Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat marti, 08 ianuarie 2019 08:57
Ilie Dumitrescu, 50 de ani, alcătuiește cel mai bun "11" al Stelei din cel mai glorios deceniu al clubului: 1985-1995.
În dialogul pe care ziarul l-a avut cu fostul mare fotbalist, s-a născut la un moment dat și o provocare pentru el: să creioneze cel mai bun "11" al Stelei din perioada 1985-1995, de departe cea mai glorioasă din întreaga istorie a clubului, care are deja peste 7 decenii.
- Alcătuiește cel mai bun 11 al Stelei format din jucătorii care au evoluat în anii 80 și 90!
- Una în care să nu fiu eu, că Majearu, Balint au fost foarte buni. Și nu știu cum să fac, să-l bag pe Petrescu și să-l scot pe Iovan? E greu! În orice caz, câțiva n-au cum să lipsească.
-Cine?
- Tudorel Stoica, Lăcătuș, Pițurcă, Iovan, Belodedici, Boloni, Hagi. Alții pot să completeze formula, la număr, dar cei pe care vi i-am zis n-au cum să lipsească niciodată. Vă las pe voi, de la Gazetă, să completați echipa.
"Eu sunt al patrulea, după Balint, Majearu, Adrian Ilie"
- Și portar?
- Duckadam, îți dai seama! Duckadam e Duckadam, n-ai cum să-l pui pe altul în formula ideală a Stelei! Nu puteți să mă întrebați asta!
- Și tu spui că pe partea stângă nu prinzi postul de titular?
- Sunt șapte, opt pe postul ăla: Balint primul, pe urmă Majearu, Adrian Ilie și al patrulea eu. Balint era și el șmecher rău: viteză, goluri! Bun rău de tot! A dat gol din penalty în finala Cupei Campionilor, pe urmă s-a reprofilat atacant din mijlocaș și a dat două goluri la Mondialul din 90.
- Practic, ar fi așa, la ce ai zis până acum: Duckadam - Iovan, X, Belodedici, X - Hagi, T. Stoica, Boloni, X - Lăcătuș, Pițurcă.
- Exact. Uite, pentru restul îi las pe alții să completeze!
Ce a realizat Steaua între 1985 și 1995
A fost o perioadă absolut fabuloasă pentru Steaua. În acest interval de timp, echipa a obţinut performanţe incredibile.
- a câştigat Cupa Campionilor, în 1986
- a câştigat Supercupa Europei, în 1987
- a disputat încă o finală de Cupa Campionilor, în 1989
- a mai bifat o semifinală de Cupa Campionilor, în 1988
- a atins sferturile Cupei Cupelor, în 1993
- a cucerit 8 titluri de campioană
- a câştigat 4 Cupe ale României
- a luat două Supercupe ale României
Citește și:
![Interviu EXCLUSIV cu ucraineanca din naționala României în ziua meciului de la EURO: „Fiți puternici și curajoși!” + Povestea zguduitoare din războiul cu rușii: „N-am apucat să mai vorbesc cu tata înainte să moară. Era căzut psihic”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16062024/0469024f-9430-4ced-b3c5-3bacc6dd5a0a.jpg?width=195&height=130)
![România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16062024/0f3caaf8-ec02-46fe-b1f9-917dbae1dec4.jpg?width=195&height=130)
![FRF, mână-n mână cu politicul și la Euro! » Burleanu n-a uitat cine l-a „uns” ca să ajungă șeful fotbalului românesc. Cadrele surprinse de reporterii GSP](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16062024/10758b08-b617-4e19-8ae5-e3db480d9691.jpg?width=195&height=130)
România - Ucraina » Echipa de start gândită de Edi Iordănescu pentru primul meci de la EURO 2024
Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”