OPINII  »  EDITORIAL IOANA MIHALCEA

Mândrie și speranță

Ioana Mihalcea
Ioana Mihalcea

Articol de - Publicat sambata, 09 martie 2024 16:11 / Actualizat sambata, 09 martie 2024 17:00

După 3 victorii consecutive acasă în 2024, e extrem de clar ce a adus Zeljko Kopic în viața lui Dinamo, dincolo de transferuri, un staff cum nu s-a mai văzut în ultimii ani la club și know how fotbalistic (de parcă astea ar fi puține!).

Victoria de la Constanța, împotriva campioanei, a fost momentul de cotitură pentru „câini”. Nu doar în interiorul vestiarului, ci și în jurul lui. Tribunele s-au umplut de entuziasm, de eșarfe și de cântece la următorul meci și de-atunci suporterii au continuat să fie combustibilul care alimentează un vehicul ce părea în derivă totală. 

Efectul Kopic

Ieri, cu UTA, s-a văzut poate cel mai clar că Zeljko Kopic le-a redat dinamoviștilor mândria pe care o pierduseră din cauza rezultatelor nefavorabile venite în valuri. Mândria tradiției și a istoriei unui club ca Dinamo există tot timpul, dar orgoliul unui suporter trebuie întreținut și prin rezultatele prezentului, în special în fața unui adversar ostil în tribune, cu care nu ar suporta să piardă.

Fanii și-au recăpătat o parte din argumente. Până vor veni iar victoriile cu rivalele istorice va mai dura, dar momentan se simte că au alt suflu.

Cu zâmbetul său reținut, distribuit foarte atent și foarte rar, cu fuga sa la vestiare imediat după finalul meciurilor, chiar și după victorii („Se va bucura cu fanii atunci când va realiza ceva ce el consideră semnificativ” - Andrei Nicolescu), cu discursul său inteligent și la obiect, cu dorința de a nu fi în prim-plan, cu munca pe care o face departe de familie, concentrat 100% zi și noapte, cu banderola-talisman prin care le-a intrat în suflet „câinilor”, Kopic e motivul regăsirii speranței. 

Mândrie și speranță
Zeljko Kopic și secundul său, Marijo Tot

Efectul Dinamo

„Arcul de Triumf” a redevenit neîncăpător, într-o atmosferă ce amintește de magia play-off-ului ligii secunde. 

Suporterii lui Dinamo au reușit să facă jucătorii străini abia veniți să se îndrăgostească rapid de club. Asta după ce în L2 ei au fost argumentul principal pentru achiziții. În lipsă de bani, mașini, apartamente, Vlad Iacob le arăta posibilelor transferuri video-uri spectaculoase cu galeria, pentru a-i convinge să semneze. Poate că suporterii nici nu realizau ce putere au. Deși Dinamo nu avea nimic, îi avea pe ei. Și a fost suficient.

Dinamo fără suporterii ei e foarte greu să existe și asta s-a văzut când s-a pierdut conexiunea echipă - galerie, în toamnă. Acum, Dinamo are tot ce îi trebuie. Iar dintre toate, mândria și speranța pot marca finalul unui sezon ce la un moment dat părea imposibil de salvat.


Comentarii (30)
mogosoaia
mogosoaia  •  11 Martie 2024, 10:36

E doar o clona, oficial e ceva cu o asociatie si peluza in denumire.

Str82HeIL
Str82HeIL  •  10 Martie 2024, 10:40
Postat de Brizzard pe 09 Martie 2024, 19:25

Fata asta chiar scrie bine, face parte dintr-un (foarte mic) val de jurnaliști talentați și tineri iar tu ești un misogin (cel mai probabil) ***, beneficiind de libertăți pe care nu le cuprinzi cu educația. Din păcate și din fericire, dar nu înțelegi tu de ce…

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dobrin
dobrin  •  10 Martie 2024, 00:24
Postat de cordell.hull pe 09 Martie 2024, 23:17

Cum mai merge treaba la tas?

Merge precum zise vulpea la arici.

Vezi toate comentariile (30)
Comentează