SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Simona Halep - Amanda Anisimova // Anunț îngrijorător al administratorului de la Roland Garros: „Luăm în calcul cel mai negru scenariu”

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 05 iunie 2019 20:58

Guy Forget, 54 de ani, directorul turneului de la Roland Garros, susține că se va face tot posibilul ca întrecerea feminină să se termine sâmbătă, conform tradiției.

Simona Halep urmează să joace joi, de la ora 13:00, cu Amanda Anisimova (51 WTA), iar dacă va trece de americancă va juca sâmbătă în semifinale. Ultimul act ar urma să se dispute tot sâmbătă!

„Pentru mâine (n.r. joi), prognoza este ok şi cred că vom reuşi să terminăm meciurile. Va fi extrem de dificil vineri, există o prognoză care anunţă vreme rea. Chiar acum se discută într-o şedinţă opţiunile pe care le avem. Niciuna dintre ele nu este ideală. Am putea juca pe până la trei terenuri.

Va fi o decizie pe care va trebui să o luăm, pentru că ar fi oportun ca cele două semifinale feminine să înceapă la exact aceeaşi oră, iar ambele fete să aibă aceeaşi şansă de a se recupera.

Ar fi dramatic ca una dintre ele să aibă de aşteptat. Cred că ar trebui să fie conştientă toată lumea că mai bine joci pe o arenă mai mică decât să nu ai aceleaşi şanse pe mai departe. Joacă pentru a câştiga turneul, nu pentru a câştiga o semifinală. Unele jucătoare ar putea considera că este lipsă de respect, dar nu este! Vrem să fim corecţi cu toată lumea”, a spus  Guy Forget într-o conferință de presă.

Marea emoție a directorului de la Roland Garros e reprezentată de ziua de vineri, când ar urma să se dispute și meciul dintre Nadal și Federer.

„Dacă reuşim să jucăm mâine va fi bine, atunci ne vom face griji pentru vineri, care, repet, este o zi deja foarte complicată. Prioritatea noastră sunt fanii. Avem norocul de a avea trei arene principale magnifice. Este o problemă, pentru că vineri am avea de jucat două semifinale feminine, două masculine - dintre care un meci Rafael Nadal - Roger Federer pe care îl aşteaptă toată lumea. Acesta ar trebui să se joace primul dintre meciurile masculine. Avem două finale importante şi sper să le putem juca la timp.

Un meci poate dura 15 minute sau trei ore la feminin. La masculin se poate juca peste cinci ore. Când avem anunţată vreme incertă, evident, este greu să anticipezi perfect, dar trebuie să fii pregătit pentru cel mai negru scenariu", a adăugat oficialul francez.

„Multe dintre aceste fete au aşteptat toată viaţa lor să joace un meci atât de mare, să joace cu o asemenea miză. Ţinem pumnii strânşi că vom reuşi să jucăm printre picături. Nu vrem să mutăm finala feminină. Dar dacă trebuie să mutăm finala a doua duminică, dacă nu vom avea de ales, o vom face”
Guy Forget

vezi și:

FOTO Simona Halep, premiată la Roland Garros: „Darren Cahill a jucat un rol important”

„Lampard” Popescu, primul plecat de la FCSB? » Până să vină oferta lui Becali, a bătut deja palma cu alt club din Superligă: „Suntem încântați, e un campion”

L-a disperat pe Hagi: „Ne despărțim, nu se mai poate! La câți bani îi dăm, trebuia să fie star”


Comentarii (25)
ray51
ray51  •  06 Iunie 2019, 11:11

Vremea face ca RG sa devina un mare FIASCO organizatoric !

138417926514383
Gelu Eftenie  •  06 Iunie 2019, 10:37

Sau, mai bine, construiți un acoperiș retractabil la una dintre arene. Ați rămas ultimii din GS tournaments.

pugliesi
pugliesi  •  06 Iunie 2019, 09:44

C U T R E M U R Ă T O R

Vezi toate comentariile (25)
Comentează