SPORTURI  »  ALTELE  »  SOLIDARITATE

Azi, de Ziua Mondială a Scrisului de Mână, o sportivă cu dizabilităţi trimite lumii un mesaj emoţionant: ”Puţin ajutor şi multă încredere”

Articol de - Publicat luni, 23 ianuarie 2017 00:00

Uneori, oamenii îşi depăşesc limitele pentru a evolua, pentru a supravieţui, pentru a învăţa, pentru a face performanţă în sport, în pofida festelor pe care ţi le-a jucat destinul, când a decis să fii diferit de majoritate şi nevoit să depui un efort în plus ca să te integrezi.

Ca să alergi, ca să mănânci, ca să scrii, lucruri pe care marea majoritate dintre noi le facem firesc.

Nu renunţă la vise

Acum în vârstă de 34 de ani, Gabriela Constantin, născută cu o malformaţie a mâinilor, a început să joace tenis de masă la adolescenţă. "A fost singurul sport pe care dizabilitatea mea fizică mi-a permis să-l practic", explică Gabriela, care are zeci de trofee la disciplina care, de fapt, a ales-o pe ea. A ajuns printre cele mai bune sportive la nivel mondial, iar tenisul de masă a ajutat-o pe Gabi să vadă lumea. Marele ei regret rămâne că nu s-a calificat la nicio ediţie a Jocurilor Paralimpice. Dar acesta este un vis la care Gabi nu a renunţat. Când nu joacă ping-pong, Gabriela este angajată cu normă întreagă la o firmă, unde se ocupă cu activităţi de secretariat.

Scrisoarea de încurajare

De Ziua Mondială a Scrisului de Mână, care se celebrează azi, 23 ianuarie, Gabriela a scris rândurile de pe acea foaie de hârtie ca să ne atragă atenţia că persoanele cu dizabilităţi, deseori marginalizate, uitate şi desconsiderate pot reuşi în viaţă, dar trebuie ajutate. "Ambiţia mea şi încrederea pe care oamenii au avut-o în mine m-au ajutat să reuşesc", spune sportiva, subliniind un lucru valabil nu numai pentru oamenii cu dizabilităţi, ci pentru fiecare dintre noi. Îndemnul ei merge mai departe de atât. Dacă doriţi să ajutaţi o astfel de persoană să-şi dezvolte darurile înnăscute, puteţi dona cei 2% din impozitul pe venit pentru Fundaţia Motivation România, al cărei site, motivation.ro, poate fi lesne accesat pentru detalii suplimentare.

O apreciază pe Partyka

Natalia Partyka este o jucătoare poloneză de tenis de masă. În vârstă de 27 de ani, ea participă atât la competiţii rezervate celor cu dizabilităţi fizice, cât şi la concursuri pentru sportivi întregi la trup, deşi s-a născut fără mâna dreaptă. Partyka este de şase ori medaliată cu aur paralimpic, dar are şi două trofee la Campionatele Europene, un argint în 2009, pe echipe, şi un bronz, în 2008, la dublu. Gabi Constantin îi mai enumeră printre jucătorii ei preferaţi pe Otilia Bădescu şi pe germanul Timo Boll.

Citește și:

Nelu Varga a dezvăluit cine e noul președinte de la CFR Cluj: „Abia îl așteptăm în club”
Superliga
Nelu Varga a dezvăluit cine e noul președinte de la CFR Cluj: „Abia îl așteptăm în club”
S-a disputat ULTIMA partidă pe Stadionul Dinamo, iar fuziunea dintre FC și CS este extrem de aproape » Ionuț Popa a făcut marele anunț
Superliga
S-a disputat ULTIMA partidă pe Stadionul Dinamo, iar fuziunea dintre FC și CS este extrem de aproape » Ionuț Popa a făcut marele anunț
Adrian Mititelu, despre plecările vedetelor FCU» S-a înțeles cu CFR Cluj pentru transferurile lui Bauza și Baeten: „Am ajuns la o înțelegere!”
Superliga
Adrian Mititelu, despre plecările vedetelor FCU» S-a înțeles cu CFR Cluj pentru transferurile lui Bauza și Baeten: „Am ajuns la o înțelegere!”

„Te ridică sau te bagă în pământ” » Horațiu Moldovan a povestit cum a cucerit-o pe Aza Gabriela: „Prima noastră întâlnire a fost la asigurări”

Iubita unui jucător cu 400 de meciuri în Seria A i-a mărturisit Dilettei Leotta: „De asta dormim în camere separate”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează