OPINII  »  EDITORIAL DAN UDREA

Patru replici și o rundă de aplauze

Editorial Dan Udrea
Editorial Dan Udrea

Articol de - Publicat luni, 04 septembrie 2023 15:42 / Actualizat luni, 04 septembrie 2023 15:49

1. Hagi ne-a ținut, după eliminarea cu HJK Helsinki, o nouă teorie despre modul în care fotbalul românesc nu mai are șanse în Europa fiindcă nu are bani. Fals! Da, nu avem bani, dar nu avem dacă ne comparăm cu marile campionate sau, din afara Top 10 țări, cu state precum Turcia, Grecia, Elveția. Dacă însă ne comparăm cu Finlanda, ca să ne raportăm la cine ne-a scos în play-off, atunci e chiar revoltător să acceptăm ceva ce nu e real. Și anume că echipele de acolo au bugete peste noi. 

De exemplu: știți câți bani câștigă atacantul lui HJK, sârbul Bojan Radulovic? 32.750 de lire sterline pe an! Înseamnă 38.000 de euro, adică sub 3.200 de euro pe lună. Discuția se închide aici. Orice comentariu suplimentar e o pierdere de vreme pentru a demonstra ceea ce nu vrem să acceptăm: nu lipsa banilor a prăbușit fotbalul românesc. Un fotbal care primește 30 de milioane de euro pe an doar din drepturi TV și care are venituri cumulate, exclusiv la nivelul Ligii 1, de peste 80 de milioane de euro pe an. Suficient cât să avem o pretenție de bun-simț: cel puțin o echipă în grupele Conference League, an de an!

2. Când citești mesajele, publicate de site-ul iamsport, pe care Ilie Poenaru i le trimitea celui care conduce UTA, deși la acea vreme antrenor principal era Ionuț Badea, ți se face efectiv greață. Vezi în toată splendoarea modul slinos în care unii antrenori, pentru că mai sunt și alții care procedează la fel, se pretează la absolut orice pentru a face rost de un post pe banca tehnică. 

Nu înțeleg de ce, până la această oră, Școala de Antrenori nu a făcut o sesizare oficială către Comisia de Disciplină a FRF în acest caz. Din punctul meu de vedere, lui Poenaru merită să i se retragă licența și să nu mai aibă voie să profeseze. Pentru că ceea ce a făcut el nu e doar lipsă crasă de respect pentru colegii săi, dar e o denigrare totală a meseriei de antrenor de fotbal.

3. Tot zilele trecute, Viorel Tudose, unul dintre sponsorii echipei FC Argeș, cel care e foarte bun prieten cu primarul Piteștiului, a ținut să-l atace pe Nicolae Dică pentru că acesta n-a dat curs unei presupuse oferte pe care ar fi primit-o. Și, printre altele, a zis așa, într-un interviu pentru prosport: "Sunt foarte dezamăgit și mâhnit. Simt că foștii mari fotbaliști ai lui FC Argeș nu doresc să ne ajute la greu sub nicio formă. Unul dintre ei este domnul Nicolae Dică, cel care dacă nu era FC Argeș în viața lui poate că nu ajungea niciodată la Steaua și devenea un vânzător sau muncitor". 

Tudose e proprietarul Getica 95, companie de furnizare a energiei, iar conform Ziarului Financiar această societate a fost în 2021 cel mai mare jucător pe piața furnizării de energie din România. În acel an, firma a avut o cifră de afaceri de aproape 400 de milioane de euro și un profit net de 7 milioane de euro. Dacă așa au ajuns în România să gândească "marii oameni de afaceri", amicii primarilor și ai diverșilor oameni politici, atunci e clar că această țară nu mai are nicio șansă. 

Să privești pe cineva care e vânzător într-un magazin sau muncitor pur și simplu ca pe ultimul om din societate și de care aproape că ți-e scârbă să vorbești, din moment ce îl dai ca exemplu de om ratat, înseamnă că România și-a declarat falimentul, măcar la nivel moral și de bun-simț.

4. Andres Dumitrescu va fi vândut de Sepsi la Slavia Praga, în schimbul unui milion de euro. Informația publicată în exclusivitate de Remus Răureanu pe gsp.ro ne spune ceva. Un lucru care nu o să le convină multora. Și anume, că regula U21 a fost, este și va fi un lucru util în fotbalul românesc. Acest fotbalist a fost adus și a jucat, până în această vară, aproape exclusiv datorită legii FRF. El nu exista până ca Sepsi să-l utilizeze, forțată de îndeplinirea normei U21. 

Patru replici și o rundă de aplauze
Andres Dumitrescu // FOTO: Imago

Și astăzi, Dumitrescu ajunge să valoreze 1 milion de euro. Mai mult decât a încasat FCSB pe Edjouma, de exemplu. FRF a învățat cluburile că aceasta e o cale de urmat, formarea de jucători tineri, care pot deveni o sursă importantă de venit. Iar Legea U21 a fost un lucru câștigat în fotbalul nostru.

5. Vassaras nu doar că prezidează un sistem profund viciat, arbitrajul, dar de la o vreme a început să devină și sfidător. Faze clare în care arbitrii au greșit au fost interpretate fix pe dos, după care aceștia erau delegați ostentativ în runda imediat următoare. Că Vassaras vrea să-și arate mușchii, umflați cu ajutorul nașului său, secretarul general UEFA, Theodore Theodoridis, asta e clar, dar că a trecut la amenințări, deocamdată, indirecte, la adresa ziariștilor din România, aici deja întrece măsura și cineva ar trebui să-i atragă atenția și să-i spună că a deraiat grav de tot. 

"Vă rog să arbitrați bine etapa aceasta, pentru că săptămâna viitoare o să fac o conferință de presă în care o să mătur cu presa din România", le-a transmis Kyros arbitrilor care urmau să aibă meciuri în etapa a 8-a, într-o ședință online ținută joia trecută. E bine că presa îi stă în gât domnului Vassaras, dar cât privește "măturatul", aceasta e o acțiune de care ar avea nevoie chiar arbitrajul pe care îl conduce și care a ajuns asemenea unui coș de gunoi vărsat în plină stradă. 

Când îl dai exemplu de arbitru premiant pe unul care a transformat un penalty clar într-o simulare, inclusiv după ce a revăzut fazele la monitor, atunci tupeul de care dai dovadă te face să-ți pierzi rațiunea și să crezi că rolul tău e să te răfuiești cu ziariștii.


Comentarii (37)
Haha1989
Haha1989  •  06 Septembrie 2023, 20:04
Postat de corectorul pe 06 Septembrie 2023, 12:11

Cat priveste regula U21, aceasta este o facilitate la adresa tuturor cluburilor, intrucat le-a creat oportunitatea sa-si creasca tineri si sa-i vand pe bani multi (vezi ultimul exemplu de la Sepsi, care a incasat 1 milion de euro pe un tanar care a jucat si a crescut valoric datorita regulii U21).

Ai dreptate pe jumătate, poate nu m-am exprimat destul de clar ca să înțelegi, toate meciurile amânate se joaca mai devreme iar UTA trebuie sa joace restanta când a vrut Hagi, adică într-o perioada de meciuri grele pt UTA,deplasări lungi deci UTA când e victima sigura. Nimic nu e întâmplător și asa decurg lucrurile la LPF

corectorul
corectorul  •  06 Septembrie 2023, 12:11
Postat de Haha1989 pe 06 Septembrie 2023, 06:48

În linii mari de acord, la punctul 1 mai este de adăugat ca Hagi beficiaza de toate condițiile și tot suportul LPF, de ex, a avut meciul amânat cu UTA și ghici i când se joaca meciul? Ca Hagi sa fie avantajat și să-i facă pe plac și sa aibă meci mai usor smecherii de la LPF au programat meciul când UTA opt zile trebuie sa joace trei meciuri cu deplasări lungi, Rapid la Sibiu, Farul la Constanța și Mititelu la Craiova. Asa se fac măgăriile Când a vrut Hagi. În plus are un suport financiar imens și de la FRF. Punctul cu U21, asta e o excepție, tu FRF impui la un club privat care investeste bani cu cine sa joci. Nu e corect! Poți stimula financiar. Exemple alte tari! Cu arbitrii ai perfecta dreptate! Despre Farul și Hagi ar fi util un articol ce face bine și ce face rău pt fotbalul romanesc, care sunt consecințele, rezultatele

Cat priveste regula U21, aceasta este o facilitate la adresa tuturor cluburilor, intrucat le-a creat oportunitatea sa-si creasca tineri si sa-i vand pe bani multi (vezi ultimul exemplu de la Sepsi, care a incasat 1 milion de euro pe un tanar care a jucat si a crescut valoric datorita regulii U21).

corectorul
corectorul  •  06 Septembrie 2023, 12:08
Postat de Haha1989 pe 06 Septembrie 2023, 06:48

În linii mari de acord, la punctul 1 mai este de adăugat ca Hagi beficiaza de toate condițiile și tot suportul LPF, de ex, a avut meciul amânat cu UTA și ghici i când se joaca meciul? Ca Hagi sa fie avantajat și să-i facă pe plac și sa aibă meci mai usor smecherii de la LPF au programat meciul când UTA opt zile trebuie sa joace trei meciuri cu deplasări lungi, Rapid la Sibiu, Farul la Constanța și Mititelu la Craiova. Asa se fac măgăriile Când a vrut Hagi. În plus are un suport financiar imens și de la FRF. Punctul cu U21, asta e o excepție, tu FRF impui la un club privat care investeste bani cu cine sa joci. Nu e corect! Poți stimula financiar. Exemple alte tari! Cu arbitrii ai perfecta dreptate! Despre Farul și Hagi ar fi util un articol ce face bine și ce face rău pt fotbalul romanesc, care sunt consecințele, rezultatele

Esti in eroare (si dezinformezi la subiect). In legatura cu meciul jucat cu finlandezii, in urma caruia Farul a fost eliminat, lui Hagi i s-a refuzat amanarea meciului cu CSUCraiova (in urma opozitiei Craiovei). Amanarea meciului cu UTA a avut ca efect calificarea in turul urmator a Farului. Asta pt adevarul situatiei!

Vezi toate comentariile (37)
Comentează