FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - FCSB 0-1

VIDEO + FOTO „Derby de România” pe persoană fizică » Doar execuția de excepție a lui Florinel Coman a făcut diferența în Dinamo - FCSB

Florinel Coman a marcat cu Dinamo, foto: GSP +29   FOTO
Florinel Coman a marcat cu Dinamo, foto: GSP

Articol de , , , , , , - Publicat duminica, 26 noiembrie 2023 22:44 / Actualizat duminica, 26 noiembrie 2023 23:05

FCSB a învins-o pe Dinamo, scor 1-0, în fața a 23.000 de spectatori prezenți pe Arena Națională. Derby-ul a fost decis de execuția magistrală a lui Florinel Coman, din lovitură liberă.

Bine că s-a calificat naționala! La ce fotbal a fost în Derby de România, în această seară. FCSB a învins din nou, din fază fixă, cu un fotbalist plictisitor și plictisit, golazo-ul lui Coman hotărând învingătoarea de pe tabelă. Dinamo a fost vie o repriză, a mai avut câteva minute pe final, în rest este un pacient căruia nu-i priește niciun medicament

Gestul făcut de Compagno la intrarea în derby l-a șocat pe comentator: „Te ia cu fiori când vezi”
Dinamo - FCSB 0-1
Gestul făcut de Compagno la intrarea în derby l-a șocat pe comentator: „Te ia cu fiori când vezi”

Derby câștigat din talent. FCSB a învins pe neputința lui Dinamo! » Cronică de Eduard Apostol

Terenul prea bun pentru actorii acestui Derby de România, nicio diferență între liderul și principala pretendentă la titlu și penultimul loc din Liga 1 și o candidată certă (a specialiștilor specialiști!) la retrogradare. Acestea au fost ideile primei reprize din Dinamo - FCSB, un meci în care nu a fost nicio ocazie clară de poartă. Ci doar tentative!

Multe petarde! Și fum. Perlele au ieșit cu greu la suprafață într-un meci supralicitat cu vedete supraevaluate. Unii ar zice că atmosfera a fost superbă, da, OK, scenografii sau tentative de coregrafii, frumos! De ce ne-ar mira că ultrașii reușesc să intre cu arsenalul dorit în stadion când ditamai primarul fuge ziua în plin soare din țară, driblând și România, și Ungaria?! Bum-bum-bum, măcar fanii au mai încălzit partida, subțire calitativ.

VIDEO CU GOLUL. Florinel Coman a decis derby-ul Dinamo- FCSB din lovitură liberă

Prima repriză a fost slabă rău! Dar mai bună ca a doua!

Dinamo a muncit în ofensivă, dar n-a produs, în apărare a fost hazlie, FCSB a căutat și n-a găsit nimic în primele 45 de minute. Ghezali și-a încercat norocul pe partea dreaptă, activ, aleargă, dar și calul aleargă, dar nu dă lapte, vorba lui Mister, cel autentic, Cornel Dinu. "Câinii" n-au treabă cu golul, iar Miculescu, de la rivali, parcă joacă la ei, așa slab este!

Coman a fost anihilat în joc, oricum joacă pentru el mai mult, iar când a fost lăsat cu golul în față, pe viteză, în minutul 30, angajat de Djokovic, s-a pierdut în peisaj. După doar un minut, Miculescu l-a băgat în priză pe Golubovic, oricum era ofsaid, dar a ratat unu contra unu. Au fost cele câteva minute cu faze de poartă, fiindcă în celălalt careu, Abdallah (32) era să-și rupă piciorul, nu să dea gol din câțiva pași, iar Amzăr a dat apoi ca la rugby.

Florinel Coman a salvat meciul

FCSB a început tare partea secundă. Sau Dinamo atât poate, maximum o repriză. "Câinii" n-au luat în seamă avertismentul lui Olaru, Coman a arătat că este imbatabil la fazele fixe. O lovitură liberă bătută impecabil în minutul 52, cu dreptul, zidul lui Dinamo l-a lăsat descoperit pe Golubovic, slovenul n-a simțit nimic! "Perla" latifundiarului mai avusese o ocazie interesantă în prima parte, minutul 23, șut periculos de la peste 30 de metri, tot dintr-o poziție statică.

Goncalo (64) a încercat să țină sus steagul alb-roșu, doar a mai ridicat pulsul derby-ului cu o reluare de la 25 de metri, blocată fără probleme în corner de Târnovanu.

FCSB a câștigat din elan, Dinamo a pierdut că s-a obișnuit!

Dinamo are ambiție, însă aceasta ar putea să o ducă cel mult pe ultimul loc de baraj, acesta ar fi obiectivul mai mult decât îndrăzneț ce poate fi angajat, fiindcă Ovidiu Burcă și ceilalți vor avea viață grea. Aproape imposibil de reabilitat în relația cu suporterii. 

+25 FOTO

„Câinii" au împins liniile după minutul 75, pe o tactică deficitară a rivalei de a se apăra prea aproape de Târnovanu, însă lipsa unui atacant, unul!, care să adulmece golul, face ca echipa să fie la granița cu Liga 2.

FCSB trăiește bine din realizări individuale, atât cât o mai merge. Oricum, rivalele se împiedică într-un mare fel. Echipa lui Becali a jucat din talent, fără să depună efort considerabil, simțind că poate să țină de rezultat, a reușit cu puține emoții.

FINAL. Dinamo - FCSB 0-1

  • A marcat: Fl. Coman 52
  • Click aici pentru statistici
  • 22.926 de spectatori au asistat la derby, a treia asistență a sezonului în fotbalul românesc
  • Alexandru Băluță a primit al 4-lea cartonaș galben și va fi suspendat etapa viitoare, contra Oțelului. 

Meci întrerupt din cauza torțelor

În minutul 72, Iulian Călin a chemat asistenții la centrul terenului, nemulțumit de torțele și petardele care continuă să ajungă spre teren. Meciul a fost reluat după două minute de pauză. 

VIDEO CU FAZA. Florinel Coman, gol superb din lovitură liberă

Florinel Coman a înscris în minutul 53 dintr-o lovitură liberă executată magistral de la marginea careului de 16 metri. 

FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Dinamo - FCSB

+25 FOTO

Meci întrerupt din cauza torțelor

În minutul 50, ultrașii celor de la FCSB au aruncat mai multe torțe în teren, chiar în momentul în care Florinel Coman se pregătea să execute o lovitură liberă. 

„Derby de România” pe persoană fizică » Doar execuția de excepție a lui Florinel Coman a făcut diferența în Dinamo - FCSB

A urmat o încăierare generală, meciul fiind întrerupt mai bine de două minute. 

Penalty cerut de FCSB 

În minutul 45, David Miculescu a căzut în careul lui Dinamo, după un contact cu Quentin Bena. 

„Derby de România” pe persoană fizică » Doar execuția de excepție a lui Florinel Coman a făcut diferența în Dinamo - FCSB

Atacantul celor de la FCSB a încercat să protejeze mingea și a fost busculat de adversar. Intrarea nu a avut duritate și intensitate. „Centralul” Iulian Călin nu a dictat nimic. Faza a fost analizată în camera VAR, iar decizia din teren a fost păstrată. 

„Ploaie” de obiecte în direcția lui Radunovic

În minutul 24, Radunovic a încercat să execute un corner din preajma galeriei dinamoviste. Ultrașii „câinilor” au aruncat cu tot ce au prins în direcția fundașului de la FCSB, inclusiv cu mai multe sticle. De suferit a avut și arbitrul asistent. 

„Derby de România” pe persoană fizică » Doar execuția de excepție a lui Florinel Coman a făcut diferența în Dinamo - FCSB

Spectacol pirotehnic pe Arena Națională 

22.000 pe spectatori pe Arena Națională, la Dinamo - FCSB

Aproximativ 22.000 de spectatori asistă la derby-ul de pe Arena Națională. Gazdele au pregătit o scenografie cu mesajul: „Punct și de la capăt!”.

„Derby de România” pe persoană fizică » Doar execuția de excepție a lui Florinel Coman a făcut diferența în Dinamo - FCSB

Dinamo - FCSB, echipele de start

Dinamo: Golubovic - Cr. Costin, Lucas, Homawoo, Amzăr - D. Iglesias, Bena, Ilic - Ghezali, Abdallah, Gregorio 
Rezerve: Dujmovic - I. Roșu, Politic, Bordușanu, A.Bani, Patriche, Giafer, R. Grigore, Dr. Irimia 
Antrenor: Ovidiu Burcă 

FCSB: Târnovanu - Pantea, Ngezana, Lixandru, Radunovic - Djokovic, Ad. Șut, Olaru - Al. Băluță, Miculescu, Fl. Coman 
Rezerve: A. Vlad - Dawa, Haruț, Compagno, M. Toma, Cr. Ganea, Rotariu, Radaslavescu 
Antrenor: Elias Charalambous

Stadion: Arena Națională (București)
Arbitru: Iulian Călin (Ștefănești), A1: Ferencz Tunyogi (Zalău), A2: Romică Bîrdeș (Pitești)
Arbitru VAR: Sebastian Colțescu (București), AVAR: Mircea Orbuleț (București)

UPDATE 20:00 / Start întârziat în Dinamo - FCSB

Derby-ul dintre Dinamo și FCSB va începe la ora 20:40, cu 10 minute întârziere față de programul anunțat inițial, potrivit digisport.ro

Decizia LPF vine pe fondul startului amânat cu o oră în meciul Oțelul Galați - Universitatea Craiova. Disputa de la Galați nu se va încheia la ora 20:30, astfel încât cele două partide s-ar fi suprapus pentru câteva minute. 

Mitriță a topit Oțelul » Hattrick pornit după un gol din ofsaid pentru vedeta Universității Craiova, în meciul întârziat de zăpadă
Oțelul - CSU Craiova
Mitriță a topit Oțelul » Hattrick pornit după un gol din ofsaid pentru vedeta Universității Craiova, în meciul întârziat de zăpadă

UPDATE 19:55 / Tot mai mulți suporteri în peluza lui Dinamo

Tot mai mulți suporteri se strâng în peluza lui Dinamo. 

„Derby de România” pe persoană fizică » Doar execuția de excepție a lui Florinel Coman a făcut diferența în Dinamo - FCSB

UPDATE 19:30 / Situația din peluze

FCSB-iștii din peluză sunt ceva mai compacți, în timp ce galeria lui Dinamo încearcă să se coordoneze și să devină o singură voce. Între timp, liderii PCH aranjează o parte din scenografia ce va fi afișată la start

„Derby de România” pe persoană fizică » Doar execuția de excepție a lui Florinel Coman a făcut diferența în Dinamo - FCSB

UPDATE 19:15 / VIDEO. Răzvan Zăvăleanu: „Ovidiu Burcă are partea de sprijin”

UPDATE 19:00 / Fotbaliștii au inspectat gazonul

Pe modul silențios, jucătorii celor două echipe au ieșit să inspecteze gazonul în jurul orei 19:00. E un frig dezarmat pe Arena Națională, galeriile au părut și ele înghețate și nu și-au băgat în seamă favoriții.

UPDATE 18:50 / Burcă, apostrofat de un fan 

Dinamoviștii au ajuns primii la stadion. Ovidiu Burcă a fost certat de un fan: „N-ai demnitate să pleci. Groparule! Cel mai mare gropar al lui Dinamo tu ești!”.

„Derby de România” pe persoană fizică » Doar execuția de excepție a lui Florinel Coman a făcut diferența în Dinamo - FCSB

UPDATE 18:40 / Fanii celor de la FCSB au pătruns în stadion

Primii care au intrat în stadion au fost cei din Peluza Nord. Începând cu 18:15, grupuri-grupuri de ultrași îmbrăcați în negru au început să populeze sectorul dinspre Bulevarul Basarabia. Cu bețele de la steaguri pe umăr și îmbrăcați preponderent în negru, „Nordul” a „furat” startul si a pătruns în arenă pentru a-si aranja coregrafia.

„Derby de România” pe persoană fizică » Doar execuția de excepție a lui Florinel Coman a făcut diferența în Dinamo - FCSB

UPDATE 18:30 / Scenografie pregătită de fanii lui Dinamo

Fanii lui Dinamo au început să sosească la stadion, cu sute de steaguri în culorile clubului. 

„Derby de România” pe persoană fizică » Doar execuția de excepție a lui Florinel Coman a făcut diferența în Dinamo - FCSB

UPDATE 18:15 / Stewarzii așteaptă suporterii la Arena Națională

Măsurile de protecție sunt ridicate în jurul Arenei Naționale. Inclusiv Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo, a fost verificat atent de jandarmi.

„Derby de România” pe persoană fizică » Doar execuția de excepție a lui Florinel Coman a făcut diferența în Dinamo - FCSB

UPDATE 18:10 / Zăpada îi încurcă pe dinamoviști

Din cauza intemperiilor din provincie, mai multe grupuri de fani dinamoviști au anunțat că nu pot ajunge astăzi în București. Spre exemplu, „Red Dogs Călărași” a transmis că oferă gratuit biletele unor fani care vor să meargă la derby.

UPDATE 17:45 / VIDEO. Galeria celor de la FCSB pornește spre Arena Națională în corteo 

Galeria celor de la FCSB, formată din aproximativ 2.000 de suporteri, s-a strâns la Piața Muncii și se pregătește să plece într-un corteo spre Arena Națională. 

+10 FOTO

Citește și: 

Și ei au marcat în Derby de România » 15 nume inedite care au înscris în duelurile Dinamo - FCSB. Îți amintești golurile lor?
DINAMO - FCSB
Și ei au marcat în Derby de România » 15 nume inedite care au înscris în duelurile Dinamo - FCSB. Îți amintești golurile lor?
Fotbaliștii lui Dinamo cer sprijinul suporterilor la meciul cu FCSB: „Avem nevoie de fiecare dintre ei”
DINAMO - FCSB
Fotbaliștii lui Dinamo cer sprijinul suporterilor la meciul cu FCSB: „Avem nevoie de fiecare dintre ei”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (390)
Catalynn_12
Catalynn_12  •  04 Decembrie 2023, 01:25
Postat de doar..titi pe 03 Decembrie 2023, 22:57

hahaha...deci " unul pana in 98 ..si unul dupa 2017" si totusi voi ii spuneti continuitate??? !!! ar fi de ras...daca n-ar FI de plans

Păi tocmai, ca NU e unul înainte de ‘98 si altul după ‘17, este unul și același. Chiar dacă o secție își încetează temporar activitatea, rezultatele se trec in dreptului aceluiași club la redeschidere. Secția de fotbal NU este singura secție care s-a închis și apoi redeschis. Oricum tataie, v-a bătut Talpan mai ceva ca Dorinel, v-a scos orice “continuitate” din cap. Bine, matale probabil ai refuzat iar realitatea si te-ai culcat fericit ca “Steaua din L1” a bătut Oțelul. :-)))

doar..titi
doar..titi  •  03 Decembrie 2023, 22:57
Postat de Catalynn_12 pe 03 Decembrie 2023, 22:17

Marca notorie aparține întregului club, cum fabulos ți s-a explicat. Ca si palmaresul pe o anume activitate. Mai exact, sa spunem la fotbal, chiar daca secția actuala de fotbal nu e cea din ‘98, nu exista 2 palmaresuri, unul pana in ‘98 și unul după 2017, ci e unul continuu sub egida CSA Steaua, dar evident fără rezultate pe perioada cat nu s-a jucat fotbal in cadrul CSA.

hahaha...deci " unul pana in 98 ..si unul dupa 2017" si totusi voi ii spuneti continuitate??? !!! ar fi de ras...daca n-ar FI de plans

Catalynn_12
Catalynn_12  •  03 Decembrie 2023, 22:17
Postat de doar..titi pe 03 Decembrie 2023, 18:49

e simplu ...marca notorie PRESUPUNE CONTINUITATE!!! or csa nu are continuitate, cel putin in perioada 2003 -2017!!!deci nu ..csa nu POATE detine marca notorie!!!

Marca notorie aparține întregului club, cum fabulos ți s-a explicat. Ca si palmaresul pe o anume activitate. Mai exact, sa spunem la fotbal, chiar daca secția actuala de fotbal nu e cea din ‘98, nu exista 2 palmaresuri, unul pana in ‘98 și unul după 2017, ci e unul continuu sub egida CSA Steaua, dar evident fără rezultate pe perioada cat nu s-a jucat fotbal in cadrul CSA.

Vezi toate comentariile (390)
Comentează