OPINII  »  EDITORIAL

Funia din casa spânzuratului

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat joi, 21 martie 2024 16:04 / Actualizat joi, 21 martie 2024 16:48

Era, și e, dreptul Carolinei Wozniacki să conteste prezența Simonei Halep la turneul în curs de desfășurare de la Miami pe considerentul că românca s-ar fi dopat. "Nu cred că oamenii (n.a. testați pozitiv) ar trebui să primească wild carduri după aceea", s-a ambalat Wozniacki, afirmație care a stârnit o ripostă imediată și dură din partea fanilor Simonei. CTP nu s-a sfiit s-o numească pe daneză "tractoristă".

A avea o părere, dreptul fiecăruia, nu înseamnă însă a avea și dreptate. În situația de față, Wozniacki nu numai că a comis o gafă, dar a și jignit-o pe Halep, iar asta pentru că a încurcat borcanele. Grav și trist.

I-a băgat în aceeași oală și i-a socotit la fel de vinovați pe cei depistați pozitiv fără să fi avut vreo implicare și pe cei care au trișat cu intenție. Categorie străină de Halep, cum a demonstrat, ca instanță supremă, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Acesta a precizat că Simona a fost victima dopajului, nicidecum autoarea lui. Ea doar a căzut la mijloc și a achitat nota.

Apropo de cine și cât trișează ori măcar încearcă, n-ar strica să-și reamintească Wozniacki modul șmecheresc, unfair, în care a triumfat la Australian Open 2018, când a învins-o în finală chiar pe Halep. La scorul de 1-1 la seturi și 4-3 pentru româncă în decisiv, daneza s-a dat accidentată! A cerut și obținut un timeout medical, pe care ea însăși îl va explica, în The Guardian, prin "Nevoia de a trece presiunea asupra adversarei".

Din păcate, stratagema i-a reușit. Întreruperea a scos-o din ritm pe Simona, Caroline a câștigat setul 3 cu 6-4 și, odată cu el, turneul de la Melbourne, unicul ei succes de Grand Slam. Ca atare, nu-i deloc indicat, dimpotrivă, ca Wozniacki să vorbească despre funie în casa spânzuratului.

Funia din casa spânzuratului
Simona Halep, primul meci de la revenire, în imagini/ foto Imago Images

Totuși, s-ar impune să simplificăm lucrurile, nu să le complicăm inutil. În urma hotărârii TAS, una definitivă și irevocabilă care i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni, Simona putea reîncepe să joace de la jumătatea lui iulie 2023. După expirarea celor 9 luni de interdicție. Moment în care, în săptămâna 10-16 iulie 2023, ea ocupa poziția 54 WTA cu 1.000 de puncte și n-avea nevoie de bunăvoința cuiva spre a se înscrie la orice turneu, de niciun wild card!

Întreaga poveste s-a lungit cu 8 luni, dar nu din vina Simonei, pusă să plătească pentru lipsa de logică și de respect a celor ce-au tratat un fost număr 1 mondial nu ca pe neica nimeni, ci chiar ca pe un dușman!

Normal ar fi ca azi, când nu mai are clasament, Simonei să i se restituie cele 1.000 de puncte ca să poată juca oriunde fără să mai stea la mâna organizatorilor. Nu i s-ar face o favoare. Ar primi ce-i al ei. Ce i se cuvine.


Comentarii (47)
valentindragobete
valentindragobete  •  24 Martie 2024, 20:45
Postat de vivi.napoca1_ pe 21 Martie 2024, 17:57

Dar totuși este cu " Cazier " 9 luni pt. Consum de substanțe interzise !? Dacă eu beau la volan și vin și afirm; Pai prietenul mi- a dat un pahar de bere spunând ca este fără alcool ,( dar surpriza a făcut o mica farsa ) Cine este de vina ,cine răspunde! ? Plus ca Halep a dus niște analize de la nu știu ce Laborator din RO. !? Nu se știe de ce i sa aprobat asta ,cind au fost recoltate ,etc!? Acolo mai sant multe nebuloase ! Asa ca ceilalți sportivi se simt mai puțin confortabili cu asta !

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Dobermannul
Dobermannul  •  24 Martie 2024, 13:16
Postat de monika. pe 23 Martie 2024, 12:15

Nu v-ati plictisit sa rastalmaciti cuvintele si sa dati vina pe altii pentru ca unii nu respecta regulile antidoping? “ Victima” a fost condamnata de 2 tribunale, end of story. Intr-o zi, dupa faza de negare si revolta, veti vedea si Dv adevarul.

Deciziile judecatoresti se respecta. Asta nu e negociabil. Dar nimeni si nimic din lume nu-ti poate interzice sa le critici pentru ca adevarul nu e intotdeauna la judecatori. Si asta nu e negociabil. Asa ca mai incet cu pianul pe scari.

Dobermannul
Dobermannul  •  24 Martie 2024, 12:38
Postat de valentindragobete pe 21 Martie 2024, 17:25

Ia citește aici știre de ziar adevărat, domn director: "Vlad Baltazar, nașul liderului galeriei Rapidului, Liviu Ungurean, aflat în arest face niște acuzații care, dacă se vor dovedi, pot avea consecințe extrem de serioase pentru un club care se află în prim-plan în lupta la titlu cu FCSB și CFR Cluj." Hai băgați-vă și voi !

Cum sa se bage? Au ordin de la Cabinetul 2 sa nu-si bage nasul la echipa "disidenta" si cu "cea mai frumoassa galerie" in anul centenarului de ... 101 ani.

Vezi toate comentariile (47)
Comentează
Close