OPINII  »  SUPERLIGA

Schimbarea de la FCSB și două meciuri-cheie

Raul Rusescu
Raul Rusescu

Articol de - Publicat vineri, 01 martie 2024 12:48 / Actualizat vineri, 01 martie 2024 12:51

FCSB se ține la distanță în fața Rapidului, care e la rândul ei cu un pas în fața CFR-ului. Se pregătește de un play-off fundamental, în care contează enorm cum va începe.

În victoria cu Voluntari, FCSB a practicat un joc ce chiar li se potrivește fotbaliștilor, care au libertate. Se mișcă mult, stânga-dreapta, iar singurul care rămâne fix este Alex Băluță. E un joc care aduce rezultate, asta e cel mai important, și o face fără ca echipa să aibă un vârf împins, clasic. Jucătorii se schimbă între ei, ceea ce înseamnă că au condiție fizică, pot alerga, iar asta dă roade.

Primul care a fost luat la rost a fost Luis Philipe, dar e mult prea devreme, abia a strâns câteva meciuri în roș-albastru, nimic nu e clar, ar trebui lăsat până la vară. Nu e ușor să vii la FCSB și să ai un impact puternic. Același lucru, într-un fel, e valabil și pentru David Miculescu, care are calități, dar care a și acumulat o perioadă destul de lungă în roș-albastru.

Schimbarea de la FCSB și două meciuri-cheie
FC Voluntari - FCSB / FOTO: Raed Krishan (GSP.ro)

Jucător foarte talentat, Octavian Popescu are nevoie să se adapteze la ceea ce i se cere și la ce se întâmplă. Trebuie să își ridice nivelul, e un moment important în cariera lui, în care trebuie să se muleze și pe alte poziții, fiindcă altfel rămâne pe bancă. Iar banca e puternică.

În fotbalul de azi, nu prea mai poți să îi indici tu antrenorului: „Știi, îmi place să joc acolo sau acolo”, e vital să își schimbe abordarea. Nu este o critică, o spun din proprie experiență. Fotbalul nu așteaptă pe nimeni!

Trebuie să subliniez că antrenorii au cel mai mare merit pentru ce se întâmplă la FCSB, de la scheme de joc și până la felul în care țin în frâu relațiile dintre jucători, cum pregătesc antrenamentele etc.

De asemenea, e de remarcat că, spre deosebire de anii anteriori, FCSB a avut forța să revină după un start slab. Până acum, nu se întâmpla asta. O schimbare importantă.

Suspansul din Superligă e mai mare în acest sezon. Meciurile sunt mai spectaculoase, sunt mai multe goluri, ritmul e mai ridicat. Ne așteaptă etape foarte interesante. Atenție, Poli Iași - Dinamo și UTA - FCU Craiova reprezintă meciul campionatului pentru fiecare dintre cele 4 echipe!


Comentarii (34)
alexandru69
alexandru69  •  06 Martie 2024, 17:00

Raul,tine o tot asa!

alexandru69
alexandru69  •  06 Martie 2024, 16:59
Postat de MiticadelaLiga pe 04 Martie 2024, 14:37

"În fotbalul de azi, nu prea mai poți să îi indici tu antrenorului" Ce antrenor visezi, mă? Haralambie? "Trebuie să subliniez că antrenorii au cel mai mare merit pentru ce se întâmplă la FCSB, de la scheme de joc și până la felul în care țin în frâu relațiile dintre jucători, cum pregătesc antrenamentele etc." Care schemă? Ai, n-ai mingea, dă la Coman? Țin în frâu? Ăla înjură meci de meci și toți zici că fac kickboxing la meciuri. Arată a echipa ținută în frâu la tine? Te duci la antrenamente de zici că sunt așa șmechere? Hai sa te "deștept" din adormire, cel mai mare merit îl are Neubert la care se adaugă cei 7 ani de secetă, că s-au ambiționat să miște și ei, s-au săturat să fie cei mai buni de pe locul 2. FCSB aleargă de rup pământul, din aceste 2 considerente. Florinel de asemenea știe că e ultimul tren, și a pus biciul pe ei. Că el e șeful acolo in vestiar, și sifonul șef la palat după ce a plecat Tase. Te ai apucat tu de jurnalism... Ai dat și tu cu piciorul în bășică și nici propria echipă la care ai jucat nu o poți analiza cum trebuie... Trezește te mă băiatule...

Dacă tu ești pe lângă fotbal,nu înseamnă că toți sunt asa! Când vei ajunge( dacă vei ajunge) la performantele lui Raul,atunci sa casti gura.***,haterule!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

morzadobflicster
morzadobflicster  •  05 Martie 2024, 06:18

Nu-l stiam pe Rusescu asa dibaci in exprimare. Mai ales in exprimare scrisa. Felicitari, si la mai mare, stimabile !

Vezi toate comentariile (34)
Comentează