zile”

„A fost o experiență unică, jucând șase partide contra unor echipe importante la nivel de tineret în Europa. Rămânem cu o creștere vizibilă după fiecare meci și sperăm să o luăm cu noi în campionat sau în Cupa Italiei. Băieții mei cresc bine, astăzi am avut a șaptea întâlnire în 20 de zile și am avea nevoie de mai mult timp pentru a ne mai si antrena. 

Ceea ce mi-a plăcut a fost determinarea și spiritul echipei, am jucat cu inima și am obținut victoria necesară cu Real Sociedad. Grupa n-a fost deloc una ușoară, însă o trecem cu capul sus", a declarat fostul fundaș român, într-un interviu pentru FCInternews.it. Duminică, Inter U19 are o nouă confruntare importantă, derby-ul cu AC Milan U19.

VIDEO Au fugit Mutu și Chivu din cantonamentul naționalei înaintea duelului cu Danemarca din 2002? Ce spune Victor Becali: „Eu sunt amnezic”

Citește și alte știri de fotbal internațional

Numit „un personaj conflictual” de presa din Turcia, Marius Șumudică a răbufnit: „Rămân blocat!”
TURCIA
Numit „un personaj conflictual” de presa din Turcia, Marius Șumudică a răbufnit: „Rămân blocat!”
Arbitrul bătut de bașkanul turc pe teren a luat o decizie radicală. Care este starea lui după controlul medical
TURCIA
Arbitrul bătut de bașkanul turc pe teren a luat o decizie radicală. Care este starea lui după controlul medical

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează