FOTBAL  »  LIGA 2  »  DACIA UNIREA BRĂILA

Un regulament, două măsuri » Răsturnare surprinzătoare de situație în cazul unuia dintre jucătorii români care și-au dat clubul în judecată

Articol de - Publicat luni, 20 noiembrie 2017 15:50

Cazul lui Cosmin Necoară, care e în litigiu financiar cu clubul de la Dunăre, a fost respins de CNSL, dar admis la Recurs.

Răsturnare surprinzătoare de situaţie în cazul unuia dintre cei trei foşti jucători de la Dacia Unirea Brăila care au de recuperat restanţe din sezoanele 2014-2015 şi 2016-2017. Toţi şi-au căutat dreptatea la comisiile FRF, însă în primă fază CNSL le-a respins, invocând "excepţia necompetenţei", adică trimiţând cazurile spre judecata în civil.

Cosmin Necoară, care joacă acum la Ianca (L4), a mers şi la "Recurs", comisie care, deşi judecă pe acelaşi regulament, i-a dat dreptate! "CNSL are competenţă şi trebuie să judece litigiul", a sunat verdictul. Iar speţa lui Necoară revine la prima instanţă.

Lucian Enache, juristul AFAN, a comentat: "Necoară a obţinut doar o jumătate de victorie. Din proprie experienţă, în astfel de situaţii, la CNSL s-a întâmplat ca trei dintre membri să se abţină. Şi cum cazul nu poate fi judecat doar de ceilalţi doi, totul se blochează acolo. Uneori şi peste un an!". 

Neagu e deja la TAS

Asemănător cu cel al lui Necoară, cazul lui Cosmin Neagu, acum la Hermannstadt, a primit acelaşi răspuns şi la "Recurs", iar jucătorul a mers la TAS. Un al treilea fotbalist de la Brăila, Cristi Mitrea, e şi el în faza în care a fost respins de CNSL.

40.000 de lei are de recuperat Necoară de la Dacia Unirea Brăila

"«Recursul» spune că pot fi judecat de comisiile fotbalistice, aşa cum era normal de la început. Sper să îmi recuperez banii, e munca mea!" Cosmin Necoară, fost jucător la Brăila

Citește și:

N-a fost să fie! România n-a beneficiat de rezultatul dorit în meciul Slovacia - Ucraina de la Euro 2024
Nationala
N-a fost să fie! România n-a beneficiat de rezultatul dorit în meciul Slovacia - Ucraina de la Euro 2024
FCSB ar putea folosi numele Steaua în Liga Campionilor chiar de la meciul cu Virtus: „Am zis să nu întindem coarda...”
Superliga
FCSB ar putea folosi numele Steaua în Liga Campionilor chiar de la meciul cu Virtus: „Am zis să nu întindem coarda...”
„Fiul clubului” se întoarce acasă! CFR Cluj, transfer tare anunțat în această dimineață: omul-trofeu a bătut palma cu Dan Petrescu
Superliga
„Fiul clubului” se întoarce acasă! CFR Cluj, transfer tare anunțat în această dimineață: omul-trofeu a bătut palma cu Dan Petrescu

Afacerea care a „bubuit” odată cu Euro: „Și să vedeți când vin englezii!” » Dialog simpatic cu proprietarul: „Ce face Hagi acum, e-n politică?”

Pe urmele lui Napoleon » Dormitorul lui Bonaparte din palatul somptuos din Wurzburg, păstrat în starea lui originală


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close