FOTBAL  »  NATIONALA  »  GENERAȚIA DE AUR – LEGENDELE LUMII

VIDEO&FOTO 10 lucruri care nu s-au văzut la TV la meciul Generației de Aur » Detaliile surprinse de reporterii GSP

Generația de Aur – Legendele Lumii, meciul de adio al eroilor României +45   FOTO
Generația de Aur – Legendele Lumii, meciul de adio al eroilor României

Articol de , - Publicat sambata, 25 mai 2024 22:27 / Actualizat duminica, 26 mai 2024 01:12

Generația de Aur s-a ridicat la înălțimea așteptărilor la meciul împotriva Legendelor Lumii. Hagi & Co. i-au încântat pe cei peste 50.000 de suporteri prezenți pe Arena Națională. Gazeta Sporturilor vă prezintă 10 lucruri care nu s-au văzut la televizor.

Cele 10 lucruri remarcate de Gazeta Sporturilor la meciul de gală Generația de Aur – Legendele Lumii

Nu a fost uitat! » Omagiu pentru Daniel Prodan la meciul de retragere al Generației de Aur
GENERAȚIA DE AUR
Nu a fost uitat! » Omagiu pentru Daniel Prodan la meciul de retragere al Generației de Aur

1. Jose Mourinho a fost în centrul atenției pe Arena Națională. A făcut sute de poze şi-a dat autografe pe bandă rulantă. N-a ignorat pe nimeni, a semnat inclusiv pe pozele fanilor din tribuna întâi. La intonarea imnului şi-a scos telefonul și-a filmat scenografia de la tribuna a doua.

2. Gică Hagi a fost, fără îndoială, MVP-ul Generației de Aur! Aclamat la scenă deschisă ca în vremurile bune, Hagi a “pictat” pe teren și i-a fermecat pe spectatori. Inclusiv prezentarea acestuia a fost una fabuloasă!

Generația de Aur – Legendele Lumii, meciul de adio al eroilor României
Generația de Aur – Legendele Lumii, meciul de adio al eroilor României
Generația de Aur – Legendele Lumii, meciul de adio al eroilor României
Generația de Aur – Legendele Lumii, meciul de adio al eroilor României
Generația de Aur – Legendele Lumii, meciul de adio al eroilor României
+41 FOTO

3. Aflat în plină campanie electorală pentru alegerile locale și europarlamentare, premierul Marcel Ciolacu a venit la stadion, dar nu a avut o lojă specială, ci a stat în mijlocul suporterilor la tribuna întâi. Lângă el, Victor Ponta și câțiva colegi de partid.

4. Rivaldo a venit la meci cu Rivaldinho, dar și cu nepoțelul. Fostul jucător al lui Dinamo și al Farului și-a amintit de golul fabulos pe care-l reușea pe Arena Națională cu Athletic Bilbao. “S-a dus ca pe PlayStation!”, a spus Rivaldinho.

5. Mircea Sandu, da, Răzvan Burleanu, nu! Fostul șef al Federației Române de Fotbal a fost invitatul special al Generației de Aur. Sub conducerea lui, echipa națională a avut cele mai importante reușite. În schimb, actualul șef al FRF nu a fost invitat de fosta echipă și nici n-a venit la meci.

6. O prezență rară a fost la meciul de adio al Generației de Aur: Teodor Crăciunescu! Fostul arbitru, fiul celebrului Ion Crăciunescu, e dispărut de ani buni din peisajul media, dar și din lumea fotbalului. Acesta a stat pe banca arbitrilor. „E mai bine să fiu în spate, generația actuală de arbitri să apară”, a spus scurt Teo pentru GSP.RO.

7. Cei de la „Uniți sub tricolor” au fost prezenți în peluză și-a fost primul meci în care n-au creat haos în stadion. Și-au pus steagul de facțiune la vedere, iar pe toată durata meciului și-au încurajat echipa la fel ca restul spectatorilor.

8. Moment amuzant-penibil înainte de meci. La tribuna întâi au existat mai multe fete îmbrăcate în combinezoane speciale care au „aruncat” cu parfum pe public. „Pasadena 94” a fost lansat special pentru acest meci. Fetele aveau în spate o pompă identică cu cea pentru udatul viei sau pentru stropirea împotriva țânțarilor.

9. A fost haos la punctele de unde oamenii puteau să-și cumpere de mâncare. Sute de persoane au stat la cozi imense pentru un pahar de suc sau ceva de ronțăit. 10 lei a costat paharul de suc și 15 lei cel de bere. La meciul de azi s-a vândut inclusiv bere cu alcool.

10. Răzvan Prodan a început să plângă la momentul emoționant în memoria tatălui său, Daniel Prodan. Meciul s-a oprit în minutul 5 și tot stadionul l-a aclamat pe fostul internațional. Un poster imens cu chipul fundașului a fost ridicat la una dintre cele două peluze.

VIDEO Spectacol senzațional de lumini pe Arena Națională la meciul Generația de Aur – Legendele Lumii

Citește și:

Interviu EXCLUSIV cu ucraineanca din naționala României în ziua meciului de la EURO: „Fiți puternici și curajoși!” + Povestea zguduitoare din războiul cu rușii: „N-am apucat să mai vorbesc cu tata înainte să moară. Era căzut psihic”
Nationala

România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024
Nationala
România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024
FRF, mână-n mână cu politicul și la Euro! » Burleanu n-a uitat cine l-a „uns” ca să ajungă șeful fotbalului românesc. Cadrele surprinse de reporterii GSP

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Comentarii (4)
lenroc
lenroc  •  26 Mai 2024, 06:20

Norocul nostru că l-ati menționat pe Ciolacu, eram pierduți fără informația asta

zb59
zb59  •  26 Mai 2024, 02:27

Ce noroc cu Iordache si Craitoiu! Ce ne-am fi facut daca nu ne impartsau cele 10 lucruri pe care numai ei au fost capabili sa le observe!?:) Aia cu Teo Craciunescu e bestiala!:))

BindenDanDat
BindenDanDat  •  25 Mai 2024, 23:17

Un (alt) detaliu jenant este ca o suta de mii din cei 50,000- de plătitori vroiau sa cumpere tricouri cu Ianis si cu Nicolas Popescu. Organizatorii? Organizatorii dorm in pantofii de culoare roșie, asortați si cu Ferrari, dar si cu cei 2oi câini de la echipa dintre Circ si Urgentsă.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează