FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - OLANDA

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA Cum se pregătește Rațiu să-l blocheze pe Cody Gakpo, următorul lui superadversar de la Euro

Andrei Rațiu, la conferința de presă // foto: Cristi Preda (GSP) +49   FOTO
Andrei Rațiu, la conferința de presă // foto: Cristi Preda (GSP)

Articol de , , , , - Publicat duminica, 30 iunie 2024 20:27 / Actualizat luni, 01 iulie 2024 05:06

În ultimele luni, Andrei Rațiu (26 de ani) a fost autorul unor prestații solide în fața câtorva dintre cele mai apreciate extreme stânga din lume, cum ar fi Vinicius, Mudryk și Doku. Pentru fundașul dreapta român urmează un duel cu olandezul Cody Gakpo, marți, în „optimile” Euro 2024. GSP l-a întrebat pe Andrei cum se pregătește pentru astfel de confruntări.

În noiembrie 2023, Andrei Rațiu a fost excelent în fața lui Vinicius Junior, poate cel mai periculos jucător de bandă stânga din lume, favorit să câștige Balonul de Aur în acest an.

În această lună, Andrei a impresionat în fața altor extreme stânga veritabile, cum ar fi ucraineanul Mykhaylo Mudryk și belgianul Jeremy Doku.

Calificat în „optimi” alături de naționala României, pentru Rațiu urmează alt test dificil, contra olandezului Cody Gakpo, jucător legitimat la Liverpool.

La conferința de presă de duminică seara, el a explicat în dialogul cu GSP cum se pregătește pentru astfel de dueluri, cât e vorba despre ce simte pe moment și cât ține de studierea adversarilor direcți.

Așa pregătește Andrei Rațiu duelul cu Cody Gakpo: „Studiez pentru a ști unde să-l atac”

„Mai mult depinde de mine, de cum mă pregătesc mental pentru ce vine. Dar normal că urmăresc clipuri cu adversarii, îi studiez puțin pentru a ști pe ce parte își fac mingea, care este piciorul lor bun și unde pot să îi atac pentru a nu mă depăși sau a nu da gol”, a explicat Rațiu.

El este familiarizat cu fotbalul olandez, evoluând pentru scurtă vreme, în perioada august 2020 - ianuarie 2021, la ADO Den Haag, împrumutat la acea vreme de la Villarreal.

„Fotbalul olandez este foarte bun, foarte fizic. Cred că a crescut în ultimii ani”, a opinat fundașul român.

Andrei Rațiu, descris la superlativ în MARCA

Prestațiile pe care le-a avut la Campionatul European l-au adus în lumina reflectoarelor pe întreg continentul, dar mai ales în țara în care evoluează și în care a trăit în cea mai mare parte a vieții, Spania.

Cotidianul madrilen MARCA i-a dedicat un articol titrat „Rațiu, Sonic-ul român care-i calcă pe urme lui Cosmin Contra”.

Eurogolul lui Nicolae Stanciu a făcut „Allianz Arena” să se zguduie / foto: Guliver/Getty Images
+32 FOTO

„Andrei a făcut valuri și a primit porecla Sonic, ariciul din jocurile video care iese în evidență prin viteza și culoarea lui. Dar lăsând asta la o parte, realitatea este că Rațiu nu a trecut neobservat în primul rând datorită prestațiilor lui”, se arată în respectivul material.

Citește și:

Zidul Galben nu se sperie de „Portocala Mecanică”! Invazie galben-oranj în tribunele Allianz Arena
Euro 2024
Zidul Galben nu se sperie de „Portocala Mecanică”! Invazie galben-oranj în tribunele Allianz Arena
„Tricolorul” care poate rămâne în Germania după Euro! Nemții anunță: 3 formații din Bundesliga pe urmele românului
Nationala
„Tricolorul” care poate rămâne în Germania după Euro! Nemții anunță: 3 formații din Bundesliga pe urmele românului
Dennis Man și-a dat acceptul din cantonament » A semnat contractul și va avea un salariu uriaș
Nationala
Dennis Man și-a dat acceptul din cantonament » A semnat contractul și va avea un salariu uriaș

Superliga 2024-2025, programul complet » FCSB - U Cluj, CFR - Dinamo, UTA - Rapid în prima etapă! + Când se joacă „Derby de România”

Record ALL-TIME pe GSP în luna iunie: 5,75 milioane de utilizatori și-au luat informațiile din Gazeta Sporturilor! Vă mulțumim!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează