OPINII  »  EDITORIAL OVIDIU IOANIȚOAIA

Mitriță la națională?

Editorial Ovidiu Ioanițoaia
Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de - Publicat luni, 14 august 2023 14:41 / Actualizat luni, 14 august 2023 15:04

Întrucât se apropie meciurile europene cu Israel (9 septembrie) și Kosovo (12), ambele acasă, e normal ca ele să înceapă să ne preocupe. Evident că toate partidele "tricolorilor" ne interesează. Cu atât mai mult însă cele de luna viitoare cu cât, dacă vor însemna succese, ele aproape c-ar rezolva problema calificării la Euro 2024.

În acest context, a apărut informația că Edi Iordănescu ar manifesta rezerve privind chemarea la lot a craioveanului Alex Mitriță. Care nu s-ar încadra, pretind surse federale, în "chimia grupului" dorită de tânărul selecționer. În atmosfera visată de Edi, în efortul colectiv.

Cu alte cuvinte, fiind un tip mai independent, uneori rebel, ca și coechipierul său Andrei Ivan, ambii olteni, deci foarte orgolioși, Alex s-ar comporta câteodată necorespunzător. Ar mișca în front, nu s-ar implica suficient.

Pe de altă parte, e de observat că, ajuns la 14 partide pe banca echipei reprezentative, Iordănescu jr l-a folosit pe Mitriță în numai două rânduri. La debutul cu Grecia (0-1) din 25 martie 2022 și în întâlnirea cu Muntenegru (0-2) din 4 iunie 2022. Cum amândouă au fost eșecuri, selecționerul o fi superstițios, mulți sunt! S-o teme că "Piticul" de 1,67 m al Universității, totuși cu 18 prezențe în națională și 3 goluri, poate aduce ghinion.

Mitriță la națională?
Alexandru Mitriță

Dincolo de orice speculație, cert e că Mitriță a demarat impetuos în actuala stagiune. De neoprit, probă că în primele cinci etape a înscris un gol, a oferit trei assist-uri și a scos două penalty-uri. Sâmbătă, la Iași, unde CSU a zdrobit-o pe Poli, el s-a dovedit cel mai bun de pe teren. Pe merit, a primit în GSP cea mai mare notă, 9.

De acord că Universitatea a profitat de eliminarea lui A. Roman ca să se desprindă la 4-1. Degeaba au scandat însă fanii din Copou "Hoții, hoții!", iar primarul Chirica s-a ambalat aiurea, A. Roman și-a lovit adversarul cu cotul în figură și Istvan Kovacs i-a dat corect al doilea "galben". Cu tot respectul pentru publicul ieșean, nu arbitrul a greșit, ci căpitanul lui Poli.

Întorcându-ne la Mitriță, impresia generală e că, aflat într-o vervă deosebită în startul acestui sezon, nu poate lipsi din lotul pentru "dubla" cu Israel și Kosovo. Mai ales dacă va menține ritmul și nu va trage pe dreapta, la umbră.

Afirmație valabilă și pentru Florinel Coman, ei fiind cei mai în formă jucători din SuperLigă în momentul de față. Părerea mea, dar numai a mea? Firește că decizia o va lua Edi. La cât îl cunosc, cred însă că va evita polemica și îi va convoca pe amândoi în cazul în care vor fi apți de joc. Dacă-l va și titulariza pe Alex, asta-i de acum o altă discuție. Urmează să vedem. 


Comentarii (53)
craiovamaxima
craiovamaxima  •  16 August 2023, 15:55

Pana la urma, chiar asa, ce sa caute Mitrita intr-o nationala unde numai fotbal nu se joaca?

dandana
dandana  •  15 August 2023, 18:34

Acest antrenor nu știu ce caută la națională. Iar dacă acest personaj mai rămâne la FRF, fraților fotbalul este distrus și infectat de mafie. Și aici întreb pariori. Băi de *** băgați banii să-i pierdeți?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dandana
dandana  •  15 August 2023, 18:31

Ghinion la ce? Prostia lui din capul ala mare și fără creier. După mine acest personaj nici în vise nu trebuia să fie antrenor. La FRF sunt doar *** și necunoscători, altfel nu înțeleg de ce îl aduci pe Daum și Iordănescu Jr. . A uit la ce joacă și îmi dau cu seama ca eu trebuia sa ma fac antrenor la națională. Și făceam mai multă treaba fiind adon în fotbal. Când am jucat odată manager jucam cu apărători atacanți și invers, asa este și acest personaj. Acuma este ciudos pe Rotaru ca nu l-a adus la Craiova și ii arată ce fel de om este. Bai nu te superi cu un jucător care joaca bine ca vezi ca sta 0rea mult la cerșeală. Asta este ADN-ul lui

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (53)
Comentează