SPORTURI  »  ALTELE  »  PERFORMANȚĂ

VIDEO O alpinistă a doborât recordul mondial de căţărare pe frânghie prin escaladarea Turnului Eiffel: „Visul a devenit realitate”

Articol de - Publicat joi, 11 aprilie 2024 16:35 / Actualizat joi, 11 aprilie 2024 16:35

O alpinistă din Franţa a doborât recordul mondial de căţărare pe frânghie, după ce a ajuns la etajul al doilea al Turnului Eiffel.

Anouk Garnier, în vârstă de 34 de ani, a escaladat 110 metri în 18 minute pentru a stabili un nou record şi pentru a strânge fonduri pentru Liga împotriva cancerului, după ce mama sa a fost diagnosticată cu această boală.

„Visul meu a devenit realitate. Este magic”, a declarat Garnier, după ce a escaladat frânghia suspendată liber pentru a atinge recordul cu două minute mai repede decât se aştepta. „Dacă a existat un lucru de care nu m-am îndoit niciodată, acela a fost că voi reuşi”, a mai spus aceasta citată de news.ro.

Precedentul record mondial a fost deţinut de atletul sud-african Thomas Van Tonder, care a urcat 90 de metri pe o frânghie între turnurile Soweto din Johannesburg în 2020. Atleta daneză Ida Mathilde Steensgaard a deţinut recordul feminin după ce a urcat 26 de metri pe o frânghie la Opera din Copenhaga în 2022.

Garnier deţine acum recordul pentru cea mai înaltă căţărare şi cea mai înaltă căţărare pentru o femeie. Ea a început să se caţere pe frânghie în 2022, după ce a câştigat campionatul mondial de curse cu obstacole pentru categoria ei de vârstă şi căuta o nouă provocare. Ea a spus că a fost inspirată de succesul lui Steensgaard.

Citește și:

Daniil Medvedev a făcut scandal, după ce a fost eliminat de la Monte Carlo: „Deschide naibii ochii, fă ceva, este afară!”
Monte Carlo
Daniil Medvedev a făcut scandal, după ce a fost eliminat de la Monte Carlo: „Deschide naibii ochii, fă ceva, este afară!”
3 știri-blitz din F1: echipa de tradiție scoasă la VÂNZARE, destinația lui Sainz + Inclus de Forbes într-un top select
FORMULA 1
3 știri-blitz din F1: echipa de tradiție scoasă la VÂNZARE, destinația lui Sainz + Inclus de Forbes într-un top select

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează