SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

VIDEO + FOTO Casper Ruud scrie istorie la Roland Garros! Va juca finala împotriva lui Rafael Nadal

Casper Ruud (23 de ani, 8 ATP) și Marin Cilic (33 de ani, 23 ATP) se întâlnesc în a doua semifinală de la Roland Garros 2022. Meciul a început la ora 20:00, live pe GSP.ro și televizat pe Eurosport 1. +10   FOTO
Casper Ruud (23 de ani, 8 ATP) și Marin Cilic (33 de ani, 23 ATP) se întâlnesc în a doua semifinală de la Roland Garros 2022. Meciul a început la ora 20:00, live pe GSP.ro și televizat pe Eurosport 1.

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 iunie 2022 22:23 / Actualizat vineri, 03 iunie 2022 23:23

Casper Ruud (23 de ani, 8 ATP) l-a învins pe Marin Cilic (33 de ani, 23 ATP), scor 3-6, 6-4, 6-2, 6-2, și s-a calificat în finala Roland Garros.

Marin Cilic a avut energie doar pentru primul set al disputei cu Ruud. Croatul a fost foarte agresiv în debut, reușind 15 lovituri câștigătoare, față de 3 ale adversarului, și s-a impus cu 6-3.

Urlete de durere în semifinala Nadal - Zverev » Neamțul, forțat să abandoneze după o accidentare groaznică: „Îmi pare atât de rău pentru el”
Roland Garros
Urlete de durere în semifinala Nadal - Zverev » Neamțul, forțat să abandoneze după o accidentare groaznică: „Îmi pare atât de rău pentru el”

Orele petrecute pe teren în sfertul cu Rublev și-au spus cuvântul în cazul lui Marin. Casper, un jucător exceent pe zgură, s-a apărat tot mai precis, a returnat de fiecare dată o minge în plus și a profitat de procentajul ridicat al punctelor câștigate cu prima minge în setul secund, 81%. A fost 6-4 în actul cu numărul 2.

Casper Ruud - Rafael Nadal, finala de la Roland Garros 2022

Diferența de prospețime a devenit tot mai evidentă. Ruud și-a impus stilul, unul de metronom, cu greșeli puține, schimbări de unghiuri, și a mai cedat doar 4 game-uri în ultimele două seturi.

Pentru norvegianul cu 7 titluri ATP cucerite pe zgură este cea mai importantă performanță din carieră. Îl va întâlni în ultimul act de la Paris pe cel mai mare jucător din istoria turneului, Rafael Nadal. Cei doi au o relație specială, antrenându-se de multe ori împreună la Academia ibericului.

Rafa este exemplul perfect, este idolul meu! E incredibil că voi juca împotriva lui. Nu l-am mai întâlnit niciodată, dar abia aștept. E momentul potrivit. Va fi un meci plăcut!
- Casper Ruud

Ruud - Cilic, întrerupt din cauza unei spectatoare

În setul 3, la scorul de 4-1 pentru Ruud, o spectatoare a pătruns pe teren și s-a legat de fileu, un gest prin care a vrut să atragă atenția asupra impactului schimbărilor climatice. Mesajul inscripționat pe tricoul ei era: „Mai avem 1028 de zile rămase”. 

+6 FOTO

Forțele de ordine au intervenit imediat. Cu toate astea, jucătorii au fost trimiși la vestiare, o pauză care a durat peste 10 minute.

Citește și alte știri din tenis: 

Scântei la Roland Garros, după „sfertul” scandinav dintre Ruud și Rune: „Cel mai lipsit de fair-play jucător”
Roland Garros
Scântei la Roland Garros, după „sfertul” scandinav dintre Ruud și Rune: „Cel mai lipsit de fair-play jucător”
De ce bărbații joacă mai des în sesiunea de seară la Roland Garros? Directorul turneului, răspuns fără ocolișuri: „Nu mă simt prost s-o spun!”
ROLAND GARROS
De ce bărbații joacă mai des în sesiunea de seară la Roland Garros? Directorul turneului, răspuns fără ocolișuri: „Nu mă simt prost s-o spun!”

Exod la încă un club din Superligă: 7 jucători sunt OUT » Rapid, U și CFR Cluj luptă pentru mijlocașul rămas liber

Se pregătește o decizie epocală » FIFA este tentată să aprobe modificarea, fanii se revoltă!


Comentarii (3)
fibra
fibra  •  04 Iunie 2022, 12:47

Respect Ruud!

PetruG
PetruG  •  03 Iunie 2022, 22:39

Casper Ruud face istorie pentru tenisul din Norvegia, poate. El este norvegian ca naționalitate, dar când ești jurnalist gsp, nu-ți trebuie sa-ti dai un minim de interes înainte sa postezi articole.

so0os1ck
so0os1ck  •  03 Iunie 2022, 22:25

De fapt mesajul era: "Mai avem 1028 de zile!" ...deci nu cred ca e pe duca spectatoarea respectiva!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează