INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CUPA CONFEDERAŢIILOR

VIDEO + FOTO Albi ca varul » Nemții au tremurat pe final în partida de debut de la Cupa Confederaţiilor, una cu 5 goluri

FOTO: Reuters +6   FOTO
FOTO: Reuters

Articol de - Publicat luni, 19 iunie 2017 18:41

Germania a debutat cu dreptul la Cupa Confederaţiilor, câştigând partida cu Australia, scor 3-2.

Nemții i-au luat tare pe "canguri". Iar golul n-a întârziat: Stindl, din centrarea lui Brandt (5). Numai că tornada care a urmat la poarta lui Ryan n-a fost chiar ce și-ar fi dorit selecționerul Joachim Low.

Alb-negrii s-au jucat cu ocaziile și pe finalul primei reprize s-au văzut egalați. După ratarea lui Sainsbury (38), Rogici n-a mai greșit ținta: 1-1 (41). Scor la pauză? Nu, pentru că, treziți din letargie, germanii au reacționat, iar Draxler a transformat penalty-ul obținut de Leon Goretzka (44).

Și imediat după reluare, un alt blitz-gol. Goretzka, lansat de Kimmich, 1-3. Dar campioana Asiei simțise deja că adversarul e vulnerabil: șut Jurici, Leno prinde balonul, îl scapă apoi în față și același Jurici înscrie. Nemții au reclamat un henț în faza premergătoare, însă VAR a validat golul: 2-3. N-a mai intervenit, în schimb, la un fault în careu al lui Kimmich asupra lui Behich.
Finalul? Bară Werner, dar altfel, emoții cu carul pentru echipa lui Low. Până-n ultima secundă. 

17șuturi au expediat nemții spre poarta lui Ryan, 6 cadrate. Bilanțul australienilor: 9/4

 Australia - Germania / 2-3 
Au marcat: T. Rogic '41; Jurici '56  / L. Stindl '5; J. Draxler '43 (penalty); Goretzka L. '48 (VIDEO cu golurile AICI)

Echipele de start:

Australia (4-2-3-1): Ryan - Wright; Sainsbury; Degenek - Milligan; Luongo - Leckie; Mooy; Rogic; Behich - Juric

Germania (4-5-1): Leno - Hector; Mustafi; Rudiger; Kimmich - Draxler; Goretzka; Rudy; Stindl; Brandt - Wagner

Clasamentul grupei B: 

Poziţie Meciuri Golaveraj Puncte
1. Chile 2-0 3
2. Germania 3-2 3
3. Australia 2-3 0
4. Camerun 0-2 0

 
 

 
 

Citește și:

Transferul la FCSB a fost confirmat la miezul nopții! A făcut anunțul categoric: „A plecat”
Superliga
Transferul la FCSB a fost confirmat la miezul nopții! A făcut anunțul categoric: „A plecat”
A rămas fără permis după meciul Generației de Aur: „Vă dați seama cât de beat eram?” » Ce alcoolemie a avut
Nationala
A rămas fără permis după meciul Generației de Aur: „Vă dați seama cât de beat eram?” » Ce alcoolemie a avut
Primul transfer pregătit de Neil Lennon la Rapid » Presa din Scoția a făcut anunțul: este mijlocaș central și evoluează în Anglia
Superliga
Primul transfer pregătit de Neil Lennon la Rapid » Presa din Scoția a făcut anunțul: este mijlocaș central și evoluează în Anglia

La fel ca Ionel Ganea! Un nou fotbalist de legendă a reacționat dur după ce nu a fost invitat la meciul de adio: „Eu am construit această Generație de Aur! ”

O imagine postată de Jose Mourinho din vestiarul Arenei Naționale a devenit virală în Italia: „Unicul pe care îl iubesc”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează