OPINII  »  EDITORIAL

Mai gândește-te, Toni!

Daniel Scorpie
Daniel Scorpie

Articol de - Publicat sambata, 15 iunie 2024 11:08 / Actualizat sambata, 15 iunie 2024 13:28

Ar fi tare păcat ca unul dintre cei mai mari mijlocași din acest secol să spună adio fotbalului la numai 34 de ani. Deși un neamț își respectă, de obicei, promisiunile, de ce nu s-ar mai răzgândi o dată Kroos, după ce s-a întors la echipa națională, la trei ani după anunțul făcut la finalul parcursului Germaniei la precedentul Euro?

Numărătoarea inversă a început chiar în prima zi a lunii, în Templul Fotbalului englez. L-am văzut și l-am aplaudat, poate și din simpatia pentru o anumită echipă, când Toni Kroos a fost ovaționat pe Wembley de peste 30.000 de fani ai lui Real Madrid. Și nu numai.

Era momentul schimbării cu Luka Modric (croatul va împlini 39 de ani în septembrie și i s-a mai prelungit cu un sezon contractul pe „Bernabeu"!), în finala Ligii Campionilor cu Borussia Dortmund (2-0).

MVP a fost ales Carvajal, dar Wembley era fermecat de Kroos!

La Londra, a fost din nou între cei mai buni jucători blancos, deși MVP a fost ales Dani Carvajal. Chiar fundașul căruia i-a oferit o centrare perfectă din corner la faza deschiderii scorului și, practic, a rezolvării problemei învingătoarei.

Mărturisesc că nu-mi pot aminti cert dacă și atunci (precum contra Scoției) a greșit mai mult de o pasă, este adevărat că după o greșeală a sa, la centrul terenului, s-a născut faza din care Marcel Sabitzer l-a mai obligat o dată pe Thibaut Courtois să facă o minune, la scorul de 0-0. Dovadă că, totuși germanul născut în fosta RDG, la Greifswald, nu-i un extraterestru.

108atingeri de minge a avut Kroos în meciul cu Scoția, cele mai multe de pe teren. 101 pase corecte din 102. 14 pase în treimea adversă, tot lider. Cele mai multe pase lungi reușite (8), top. Cele mai multe ocazii de gol create la deschiderea Euro (4)

A influențat trei goluri din șapte în semifinala CM 2014 cu Brazilia

După evoluția la superlativ de aseară, de la Munchen, fanii bavarezi l-au aplaudat la fiecare fază fixă executată de specialistul lui Julian Nagelsmann, dar, mai ales la înlocuirea cu Emre Can din minutul 80. După o evoluție cu majuscule, în care și-a pus tușa pe acțiunile de la primele patru goluri!

Mai gândește-te, Toni!
Toni Kroos este felicitat de selecționerul Julian Nagelsmann în momentul schimbării cu Emre Can / Foto: Imago

Chiar dacă au regretat când Toni pleca de la Bayern la Real Madrid în 2014 pentru doar 25 de milioane de euro. După ce tocmai câștigase titlul mondial la turneul final din Brazilia, reușind la acel 7-1 contra naționalei țării gazdă două goluri și o pasă decisivă (nu a lipsit atunci nicio secundă din 690 de minute posibile!)

A debutat ca profesionist la Bayern cu două assisturi în 18 minute

Fiecare meci de la Euro 2024 e ca o finală pentru optarul lui Real Madrid, probabil cel mai mare din istoria clubului din capitala Spaniei. De aceea cred că și selecționerul cu doar doi ani mai în vârstă decât el a decis să-l menajeze (i-a permis și meciul ieri) și să-i mai ofere un standing ovation pe Allianz Arena, unde pe 29 septembrie 2007 debuta ca jucător profesionist, la Bayern.

Atunci, Toni a bifat ultimele 18 minute într-un meci cu Energie Cottbus, în locul lui Ze Roberto, la 5-0 în Bundesliga. Suficient cât să ofere două assisturi pentru Miroslav Klose, golgheterul alături de care a și sărbătorit titlul mondial la turneul final din Brazilia.

În maximum patru săptămâni, Toni Kroos poate intra în legendă!

Cu fiecare ocazie în care mijlocașul neamț, ajuns vineri seară la cea de-a 110-a prezență în tricoul Mannschaftului, va călca pe gazon la acest Euro, pe care mi-l doresc, ca un spectator neutru în cazul Germaniei, să fie cât mai lung pentru el, Toni Kroos va mai tăia zile din AMR-ul ținut după ce a anunțat că sezonul în curs e ultimul înaintea retragerii. Definitive.

Mai gândește-te, Toni!
Toni Kroos a fost aruncat pe brațe de colegii săi de la Real Madrid în Plaza de Cibeles după trimful din Ligă / Foto: Imago

Sigur că a spune stop fotbalului de mare performanță după ce ai cucerit Liga Campionilor (a cincea în blanco) și al patrulea titlu în LaLiga, ajungând la 22 de trofee la Madrid într-un deceniu de poveste și, eventual, după ce ai deveni și campion continental cu naționala, chiar pe teren propriu, reprezintă un scenariu perfect pentru a trece de pe gazon direct în istoria fotbalului mondial.

„No te vayas todavía, no te vayas, por favor, Toni Kroos!"

Și dacă tot ar fi să ajungă sus de tot, de ce să renunțe la 34 de ani, când, ca să dau un exemplu și mai bun decât Modric, tot un fost coleg al său la Real, Cristiano Ronaldo, continuă să uimească la aproape 40 de ani?

Andaluzii au o expresie de suflet în astfel de situații, pe care am citit-o în miez de noapte în Marca: „No te vayas todavía, no te vayas, por favor!" (Nu pleca încă, nu pleca, te rugăm!). Quedate, Toni Kroos! (Mai rămâi, Toni Kroos!)

Citește și:

Transfer de răsunet pentru Dennis Man după Euro 2024?! Două cluburi uriașe au trimis scouterii la cel mai bun meci al românului
Nationala
Transfer de răsunet pentru Dennis Man după Euro 2024?! Două cluburi uriașe au trimis scouterii la cel mai bun meci al românului
FCSB și-a aflat adversara din turul I al Ligii Campionilor! Noroc pentru campioană: cel mai facil adversar
Liga Campionilor
FCSB și-a aflat adversara din turul I al Ligii Campionilor! Noroc pentru campioană: cel mai facil adversar
L'Equipe contrazice UEFA » Surpriză: francezii au anunțat „omul meciului” în România - Ucraina 3-0
Nationala
L'Equipe contrazice UEFA » Surpriză: francezii au anunțat „omul meciului” în România - Ucraina 3-0

Comentarii (14)
VanBasten2000
VanBasten2000  •  16 Iunie 2024, 06:32

Mr. Shrew looks like a scholar, not a pupil.

666piturca
666piturca  •  16 Iunie 2024, 00:01
Postat de VanBasten2000 pe 15 Iunie 2024, 23:45

Daca si un Scorpie a scris despre el, Toni a zis ca nu poate sa renunte.

Chiar a ieșit acum pe TNR si a spus ca l-a pus pe gânduri un școlar din Romania. Nu a zis care.

VanBasten2000
VanBasten2000  •  15 Iunie 2024, 23:45
Postat de donqhote pe 15 Iunie 2024, 18:01

conform Bild, Toni Kroos a declarat acum o ora: multa luma mi-a cerut sa nu ma retrag, dar mi-am mentinut hotararea. Pana astazi, cand si Daniel Scorpie mi-a spus ca gresesc. Deci... din toamna o sa ma vedeti din nou in tricoul lui Real.

Daca si un Scorpie a scris despre el, Toni a zis ca nu poate sa renunte.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează