OPINII  »  EDITORIAL TUDOR SAMUILĂ

Cu Federer ce ați mai avut, domnule Țiriac?

Articol de - Publicat vineri, 16 septembrie 2022 19:00 / Actualizat vineri, 16 septembrie 2022 20:08

Ion Țiriac îmbătrânește urât. A început să semene cu moșii ăia care te înjură atunci când ai frânat târziu și ești cu o roată pe trecerea de pietoni. El ar avea loc să te ocolească, dar se oprește, se uită fix la tine și dă drumul la sudalme. Exact așa a procedat Țiriac recent, mai întâi cu ocazia retragerii Serenei, iar apoi ieri, când, în loc să tacă, s-a apucat să arunce cu pietre în monumentul Roger Federer.

În cazul americancei, nu mă miră. Acolo discutăm despre un conflict vechi între fostul patron al turneului de la Madrid, cel care o tot împingea pe Serena, de ani buni, spre retragere, făcând-o grasă, și jucătoarea din Statele Unite, plus anturajul ei. S-a aruncat cu vorbe grele și dintr-o parte și din alta și mă așteptam la un ultim dos de palmă al românului, chiar în momentul în care întreaga planetă i se așternea la picioare proaspăt retrasei. A făcut-o mârlănește, reamintindu-i că nu i-a plătit nu-știu-ce teren pe care s-a antrenat acum niște ani. Vă vine să credeți că marea problemă a miliardarului, în ziua ultimei partide oficiale a Serenei, au fost 50-100 de dolari pe care îi avea de încasat de la aceasta?

Dar hai să zicem că Serena nu a fost ușă de biserică în relația cu tine, că soțul ei te-a făcut boșorog și că aveai un cui împotriva lor. Dar cu Federer ce ai avut, nea Ioane? În loc să-i mulțumești că nu a agățat racheta în cui acum niște ani buni și că s-a chinuit cu operații și recuperări pentru a ne mai oferi, o perioadă de timp, minunatul său dar, tu te-ai apucat să îți bagi picioarele în retragerea omului. "Credeam că moare pe teren! N-a murit acolo? Era și timpul! El, după părerea mea, s-a retras acum vreo 3-4 ani, de când cu treaba cu genunchiul, cu operația".

Cu Federer ce ați mai avut, domnule Țiriac?

În cazul în care a uitat, pentru că îl bănuiesc de răutate, nu de memorie proastă, îi reamintesc celui care se crede mai important decât orice personaj din sau din preajma tenisului următoarele.

Roger Federer a suferit prima intervenție chirurgicală la genunchi în vara lui 2016. Nu doar că nu s-a retras atunci, dar revenirea sa a coincis cu, probabil, cea mai mare victorie a carierei sale, Australian Open 2017, turneu a cărui finală a câștigat-o împotriva omului care i-a bântuit, precum o fantomă, întreaga carieră, Rafa Nadal. Am văzut în acel ianuarie cea mai bună versiune a lui Federer, una cu un rever stabil, luat repede, care nu ceda nici măcar în fața nemiloasei rafale de forehand-uri în cros a stângaciului Nadal. 

De ieri, de când Roger a făcut implacabilul anunț, circulă neîntrerupt, în online, punctul acela antologic din finala cu Rafa de la 4-3 și 40-40 din decisiv, la sfârșitul căruia comentatorul britanic a exclamat ”i will never, ever forget this point”. Dați un google să îl găsiți. Merită. Măcar pentru momentul acela de magie și e bine că Roger Federer nu s-a retras, cum ar fi vrut tot mai ursuzul domn Țiriac.


Comentarii (31)
george.ciuca
george.ciuca  •  17 Septembrie 2022, 17:07

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Marian9
Marian9  •  17 Septembrie 2022, 15:39

Habar nu aveam până acum că există acest Samuilă.După trăsături, e clar unde se încadrează sărmanul!Logic, nu la răspunzi la ăștia!Dar,văzând ce scrie în primele rânduri, vizavi de bătrâni, trebuie totuși pus la punct! Nu am treabă cu Țiriac, el oricum a ajuns un milionar,iar ăsta de scrie despre el o să moară păduche! Am treabă cu atitudinea față de seniori,măi "galerie (defectă, sâc!)de fotbal".Că sunt și fani normali ai fotbalului! Tu îmbătrânești urât, mă, mare "scrietori"la gazetă.Și probabil ai început deja să faci ce scrii,înjurăturile și tot tacâmul! Da,na,cum am spus la început ,după față cunoaștem multe(pentru cunoscători)!

danglumetu
danglumetu  •  17 Septembrie 2022, 13:06

daca peste 5-6 ani joaca simultan alcazar sau medvedev si federer, primii intr-o finala importanta iar elvetianul la old, eu ma uit la federer!

Vezi toate comentariile (31)
Comentează