SPORTURI  »  ATLETISM  »  SELECȚIE

O atletă contestă în termeni duri selecția: „Plecați cu inima împăcată de la serviciu când știți că ați tăiat elanul unui sportiv făcându-i rău voluntar?”. Reacția Federației

Petronela Burr în acțiune FOTO Facebook
Petronela Burr în acțiune FOTO Facebook

Articol de - Publicat joi, 08 februarie 2024 13:49 / Actualizat joi, 08 februarie 2024 14:25

Atleta Petronela Burr (29 de ani) și-a scris nemulțumirile pe Facebook, dar Anișoara Cușmir, președinta Federației Române de Atletism, spune că nu e vorba despre rea-voință.

Petronela Burr consideră că ar fi trebuit să facă parte din delegația României la Campionatele Balcanice indoor. Ea și-a expus argumentația într-o postare pe rețeaua de socializare. 

„Nu sunt eu să îmi spăl rufele in public, dar vreau să fac public faptul că Federația Română de Atletism nu a vrut să mă accepte în delegația pentru Campionatele Balcanice (chiar dacă sunt in formă bună și am luat medalie la fiecare participare) deoarece, se pare că, membrii federatiei nu știu ce înseamnă proba de milă. Care are 1.609m, ceea ce este de la sine înțeles că treci de 1.500m pentru a termina proba de milă. 

Chiar dacă poți să te califici pentru proba de 1.500m la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, și Campionatele Europene cu un timp alergat în proba de milă, Federatia Română de Atletism consideră că mila nu se acceptă ca echivalent al probei de 1500m. Eu am alergat 4:36.1 într-un concurs de GOLD Tour (in Astana) trecând 1500m în 4:17.  Baremul intern pentru Campionatele Balcanice pus de Federație este 4:19.5. Deci teoretic mi-am făcut baremul!”, a scris ea.

Văzând că cei din Federație (știu ei cine sunt) au refuzat să îmi ia concursul in considerare, am cerut doar să fiu înscrisă și să plătească clubul deplasarea (gândindu-mă că poate este vorba de bani). Spre uimirea mea și a tuturor celor cunoscători ai atletismului, Federația Română de Atletism a REFUZAT și această variantă!!

Dragă Federație și stimați antrenori ai consiliului federal, mai aveți o mână de sportivi, de ce le puneți bețe in roată??? Plecați cu inima împăcată de la „serviciu” când știți că ați tăiat elanul unui sportiv făcându-i rău voluntar?

Iubesc acest sport până in măduva spinării. Investesc ore de muncă, resurse, timp departe de familie, si multe altele, deoarece simt și sper să pot reprezenta țara mea de suflet la Jocurile Olimpice. Nu ați investit un leu în mine. Aveți măcar integritatea de-a oferi sportivilor oportunități de-a concura.

Petronela Burr

Simona Halep la TAS, ziua #2 » Mouratoglou și-a asumat responsabilitatea pentru testul pozitiv! De ce a stat doar o oră în sală
AUDIERI HALEP
Simona Halep la TAS, ziua #2 » Mouratoglou și-a asumat responsabilitatea pentru testul pozitiv! De ce a stat doar o oră în sală

Reacția federației Federației Române de Atletism în cazul Petronelei Burr

Anișoara Cușmir, președinta Federației Române de Atletism, a făcut câteva precizări pentru GSP.RO. „Am vorbit cu reprezentanții clubului, chiar și cu antrenorul sportivei să le explic situația. Petronela folosește și ea în postarea sa cuvântul «teoretic». Nu există niciun timp oficial pentru proba de 1500 de metri, e doar o aproximare, exista un timp oficial doar pentru cea de o milă. De aceea nu face parte din delegația României pentru Campionatele Balcanice. Nu este vorba despre nicio rea-voință!”.

România va participa la Campionatele Balcanice indoor de la Istanbul, care debutează pe 10 februarie, cu 18 sportivi. 

Citește și: 

E în pericol să primească o suspendare de 2 ani și amenință că ar putea concura pentru altă țară: „Mă distrugeți, riscați să pierdeți un mare atlet ca mine!”
SUSPENDARE
E în pericol să primească o suspendare de 2 ani și amenință că ar putea concura pentru altă țară: „Mă distrugeți, riscați să pierdeți un mare atlet ca mine!”
Povestea românului care a câștigat apelul la TAS într-un caz de dopaj » I s-a anulat o suspendare de doi ani
TAS
Povestea românului care a câștigat apelul la TAS într-un caz de dopaj » I s-a anulat o suspendare de doi ani

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează