OPINII  »  EDITORIAL OVIDIU IOANIȚOAIA

Cu rezerve la Euro?!

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat joi, 08 februarie 2024 13:39 / Actualizat joi, 08 februarie 2024 14:09

Cât am lipsit din țară, 10 zile în Indonezia, Cristi Geambașu a deschis discuția. Și a fost inspirat întrucât subiectul chiar invită la o dezbatere amplă. E vorba despre ce se va întâmpla cu Horațiu Moldovan și cu Radu Drăgușin, doi dintre cei cu merite importante în obținerea calificării la Euro 2024. Primul a bifat 720 de minute în 8 meciuri, iar celălalt, aproape integralist, 855 în 10 partide.

Cum ambii s-au transferat recent, au șanse mici să fie titulari la noile formații. Ca atare, riscă să sară din schema pentru turneul din Germania deoarece, conform unei legi nescrise, dar respectată de majoritatea tehnicienilor, cine nu joacă la club mai degrabă pierde decât păstrează locul la națională. Direct ori voalat, Edi Iordănescu s-a exprimat în acest sens. Nu s-a arătat dispus la concesii.

În măsura în care Drăgușin a mai prins ceva minute de final la Tottenham, Moldovan e într-o postură și mai ingrată. Mă îndoiesc că-și imaginează cineva că ex-goalkeeperul giuleștean va reuși să-l scoată dintre buturile lui Atletico pe slovenul Oblak, unul dintre cei mai buni portari din lume. După unii, chiar cel mai bun, mai constant. S-au mai accidentat ei Neuer și Courtois, acesta încă în convalescență, Oblak însă extrem de rar. Plus că abia a împlinit, pe 7 ianuarie, 31 de ani.

Când Moldovan pare condamnat la statutul de rezervă, haideți să nu ne mirăm de ce, avertizat asupra condiției de la Madrid, a acceptat mutarea. Simplu de înțeles. Pentru că va încasa un salariu de 7 ori mai mare, dar și pentru că, oricum ai privi lucrurile, pentru orice fotbalist român Atletico de Madrid înseamnă un pas înainte. Ba încă unul uriaș, să nu fim ipocriți!

Cu rezerve la Euro?!
Edi Iordănescu

La fel trebuie să fi judecat și Drăgușin trecerea la Tottenham, deși el a ajuns în Premier League din Serie A, de la alt nivel, altă cotație, alt contract. Chiar și așa, va avea zdravăn de tras pentru a deveni titular. Va fi obligat să disloce cuplul de stoperi alcătuit din argentinianul Romero și olandezul Van de Ven, unul tânăr și energic, sudat. Treabă complicată, evident.

Deduc că pe mulți i-a deranjat că s-a scris abundent despre minutele petrecute de Drăgușin în tricoul lui Spurs, totuși neașteptat de puține, că ele s-au cronometrat și s-a zăbovit asupra lor. Eu însumi am sesizat asta, dovadă editorialul din 15 ianuarie, intitulat "Nu cumva exagerăm?!". Pe de altă parte însă, s-a justificat și se justifică interesul deosebit legat de transferul respectiv, din moment ce el e cel mai valoros, 31 de milioane de euro cu bonusuri, din istoria fotbalului nostru. Dacă nu despre el e de scris, nu vă supărați, atunci despre care?!

Din păcate, în situația lui Moldovan și a lui Drăgușin se mai găsesc câțiva "tricolori". Andrei Rațiu, de pildă, intrat la Rayo Vallecano de numai două ori în ultimele nouă partide de LaLiga. Ca și Ianis Hagi, folosit de Alaves 565 de minute în 23 de etape. Rezultă de aici, ca să nu continui lista, că lui Iordănescu nu-i va fi ușor să decidă pe cine va lua în Germania și pe cine va lăsa acasă.

Părerea mea, poate și a altora, e că, forțat de împrejurări, strâns cu ușa, îi va convoca pe toți cei menționați mai sus. Pe ei îi are, cu ei trebuie să defileze. Și să le mulțumească pentru că lor li s-a datorat calificarea.

Și dacă ar visa la unii mai buni, de unde să-i scoată câtă vreme campionatul e mediocru și nu prea oferă soluții ori nu oferă deloc? Analizând cele 6 formații din play-off, observăm că n-au niciun fundaș central care să se fi remarcat, chiar niciunul, mai mulți străini în centrul defensivelor decât români! Iar ca portari ar fi, să zicem, Aioani și Târnovanu, căci nici Ionuț Radu, cândva o mare speranță, nu apără la Bournemouth, dar nici cei doi, talentați, n-au experiența necesară cât să te bazezi pe ei la un turneu final continental.

Sincer, Edi Iordănescu nu-i de invidiat!, iată o temă ce merită reluată.


Comentarii (43)
MaxiP
MaxiP  •  11 Februarie 2024, 10:18
Postat de tallpaiadului pe 10 Februarie 2024, 08:50

Multumesc pentru precizarile referitoare la succesiunea de evenimente la nivelul postului de portar al nationalei si la situatiile lui Nita si Ionut Radu la momentele respective, recunosc ca eu nu imi mai aminteam suficient de bine cum au stat lucrurile acolo. Si recunosc si faptul ca precizarile tale ii taie o mana argumentului meu cu unitatea de masura, transformand situatiile din “identice” in “pe undeva similare”, ceea ce nu e nici pe departe acelasi lucru. Imi mentin insa opinia ca un portar care petrece sase luni pe banca de rezerve prezinta un risc mult mai mare de a face greseli decat un portar care este titular meci de meci la echipa de club, in conditiile in care nu exista o diferenta de valoare atat de mare in favoarea portarului inanctiv incat sa compenseze pentru rugina acumulata. La campionatul european Romania va disputa cel mai probabil doar 3 meciuri si nu mi se pare normal sa risti de la primul meci cu un portar ruginit bazandu-te pe niste calcule anticipatorii care includ predictii de tip Mafalda. Dar e doar parerea mea si inteleg ca atat timp cat tu ai alta parere, dreptatea nu este neaparat de partea mea.

Nu am neaparat alta parere, e clar ca la portari stai sa te gandesti serios daca te bazezi pe unul fara meciuri in picioare, e cum zici tu, o faci daca are niste clase peste alternativa pe care o ai. Ideea mea era doar ca nu e cazul sa tratezi un jucator care e rezerva, mai ales la un club mare, ca pe un jucator inactiv. E o mare diferenta. Cred ca Moldovan, chiar si rezerva la Atletico, va progresa la Atletico printr-un nivel de pregatire net superior celui din Superliga. Pana la urma antrenorul alege varianta pe care o considera cea mai sigura. Personal, cred ca Nita e favorit sa fie titular la Euro, pentru ca pe langa faptul ca joaca la echipa de club, desi nu la cel mai inalt nivel, dar intr-un campionat totusi peste media europeana plus experienta pe care o are in spate, da, e clar o varianta in conditiile in care portarul titular ti-a ajuns rezerva la club. Probabil se va decide in urma amicalelor dinaintea Euro, ma astept sa ii ruleze cel putin pe cei 2 daca nu foloseste chiar 3 (cate unul pe meci) si va vedea daca se simte sau nu lipsa de meciuri ca titular a lui Moldovan, iar acolo se va decide cine e titularul la Euro, parerea mea. Dar de pilda alti jucatori rezerve la cluburi, Ratiu, Dragusin... nu sunt mai putin pregatiti ca titulari de pe la CFR, Palermo sau Al-Akhod, acolo e o mare prostie daca se foloseste principiul titularilor la cluburi.

tallpaiadului
tallpaiadului  •  10 Februarie 2024, 08:50
Postat de MaxiP pe 09 Februarie 2024, 22:58

Pai cred ca asta face orice antrenor, incearca sa anticipeze cine va juca mai bine pe anumite posturi, in anumite formule, in anumite situatii. Asta alege un antrenor, cu atat mai mult un selectioner. Da, intr-un fel face o prezicere de mama Mafalda, trebuie sa intuiasca niste lucruri, nu e absolut nimic iesit din comun. Sigur, nu e ca la pariuri, nu va afla niciodata cum s-ar fi descurcat alta varianta. Situatia la Nita era cu totul diferita, iar aici foarte multi oameni fac o confuzie majora intre un jucator inactiv si o rezerva. Nita nu avusese club o perioada de vreo jumatate de an, asta dupa ce fusese rezerva la Sparta Praga, intr-un campionat nu neaparat impresionant. Dar cand a iesit complet din calculele nationalei se intamplase pentru ca efectiv era liber de contract de luni bune, practic era inactiv. A fi rezerva la Atletico Madrid fata de a fi liber de contract, cu tot respectul, e diferenta uriasa. Ala se antreneaza, o face la cel mai inalt nivel, ala trebuie sa fie pregatit sa intre in orice moment sa joace pentru o echipa mare. Inca ceva, Moldovan nu i-a luat locul lui Nita la nationala, Nita il pierduse de ceva timp. I-l luase lui Radu si nu pentru ca ar fi ajuns rezerva acesta, ci dupa o accidentare.

Multumesc pentru precizarile referitoare la succesiunea de evenimente la nivelul postului de portar al nationalei si la situatiile lui Nita si Ionut Radu la momentele respective, recunosc ca eu nu imi mai aminteam suficient de bine cum au stat lucrurile acolo. Si recunosc si faptul ca precizarile tale ii taie o mana argumentului meu cu unitatea de masura, transformand situatiile din “identice” in “pe undeva similare”, ceea ce nu e nici pe departe acelasi lucru. Imi mentin insa opinia ca un portar care petrece sase luni pe banca de rezerve prezinta un risc mult mai mare de a face greseli decat un portar care este titular meci de meci la echipa de club, in conditiile in care nu exista o diferenta de valoare atat de mare in favoarea portarului inanctiv incat sa compenseze pentru rugina acumulata. La campionatul european Romania va disputa cel mai probabil doar 3 meciuri si nu mi se pare normal sa risti de la primul meci cu un portar ruginit bazandu-te pe niste calcule anticipatorii care includ predictii de tip Mafalda. Dar e doar parerea mea si inteleg ca atat timp cat tu ai alta parere, dreptatea nu este neaparat de partea mea.

MaxiP
MaxiP  •  09 Februarie 2024, 22:58
Postat de tallpaiadului pe 09 Februarie 2024, 19:23

Ce inseamna frate "anticiparea bunei eficiente", explica-mi si mie ce ai vrut sa spui, ca eu inteleg din expresia aia un fel de prezicere a viitorului, de genul Mafalda sau Nostradamus. Cum se poate anticipa eficienta unui portar care nu apara deloc la echipa de club? Iar daca Iordanescu ar fi gandit ca tine, atunci cum se explica introducrea lui Moldovan in locul lui Nita in trecut, doar din cauza faptului ca Nita isi pierduse pozitia de titular la echipa de club?

Pai cred ca asta face orice antrenor, incearca sa anticipeze cine va juca mai bine pe anumite posturi, in anumite formule, in anumite situatii. Asta alege un antrenor, cu atat mai mult un selectioner. Da, intr-un fel face o prezicere de mama Mafalda, trebuie sa intuiasca niste lucruri, nu e absolut nimic iesit din comun. Sigur, nu e ca la pariuri, nu va afla niciodata cum s-ar fi descurcat alta varianta. Situatia la Nita era cu totul diferita, iar aici foarte multi oameni fac o confuzie majora intre un jucator inactiv si o rezerva. Nita nu avusese club o perioada de vreo jumatate de an, asta dupa ce fusese rezerva la Sparta Praga, intr-un campionat nu neaparat impresionant. Dar cand a iesit complet din calculele nationalei se intamplase pentru ca efectiv era liber de contract de luni bune, practic era inactiv. A fi rezerva la Atletico Madrid fata de a fi liber de contract, cu tot respectul, e diferenta uriasa. Ala se antreneaza, o face la cel mai inalt nivel, ala trebuie sa fie pregatit sa intre in orice moment sa joace pentru o echipa mare. Inca ceva, Moldovan nu i-a luat locul lui Nita la nationala, Nita il pierduse de ceva timp. I-l luase lui Radu si nu pentru ca ar fi ajuns rezerva acesta, ci dupa o accidentare.

Vezi toate comentariile (43)
Comentează