OPINII  »  GAZETA SPORTURILOR

Cum n-am scris niciodată noi la GSP și nici nu vom scrie: ni s-a cerut să dăm doar numele comercial al competițiilor sportive

Editorial Dan Udrea
Editorial Dan Udrea

Articol de - Publicat vineri, 03 noiembrie 2023 05:08 / Actualizat vineri, 03 noiembrie 2023 08:22

În nici patru luni, de la Gazeta Sporturilor au fost îndepărtați directorul său Mihnea Vasiliu, redactorul-șef Cătălin Țepelin, coordonatorul editorial Cătălin Tolontan și s-a închis ediția tipărită. 

  • Toți au plătit rezistența de a nu accepta altceva decât libertatea de exprimare, bună pentru public. Am câteva exemple concrete despre ce ni s-a cerut, ce am refuzat și de ce asta e important pentru oamenii care ne citesc.
  • Toți cei care au fost siliți să plece ne-au spus același lucru: că solidaritatea înseamnă să continuăm să lucrăm aici, cu condiția să fim liberi. Cum să ajungi, astăzi, să numești „O mare problemă” libertatea editorială, care durează de sute de ani de presă?
  • Noi am rămas, cel puțin acum, pentru că rezistența a făcut ca informațiile să nu fie alterate. Oamenii au primit informații corecte.

Gigaliga programează astăzi primul meci din etapa a 15-a, Poli Iași - Oțelul. Sâmbătă, ultima rundă a turului din Gigaligă va continua cu alte două partide: Sepsi-Petrolul și derby-ul Craiovei, după care va continua duminică, atunci când în Gigaligă se joacă alt mare derby, FCSB - Rapid. Runda din Gigaliga se va încheia luni seară.

Așteptăm, cum se întâmplă de fiecare dată în campionatul din Gigaligă, meciuri superspectaculoase și atractive, care să bucure publicul, atât cel din tribune, cât și cel din fața televizoarelor, care e pasionat de Gigaligă.

Cupa României Ultra a revenit la jumătatea acestei săptămâni, după ce în prima etapă am avut meciuri dintre cele mai interesante. Surprizele și-au făcut loc în aceste jocuri din Cupa României Ultra. Câteva exemple: Corvinul a bătut-o pe Sepsi, Oțelul n-a pierdut cu FCSB, Steaua a remizat cu Rapid. Echipele calificate încă nu sunt decise, deci suspansul va continua și în ultima etapă a Cupei României Ultra.

V-am dat exemple de ce ar însemna cenzura

Așa ar fi trebuit să arate, în mare parte, conținutul editorial al gsp.ro pentru ca redactorul-șef, Cătălin Țepelin, și Cătălin Tolontan să nu fie îndepărtați. Cu alte cuvinte, să existe numele brandului de fiecare dată într-un articol.

E o explicație concretă pentru ce înseamnă presiunile pe care redacțiile GSP și Libertatea le-au suportat în ultimul an.

E-mailuri cu „A big problem”

Vorbesc pe cuvinte scrise, pe emailuri.

Pe 20 octombrie 2022, Cătălin Țepelin a răspuns acestei cereri într-un e-mail, că nu poate să ordone oamenilor să scrie așa. „Firmele care fac publicitate plătesc pentru expunere, pentru promovare, chiar și pentru performanță. Nu pentru protecție editorială sau pentru a fi implicate în procesul editorial”, a explicat redactorul-șef.

Cerând să le fie scris numele lor comercial în TOATE articolele, ei doresc să se implice în procesul editorial. Iar acest lucru nu este posibil. Noi folosim acel nume comercial al unor concurenți din când în când, nu tot timpul. O alegere editorială, nu o constrângere comercială.
Cătălin Țepelin, email 20 octombrie 2022

Țepelin a mai spus că: „La noi în redacție editorialul este separat 100% de comercial”. Stilian Shishkov, acționar minoritar la GSP, i-a răspuns tot pe 20 octombrie 2020:

Voi spuneți cu mândrie că «La noi în redacție editorialul este separat 100% de comercial». Ei bine, eu văd aici o mare problemă („a big problem”), dar e părerea mea. De fapt, noi lucrăm foarte strâns aici, în Bulgaria, și lucrurile merg excelent.

Shishkov a spus că dacă o echipă se numește Liverpool de ce îi spunem altfel? Numai că o echipă se numește și „echipa gazdă” sau „echipa oaspete”, „cormoranii” sau „băieții antrenorului Klopp”.

Tolontan a intervenit și el în discuția pe email și i-a amintit lui Shishkov că nu contează ce crede fiecare, ci ceea ce este în codul de conduită Ringier, după care lucrăm noi toți.

„Conform Codului de conduită al Ringier, independența și libertatea editorială nu sunt negociabile”, a scris Cătălin Tolontan. „Acest citat deschide capitolul privind obligațiile jurnaliștilor Ringier (capitolul 11, Integritatea jurnalistică):

«Independența jurnalistică stă la baza informării și divertismentului sub formă de presă scrisă, digitală și electronică la Ringier. Mijloacele de informare în masă au libertăți și poartă răspundere»”, a mai scris ziaristul în e-mail.

Episodul acesta legat de dreptul ziariștilor de a scrie cum vor a fost câștigat de echipa GSP. Asta pentru că pe scenă a apărut Ladina Heimgartner, care pe atunci superviza toate țările unde Ringier avea media, inclusiv România.

Pe 28 octombrie 2022, Țepelin îi scrie Ladinei Heimgartner că „Nu putem reinventa regulile mass-media. Jurnaliștii nu pot fi obligați să se supună intereselor comerciale ale companiei lor. Dacă există o înțelegere comercială, aceasta ar trebui să fie doar comercială. Conținutul nu este de vânzare, pentru că suntem o companie media, nu un supermarket”.

Ladina Heimgartner e de acord și spune că „Și noi la Blick procedăm la fel”.

De aceea și astăzi în GSP puteți citi, în continuare, ceea ce dorește să scrie jurnalistul, conform regulilor presei, desigur. Dar nu ce vor să se scrie companiile.

Urmează un alt exemplu.

Întrebările enervante

La conferința la care s-a stabilit țintarul noului sezon al campionatului, reporterul GSP a adresat câteva întrebări, e drept, mai incomode, reprezentantului sponsorului competiției, care s-a arătat deranjat de atitudinea reporterului.

Când doar întrebările au ajuns să deranjeze, înseamnă că nu există răspunsuri.

Și mai departe, dacă unui reporter i-ai lua întrebările, vorba lui Hagi, i-ai anula personalitatea. Iar jurnalism fără personalitate nu mai e jurnalism, e PR. Imagine controlată până când o societate întreagă se enervează pentru că firmele devin prea puternice și strică echilibrul democratic.

Așa a fost îndepărtat Țepelin. La o lună, a urmat Tolontan.

Am ales să facem jurnalism

Și ca să înțelegeți și de ce noi, toți ceilalți, n-am plecat, ci am rămas, cel puțin până acum. Fiindcă, până în acest moment, produsul de pe gsp.ro n-a fost alterat de imixtiuni. Numai că prețul e enorm și incorect. Iar societatea a înțeles. S-a auzit la Bruxelles, la Koln, la Satu-Mare, în Canada și Norvegia. Cazul acesta va face, probabil, roata unei lumi care are nevoie să creadă.

Noi credem. Și am decis să continuăm să luptăm pentru a ne face meseria așa cum Ioanițoaia și Tolontan ne-au învățat pe toți, inclusiv pe Țepelin, încă de când am intrat prima oară în această redacție.

Probabil, dacă am fi fost crescuți altfel, astăzi totul ar fi fost Giga și Ultra. O Giga și Ultra agenție de PR. Am ales însă să facem jurnalism.


Comentarii (87)
cirus11
cirus11  •  03 Noiembrie 2023, 11:46
Postat de je__ pe 03 Noiembrie 2023, 09:13

Bravo mai Udrea, se pare ca poti fi si baiat destept atunci cand vrei. Ce nu inteleg eu apropo de libertatea presei, cine va obliga sa ne intoxicati zilnic cu articole despre Becali, care sincer, nu ne intereseaza absolut deloc.

Pai tu spui ca nu va intereseaza dar analyticsul arata exact opusul... articolele cu ala au citiri cat articolele despre toate celelalte sporturi la un loc. Ca e hate reading sau mai stiu cu ce, poate fi adevarat dar pana la urma pt publicitate conteaza nr de accesari.... E plin de comentarii critice de tipul asta dar cand vine vorba de ce citesc de-a dreptul e complet opus... articolele despre mondialul de rugby au 5 comentarii, iar alea despre becaliot sau fcsb au 100 intr-o ora... Daca chiar ati vrea ca site-ul sa isi schimbe tema articolelor ar trebui sa incepeti cu comportamentul vostru pe site.

danglumetu
danglumetu  •  04 Noiembrie 2023, 18:28

intre '45 si '47 ziarele au aparut simultan! ''Ziarul și-a încetat apariția temporar, între 3 iulie și 6 octombrie 1940, reapărând ca publicație legionară condusă de camaradul Virgil Popescu, în scurta perioadă în care gruparea lui Horia Sima s-a aflat în fruntea guvernului.'' asadar, cu ce ne laudam?

danglumetu
danglumetu  •  04 Noiembrie 2023, 14:57

''Gazeta decade prin CONCURENTA cu Sportul Popular și dispare la 18 aprilie 1947. Astfel, amintitul Sportul Popular, devenit de la 11 noiembrie 1967 Sportul, a rămas vreme îndelungată singurul cotidian de sport din acea țară.'' asadar, sportul nu e urmasul gazetei si n-are nici o legatura cu cea aparuta intre '24 si '47!

Vezi toate comentariile (87)
Comentează