INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Curtea Provincială din Madrid a dat sentința finală în cazul lui Lucas Hernandez! Ce se întâmplă cu jucătorul lui Bayern

Lucas Hernandez, în dreapta imaginii, alături de Muller
Lucas Hernandez, în dreapta imaginii, alături de Muller

Articol de - Publicat miercuri, 27 octombrie 2021 11:45 / Actualizat miercuri, 27 octombrie 2021 12:11

Lucas Hernandez, fundașul francez al lui Bayern, fusese condamnat la 6 luni după gratii pentru o infracțiune din 2017, dar Curtea Provincială din Madrid a suspendat astăzi această hotărâre, cu condiția ca jucătorul să nu mai încalce legea în următorii 4 ani.

La 25 de ani, Lucas Hernandez putea ajunge la închisoare. În 2017, când juca la Atlético, francezul a încălcat interdicția de a se apropia la mai puțin de 500 de metri de iubita sa Amelia (actuala lui soție), cu care avusese o altercație în mijlocul străzii la Madrid, și a fost condamnat la 6 luni după gratii.

Recursul avocaților lui Lucas Hernandez a fost acceptat

Pe 18 octombrie, fundașul lui Bayern s-a prezentat în fața completului de judecată, care l-a învoit pentru a fi la meciul cu Benfica și i-a dat zece zile pentru a-și alege locul unde va fi închis.

Între timp, avocații săi făcuseră recurs. Și recursul a fost acceptat de o instanță superioară. Curtea Provincială din Madrid a suspendat ieri hotărârea, cu condiția ca jucătorul să nu mai încalce legea în următorii patru ani.

Apărat de Uli Hoeness: ”E o glumă! Aceasta este soția lui!”

Uli Hoeness l-a apărat zilele trecute pe Lucas. "Este ridicol. E însurat și aceasta este soția lui. Acum trebuie să meargă la închisoare pentru ceea s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani? E o glumă!", a declarat președintele onorific al lui Bayern.

Citește și alte știri din fotbalul european: 

VIDEO Tătărușanu, decisiv în victoria lui Milan cu Torino: „Mi-am recăpătat încrederea” » Ce scriu italienii

Seară de neuitat pentru Andrei Chindriș! A înscris în poarta lui FC Porto chiar la debut

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează