FOTBAL  »  Superliga  »  FCU CRAIOVA - CHINDIA 0-1

Marius Croitoru, declarații tranșante: „E nevoie de un șoc! Nu pot să stau să-mi bat joc de sentimentele acestui om”

Marius Croitoru / Sursă foto: Facebook@ FC Universitatea +20   FOTO
Marius Croitoru / Sursă foto: Facebook@ FC Universitatea

Articol de GSP - Publicat luni, 10 octombrie 2022 20:14 / Actualizat luni, 10 octombrie 2022 22:58

Marius Croitoru, antrenorul lui FCU Craiova, lasă de înțeles că plecarea sa de la FCU Craiova e iminentă. Înfrângerea cu Chindia Târgoviște, 0-1, a provocat un discurs fără echivoc din partea tehnicianului, care admite că juveții „au nevoie de un șoc”.  

Croitoru, 42 de ani, se consideră principalul vinovat pentru rezultatele slabe ale juveților din ultimele săptămâni. Tehnicianul nu a lăsat loc de interpretări și admite că e dispus să renunțe la postul său: „E nevoie de un șoc la echipă”, a punctat acesta.

„Un meci slab! Un meci în care nu prea multe sunt de spus. Chindia a fost mult mai bună, mult mai puternică din toate punctele de vedere. S-a văzut și în teren. Asta este realitatea, e firesc ca echipa mai puternică să câștige.

În fotbal, cel mai ușor îți pierzi încrederea, degeaba ești fotbalist bun. Încrederea înseamnă mai mult decât jumătate din valoarea ta de fotbalist. Am avut o discuție cu ei (n.r. - cu elevii săi), încrederea e cel mai important lucru pe care noi l-am pierdut. Am pierdut și alte meciuri, dar noi am pierdut și altceva important, încrederea. Ceea ce s-a întâmplat în seara asta, ceea ce s-a întâmplat la Mioveni nu dă speranțe nimănui!”, a spus Croitoru, la microfonul Prima Sport. 

Imagini surprinzătoare pe „Oblemenco”, după înfrângerea lui FCU Craiova: Croitoru susținut, Mititelu înjurat!
FCU CRAIOVA - CHINDIA 0-1
Imagini surprinzătoare pe „Oblemenco”, după înfrângerea lui FCU Craiova: Croitoru susținut, Mititelu înjurat!

Marius Croitoru: „Trebuie un șoc la echipă”

„Lucrurile sunt foarte clare. Eu sunt răspunzător pentru rezultat, singurul vinovat sunt eu. Nu pot sta să-mi bat joc de oameni, de banii acestei familii. O să am o discuție cu nea Adi (n.r. - patronul Adrian Mititelu), să vedem exact ceea ce putem găsi

În momentul de față, lucrurile nu sunt cum mi-aș dori să fie. Vreau să am o discuție cu domnul Mititelu. Trebuie un șoc la echipă. Cum noi ne-am pierdut încrederea, e clar că lucrurile nu sunt OK. Iar eu nu stau unde lucrurile nu sunt OK. 

Cum spuneam, depinde mult și de modul în care pierzi. Poți pierde cu capul sus sau poți pierde în genunchi. Când pierzi de maniera asta, e clar că nu există un viitor. Rezultatele sunt totul. Am avut meciuri în care am jucat foarte bine, dar am luat gol în minutul 45, cum a fost cu Voluntari, Petrolul, CSU.

Nu mai ține de absolut nimic din ceea ce lucrez la antrenamente, e vorba de atitudine, de concentrare. Toate lucrurilea acestea i-au dărâmat și pe ei, dar, până la urmă, vina este a antrenorului. Domnul Mititelu a venit acum în vestiar, eu le-am explicat jucătorilor ceva, rămâne să avem o discuție”, a mai spus Croitoru.

Marius Croitoru, despre...

...despre discuția cu suporterii, purtată la final:  „Mă mișcă aceste lucruri, dar trebuie să înțeleagă că cel mai important e cum evoluează echipa. Mi-aș fi dorit să reușesc aici. Dar, cum am mai spus, contează cum pierzi. Când pierzi de o asemenea manieră, mi-e greu să cred că se poate schimba ceva mâine”

+16 FOTO

...despre cauzele prăbușirii oltenilor și ce s-a schimbat în rău în sânul echipei sale: „Cum s-a ajuns aici? Îți pierzi încrederea, reperele nu mai sunt aceleași, intervine frica. Cu un rezultat pozitiv azi, veneam pe locul 6, nu înțeleg de unde atâta panică, nesiguranță, disperare. Dar cred, în proporție de 100%, că vinovatul sunt eu, nu am fost în stare să-i capacitez pentru a-i face să cred că pot să câștige”

...despre discuția de totul sau nimic cu Adrian Mititelu: „Le-am spus jucătorilor că o să am o discuție cu domnul Mititelu. Nu pot să-mi bat joc de sentimentele lui, de investiția lui. Voi avea o discuție cu el. Când? Zilele acestea, săptămâna aceasta, vom vedea”

VIDEO Golul lui Popadiuc pune sub semnul întrebării viitorul lui Marius Croitoru în Bănie

Chindia dă lovitura cu FCU Craiova! 3 victorii în 3 meciuri pentru Toni Petrea. Clasamentul ACUM
FCU CRAIOVA - CHINDIA 0-1
Chindia dă lovitura cu FCU Craiova! 3 victorii în 3 meciuri pentru Toni Petrea. Clasamentul ACUM
Toni Petrea, omul momentului » Are 3 victorii la rând și anunță: „Vreau mult mai mult, sunt un antrenor căruia îi place posesia”
FCU CRAIOVA - CHINDIA 0-1
Toni Petrea, omul momentului » Are 3 victorii la rând și anunță: „Vreau mult mai mult, sunt un antrenor căruia îi place posesia”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (6)
gazistu
gazistu  •  11 Octombrie 2022, 15:43
Postat de davidgrantham pe 10 Octombrie 2022, 20:42

Omul se da afara singur ... resemnare cabalina !

in viata, unii mai si gandesc ... si Croitorul, chiar gandeste ... isi da seama ca , "lucrurile nu merg" , desi (se deduce ca a fost "lucrat" de jucatori) ... cedeaza el, pt ca majoritatea decide... si majoirtatea sunt fotbalistii :)))

YATO
YATO  •  10 Octombrie 2022, 21:11

Ar trebui sa lupte in continuare ,nu cedezi niciodata.

george.br
george.br  •  10 Octombrie 2022, 20:58
Postat de davidgrantham pe 10 Octombrie 2022, 20:42

Omul se da afara singur ... resemnare cabalina !

...zise Bamse din strafundul gandirii sale...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează