INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  STRANIERI

Ionuț Radu îi cere ajutorul lui Alex Dobre, fost la Bournemuth: „Îl voi suna pentru a afla fiecare detaliu despre club”

Ionuț Radu (dreapta), alături de principalul său contracandidat: brazilianul Neto. // Foto: Instagram Ionuț Radu
Ionuț Radu (dreapta), alături de principalul său contracandidat: brazilianul Neto. // Foto: Instagram Ionuț Radu

Articol de - Publicat vineri, 28 iulie 2023 13:40 / Actualizat vineri, 28 iulie 2023 14:36

De-abia transferat în Premier League, Ionuț Radu (26 de ani) vrea să știe totul despre Bournemouth și îl va contacta pe Alexandru Dobre, colegul de la națională, fost jucător la clubul roș-negru.

La 26 de ani, Ionuț Radu se pregătește de al 7-lea club al carierei sale, primul în Anglia, în Premier League. A fost împrumutat un sezon de Inter Milano la Bournemouth, care are opțiunea transferului definitiv, pentru 8 milioane de euro.

Ionuț Radu, în Premier League » Prezentat oficial la Bournemouth: „Are experiența Italiei și Franței”
STRANIERI
Ionuț Radu, în Premier League » Prezentat oficial la Bournemouth: „Are experiența Italiei și Franței”

Ionuț Radu: „El mi-a sunat părinții și îl voi căuta”

Imediat după prezentare, portarul naționalei a dat un interviu pentru site-ul clubului. A fost întrebat dacă l-a contactat pe Alexandru Dobre, alături de care a jucat două meciuri printre „tricolori", ambele în actuala campanie de calificare la CED 2024, 2-0 cu Andorra și 2-1 cu Belarus.

Dobre cunoaște bine Bournemouth, a fost patru ani sub contract pe „Vitality Stadium” (2016-2020), chiar dacă roș-negrii l-au împrumutat câte patru-cinci luni la Bury, Rochdale, Yeovil și Wigan.

„Nu am discutat cu Alex deocamdată. El mi-a sunat părinții și îl voi căuta. Îi voi cere toate detaliile despre Bournemouth”, a declarat Radu pentru televiziunea grupării din Premier.

Ionuț Radu: „Provocarea menține focul carierei”

Ionuț nu e deranjat de statutul său la noua echipă, al doilea portar, rezerva căpitanului Neto (al treilea va fi irlandezul Darren Randolph). Îl avertizează pe brazilian că se va lupta pentru tricoul cu numărul 1.

„Provocarea în viața unui sportiv e ceea ce menține focul carierei. Ai nevoie de provocări pentru a-ți păstra zi de zi motivația", a spus goalkeeperul. „Suntem un grup de trei portari buni și ne vom motiva reciproc să ne pregătim și mai mult".

Ionuț Radu: „Premier League e un vis pentru orice copil”

A povestit cum a ajuns în Anglia: „Totul a început în urmă cu o săptămână, când agentul meu m-a sunat și mi-a vorbit de interesul lui Bournemouth. Am fost încântat, e important că ești căutat de un club din Premier League. I-am zis să discute și s-a rezolvat. 

Urmăresc Premier mult, poți găsi videoclipuri din Anglia peste tot pe social media, e greu să stai departe de un asemenea campionat. E un vis pentru orice copil să joace la acest nivel”. 

Citește și alte știri despre stranieri: 

Antrenorul lui Galatasaray a luat decizia în privința lui Olimpiu Moruțan » Unde va juca „tricolorul”

Ianis Hagi debordează de optimism: „Mă simt cu adevărat puternic. Voi avea un sezon grozav”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
VanBasten
VanBasten  •  28 Iulie 2023, 16:26

Relatia cu domnisoara Cuccuru simt ca va avea de suferit.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează