SPORTURI  »  ALTELE  »  SUPER BOWL LVIII

VIDEO+FOTO Dinastia lui Mahomes » Super Bowl electrizant în Vegas! Kansas City Chiefs revine și își apără trofeul NFL în prelungiri

Kansas City Chiefs și-a apărat trofeul NFL, după un Super Bowl LVIII electrizant care a avut nevoie de prelungiri, 25-22 cu San Francisco 49ers, campioana sezonului regulat.  Foto: Imago +24   FOTO
Kansas City Chiefs și-a apărat trofeul NFL, după un Super Bowl LVIII electrizant care a avut nevoie de prelungiri, 25-22 cu San Francisco 49ers, campioana sezonului regulat. Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 12 februarie 2024 07:00 / Actualizat luni, 12 februarie 2024 08:49

Kansas City Chiefs și-a apărat trofeul NFL, după un Super Bowl LVIII electrizant care a avut nevoie de prelungiri, 25-22 cu San Francisco 49ers. Patrick Mahomes (28 de ani) pune astfel mâna pe cel de-al treilea titlu din carieră și continuă cursa spre recordul de 7 deținut de legendarul Tom Brady (46 de ani).

Doar în Vegas se putea întâmpla așa ceva. Pentru a doua oară în istorie, Super Bowl s-a decis după prelungiri. Iar tocmai un astfel de meci înregistrează cel mai scăzut număr de spectatori la o finală NFL, dacă eliminăm ediția din urmă cu 3 ani, afectată de pandemia de Covid-19. Pe Allegiant Stadium au fost prezenți 61.629 de suporteri, iar cineva în Vegas regretă că n-a construit o arenă mai mare.

Super Bowl LVIII: Kansas City Chiefs - San Francisco 49ers 25-22

Super Bowl LVIII a spulberat mitul propagat în ultimii ani. Aparent totul era regizat, iar finalistele le aflam atunci când era dezvăluit afișul. După culori, mov și roșu, toată lumea miza pe Baltimore Ravens - San Francisco 49ers. Doar că Patrick Mahomes a ținut morțiș să aibă un cuvânt de spus și i-a lăsat acasă pe cei de la Ravens. Sau poate că decisivă a fost Taylor Swift. Dacă fanii ei pot provoca mini-cutremure, de ce n-ar putea influența și sportul?

Super Bowl LVIII: Kansas City Chiefs - San Francisco 49ers 25-22
Super Bowl LVIII: Kansas City Chiefs - San Francisco 49ers 25-22
Super Bowl LVIII: Kansas City Chiefs - San Francisco 49ers 25-22
Super Bowl LVIII: Kansas City Chiefs - San Francisco 49ers 25-22
Super Bowl LVIII: Kansas City Chiefs - San Francisco 49ers 25-22
+20 FOTO

Dar să trecem și la lucruri serioase. Cum ar fi duelul dintre Patrick Mahomes și Brock Purdy. Primul e cotat cu șanse reale de a-l ajunge pe Tom Brady și ale lui 7 inele de campion. Al doilea are 24 de ani și a fost ales ULTIMUL la draft-ul din 2022. Adică a fost abia a 262-a alegere! Culmea, novicele pornea cu prima șansă, însă Mahomes e alergic la calculele hârtiei.

N-a fost chiar cel mai reușit start de meci. Un fumble în primele secvențe, multe erori și zero mișcare pe tabelă. Abia în debutul sfertului 2, Moody a pus primele 3 puncte pe tabelă pentru 49ers, după un punt de la o distanță record pentru Super Bowl. A trimis balonul printre buturi de la 55 de yarzi, aproximativ 50 de metri.

7 milioane de dolariau costat 30 de secunde de publicitate la Super Bowl LVIII

Travis Kelce a sărit la antrenor

Mahomes a răspuns cu o pasă uluitoare de 53 de yarzi prinsă de Hardman. Când credeam că vom vedea primul touch down al meciului, Pacheco a scăpat balonul, iar cei de la Chiefs au pierdut posesia. Rămas pe margine la această acțiune, Travis Kelce a izbucnit la adresa lui Andy Reid. Și-a îmbrâncit antrenorul în timp ce urla la el. Nervii erau întinși la maxim, Kansas nu juca mare lucru.

Pe finalul primei reprize am văzut și primul touch down al meciului. În final! Iar faza a fost superbă. Purdy a întors balonul către Jennings în stânga, acesta a schimbat rapid banda cu o pasă către McCaffrey, care a speculat o breșă în defensiva campioanei en-titre și a scăpat spre terenul de țintă. 10-0, iar presiunea era tot mai mare pe Chiefs.

Kansas a reușit să închidă repriza cu un field goal prin Harrison Butker. S-a intrat la pauză cu 10-3 pentru San Francisco. Același Butker a mișcat tabela și în partea secundă, când a doborât recordul abia stabilit al lui Moody. A trimis printre buturi de la 57 de yarzi. 

Chiefs avea să lovească din nou pe finalul sfertului 3, atunci când Luter jr. avea s-o comită la degajarea adversarilor. A scăpat mingea, iar Watson a fost pe fază și a recuperat-o. Mahomes nu refuză cadouri. De la 17 yarzi îl găsește perfect pe Valdes-Scantling, iar Kansas trecea în avantaj, 13-10.

Și am ajuns în sfertul 4, când orice eroare poate fi decisivă. Jennings trece din rolul de servant în cel de marcator, doar al doilea jucător care reușește acest lucru într-un Super Bowl. E găsit perfect de Purdy la 5 yarzi de terenul de țintă, scapă excelent de două placaje și își readuce echipa în avantaj. Doar că Moody, care punctase de la o distanță foarte mare, este blocat din apropiere, iar San Francisco se alege doar cu 6 puncte, 16-13.

Avea să fie momentul crucial al partidei. Cele două formații n-au mai reușit să ajungă aproape de touchdown, mulțumindu-se cu field goals. Chiefs avea să ducă meciul în prelungiri cu doar 3 secunde înainte de finalul timpului regulamentar, 19-19, când Mahomes și Kelce au tras cu disperare echipa spre terenul de țintă.

În prelungiri, San Francisco a atacat prima. McCaffrey s-a zbătut pentru fiecare yard, însă n-a reușit mai mult decât să obțină o poziție bună pentru Moody, 22-19. Presiunea s-a mutat pe Mahomes, care a ieșit la rampă când Kansas avea cea mai mare nevoie de inspirația lui. A luat o cursă pe cont propriu când echipa sa era deja la al patrulea down și părea că finala se va încheia.

După 13 acțiuni și 75 de yarzi parcurși, Mahomes l-a găsit complet liber pe Hardman în terenul de țintă cu numai 3 secunde rămase din repriza de prelungiri. Touchdown și victorie pentru Kansas City! Dinastia Chiefs își betonează numele în istoria NFL!

Nu s-a mai întâmplat de la Tom Brady

Cu acest triumf, Kansas City ajunge la cel de-al patrulea Super Bowl câștigat. Chiefs au jucat în 4 din ultimele 5 finale și au câștigat trei trofee, ultimele două consecutive. Nu s-a mai întâmplat de 19 ani ca o echipă din NFL să își apere trofeul.

Ultima formație care reușise această performanță a fost New England Patriots, condusă de Tom Brady, în 2004-2005. Brady este și cel care i-a oprit în 2021 pe Chiefs de la un al doilea titlu consecutiv, când i-a învins cu Tampa Bay Buccaneers.

Usher, concert în timpul pauzei la Super Bowl

Vedeta aleasă de NFL pentru mini-concertul de la Super Bowl a fost Usher (45 de ani). Celebrul cântăreț R&B a reușit să ridice fanii în picioare, chiar dacă întreg spectacolul a părut foarte haotic. Mult prea multe melodii înghesuite într-o perioadă scurtă de timp, mult prea mulți invitați, Alicia Keys, Jermaine Dupri, H.E.R., will.i.am, Lil Jon și Ludacris.

Dinastia lui Mahomes » Super Bowl electrizant în Vegas! Kansas City Chiefs revine și își apără trofeul NFL în prelungiri
Usher și Alicia Keys la Super Bowl LVIII. Foto: Imago

Prea mult, dar până la urmă asta ar fi definiția perfectă și pentru Las Vegas. Usher a părut că s-a străduit prea mult. A dansat inclusiv pe role, a rămas la bustul gol, și-a adus toți prietenii. Totuși, departe de prestația Rihannei de anul trecut. 

Taylor Swift căutată de toate camerele

Taylor Swift, celebra cântăreață și iubita lui Travis Kelce, a făcut un efort considerabil pentru a-i fi alături la Super Bowl. Deși venea după 4 concerte în Tokyo, iar pe 16 februarie ar trebui să fie deja la Melbourne, aceasta a ținut cu orice preț să vină la meci. A fost nevoită să ia un avion privat imediat după ultimul concert pentru un zbor care a durat mai bine de 9 ore.

Taylor Swift la Super Bowl LVIII. Foto: Imago
Taylor Swift la Super Bowl LVIII. Foto: Imago
Taylor Swift la Super Bowl LVIII. Foto: Imago
Taylor Swift la Super Bowl LVIII. Foto: Imago
Taylor Swift la Super Bowl LVIII. Foto: Imago
+29 FOTO

Camerele TV au căutat-o în permanență. A fost arătată aproape la fiecare fază care îl implica pe Travis Kelce, dar și în momente în care Kansas puncta. Taylor nu s-a cenzurat deloc în lojă. A băut, a sărit, a aplaudat și a început să își roadă unghiile din cauza emoțiilor. Alături de ea s-a aflat prietena Blake Lively, soția actorului Ryan Reynolds. După meci a coborât pe teren, unde s-a sărutat cu Kelce, iar cei doi au sărbătorit împreună victoria.

Dezvăluiri la 30 de ani după coșmarul cu Suedia » Atenție, limbaj licențios! „«Prostul ăla de Balint m-a băgat în că**t, f***-l în gură să-l f**” + Discursul șocant de la final: „Proștii dracu', hai acasă!”

Camerele TV s-au îndreptat imediat către Țiriac Jr. » Gestul făcut în timp ce Sorana Cîrstea, iubita lui, pierdea semifinala de la Dubai


Comentarii (6)
elgabri
elgabri  •  12 Februarie 2024, 11:53

Socant s au helectrizat toti ;)))

rocky3
rocky3  •  12 Februarie 2024, 11:44

O porcărie pentru *** gura cască care la ei sunt și mai mulți ca la noi!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

soimiisibiu
soimiisibiu  •  12 Februarie 2024, 10:00

Circ total. Nu e nimic despre sport în porcăria asta. Comercial totul!!!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează