Marele bluf al Olteniei

Așa și noi ăștia care atunci când s-a tras la sorți țintarul Ligii 1, am uitat de FCSB – Dinamo, de CFR – FCSB, întrebând ”când e, băi frate, răzbelul Mititelu - Rotaru”? Două luni mai târziu am pierdut două ore din viață așteptând fotbal și primind marele bluf al Olteniei. 

Noroc cu Liverpool – City de aseară că a trecut timpul mai repede în așteptarea confruntării istorice a Craiovei, meciul care fusese pregatit ani în șir de către cele două cluburi. Aveam să aflăm care este adevărata continuatoare, cine merită să-și pună în club pozele cu Balaci, Ștefănescu sau Țicleanu după marile izbânzi europene ale anilor optzeci și să se laude cu palmaresul care nu aparține nimănui. 

Fusese bătălia pe stadion, bătălia din justiție, nesfârșitele lupte online între cei care susțin ”clona” și ”clubul familiei”, prin redacțiile televiziunilor circulaseră mailuri de amenințare de genul ”vă rugăm să pronunțați corect numele clubului, altfel veți plăti scump”, iar mai nou avuseserăm parte și de episodul „uite biletele, nu sunt biletele” care ridicase tensiunea la cote inimaginabile. Ce mai, aveam toți răsuflarea tăiată în așteptarea primului fluier al lui Cojocaru. 

Omul a dat drumul meciului și probabil nici în cele mai frumoase vise nu și-ar fi imaginat că va avea parte de una dintre cele mai ușor de arbitrat partide ale carierei. 

Pe teren, niște băieți în albastru aglomerați în propria jumătate și niște alți băieți aflați în aceeași jumătate, adică în atac și pe care abia așteptai să îi vezi cu spatele pentru a-i putea diferenția (cum să dai drumul unei partide în care echipele poartă echipamente atât de asemănătoare?)

Din prima repriză nu am reținut decât momentul petardelor și fumigenelor iar ulterior aveam să aflăm că Reghecampf a vrut să îl schimbe pe Nistor, pentru că pierduse cam toate baloanele. 

Mutu? A băgat cinci fundași iar Craiova lui s-a transformat din formația cu cea mai bună posesie a campionatului după trei etape, într-un soi de sparring-partner second-hand. Nu tu determinare, nu tu agresivitate, iar scuza cu diferența de valoare, nu ține. Rapid, o altă nou promovată, dominase clar Craiova lui Reghe într-o primă parte pe Arena Națională în care jucătorii ei luaseră trei galbene, un roșu și înscriseseră un gol superb. Giuleștenii au pierdut jocul, dar au făcut-o cu demnitate.

Un lucru leagă cele două partide, faptul că Universitatea a revenit cu alt suflu după pauză, iar asta ne arată că Reghecampf știe ce și cum trebuie vorbit la vestiare. 

Dincolo, Mutu putea să dea toată echipa afară și să rămână doar cu Diallo, că tot nu putea să evite dezastrul. Când un jucător care nu a putut prinde rădăcini la Mediaș și Iași ajunge stâlp al apărării și îl mai are partener pe un alt comic vestit al Ligii 1, croatul Kovacic, tot ce trebuie să facă echipa adversă este să aștepte eroarea, pentru că este inevitabilă. 

Golul marcat de Nistor, primul al său în acest sezon, a ușurat munca oltenilor-oaspeți, care probabil ar fi câștigat oricum. Într-o partidă a păcii, încheiată cu doar două cartonașe galbene (uluitor pentru un prim derby oltenesc în Liga 1), singurul nervos s-a dovedit a fi Campagno care, culmea, s-a trezit să își ia la scatoalce conaționalul, pe Pigliacelli, îngropând de tot o echipă oricum comatoasă, pentru că așa a arătat U 1948. 

Cu ce rămânem după acest meci? Nu cu mare lucru. E greu până și să îți dai seama dacă a fost prea bună Universitatea sau prea slabă U 1948, senzație asemănătoare celei de la finalul altui derby al sezonului, FCSB – Dinamo. 

Un ultim cuvânt legat de Mutu, antrenor demis în urmă cu puțin timp. Finalul mandatului l-a surprins într-o pană de idei pe care am mai văzut-o la mulți dintre colegii lui de generație, foști mari fotbaliști, totodată beneficiari ai unor șanse importante pe care nu au știut să le fructifice. Poate că ar trebui să realizeze și ei, și cei care îi angajează, că în antrenorat, arderea etapelor nu este o soluție!