SPORTURI  »  HANDBAL  »  PRELIMINARII CE

Drumul către EURO 2024 începe cu două meciuri la îndemâna naționalei feminine, cu Bosnia Herțegovina și Grecia

Cristina Laslo în acțiune Foto Imago
Cristina Laslo în acțiune Foto Imago

Articol de - Publicat joi, 05 octombrie 2023 17:00 / Actualizat joi, 05 octombrie 2023 17:50

Naționala feminină a România debutează săptămâna viitoare in preliminariile pentru Campionatul European de anul viitor, turneu final care se va desfășura în perioada 28 noiembrie-15 decembrie în 3 țări: Austria, Ungaria și Elveția

În perspectiva Campionatului Mondial care va începe în 29 noiembrie, naționala feminină se va pregăti cu două jocuri ușoare în preliminariile EURO 2024. 

România va juca miercuri la Mioveni cu Bosnia Herțegovina și apoi sâmbăta viitoare în deplasare cu Grecia. Cele trei echipe fac parte din grupa 1, alături de Croația, iar primele două clasate se califică la turneul final.

Naționala feminină, fără Buceschi și Grozav!

Selecționerul Florentin Pera a convocat pentru această acțiune 18 jucătoare, dintre care nu lipsesc Cristina Neagu, Crina Pintea, Cristina Laslo sau Yulia Dumanska.

Abordăm cu încredere, responsabilitate și dorință de victorie meciurile cu Bosnia Herțegovina și Grecia, la debutul în preliminariile EURO 2024. Trebuie să valorificăm la maximum potențialul echipei naționale în ambele jocuri. 

Totodată această acțiune reprezintă o bună oportunitate de a ne edifica cu privire la aspectele jocului ce trebuie îmbunătățite în perspectiva Campionatului Mondial din decembrie”, a declarat pentru Gazeta Sporturilor selecționerul Florentin Pera.

Una dintre jucătoarele importante ale naționalei, Sorina Grozav, s-a accidentat în meciul de campionat care s-a disputat miercuri între Rapid și Gloria Bistrița și nu va mai putea evolua în dubla pentru EURO. 

În locul său, Pera a chemat-o pe Claudia Constantinescu Pascan de la SCM Craiova. O altă jucătoare care nu va juca în meciurile cu Bosnia Herțegovina și Grecia este Eliza Buceschi, care are o leziune musculară.

Două debutante pentru meciurile din preliminarii

În lotul de 18 handbaliste se regăsesc tinerele Rebeca Necula de la Vâlcea și Alisia Boiciuc de la Brașov, care vor debuta cu această ocazie într-un meci oficial la naționala de senioare.

Drumul către EURO 2024 începe cu două meciuri la îndemâna naționalei feminine, cu Bosnia Herțegovina și Grecia
Antrenorul naționalei, Florentin Pera Foto Imago

Chiar dacă multe dintre jucătoarele convocate nu sunt în formă și unele au probleme medicale, România este superfavorită în cele două partide din preliminariile EURO 2024.

Lotul feminin se va reuni sâmbătă la ora 19:00, la Pitești, iar partida cu Bosnia Herțegovina se va juca miercuri de la ora 17:30 la Mioveni. 

Un prim „7” posibil pentru România: Dumanska, Dindiligan, Neagu, Laslo, Bucur, Badea, Pintea

Lotul României pentru dubla cu Bosnia Herțegovina și Grecia

  • Portari: Yulia Dumanska (Gloria Bistrița), Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea), Elena Șerban (Dunărea Brăila)
  • Extreme: Nicoleta Dincă (Gloria Bistrița), Alexandra Dindiligan (CSM București), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Alexandra Badea (Rapid)
  • Pivoți: Crina Pintea (CSM București), Lorena Ostase (Rapid), Nicoleta Balog (Dunărea Brăila)
  • Linia de 9 metri: Cristina Neagu (CSM București), Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița), Claudia Pascan (SCMU Craiova), Cristina Laslo (Gloria Bistrița), Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Daria Bucur (Gloria Buzău)

Citește și: 

U-BT, început cu dreptul! » S-a impus în fața finalistei din sezonul trecut al EuroCup
EUROCUP
U-BT, început cu dreptul! » S-a impus în fața finalistei din sezonul trecut al EuroCup
Simone Biles a egalat un record demn de Uniunea Sovietică! SUA domină autoritar Campionatele Mondiale
SUA
Simone Biles a egalat un record demn de Uniunea Sovietică! SUA domină autoritar Campionatele Mondiale

Citește și:

Mihai Pintilii, despre cel mai greu adversar din carieră: „Dădeam cu ură în el, dar nu cădea. La el chiar aveam ură. Dă-te-n... Doamne, iartă-mă!”
Superliga
Mihai Pintilii, despre cel mai greu adversar din carieră: „Dădeam cu ură în el, dar nu cădea. La el chiar aveam ură. Dă-te-n... Doamne, iartă-mă!”
A semnat în Superligă, imediat după ce echipa lui a pierdut barajul » E a treia achiziție din mercato
Superliga
A semnat în Superligă, imediat după ce echipa lui a pierdut barajul » E a treia achiziție din mercato
Universitatea Craiova a oficializat azi plecarea unui om de bază: „Baftă, Tataie!”
Superliga
Universitatea Craiova a oficializat azi plecarea unui om de bază: „Baftă, Tataie!”

A ales Louis Munteanu? Disputat de FCSB și Rapid, atacantul a fost filmat cântând despre rivală: „Are valoare d'aia mare / Și știu că nu vă convine”

Mihai Pintilii, despre cel mai greu adversar din carieră: „Era un «bighidiu» d-ala mic. Dădeam cu ură în el, dar nu cădea. Dă-te-n... Doamne, iartă-mă”


Comentarii (1)
MaxiP
MaxiP  •  05 Octombrie 2023, 20:43

Eu cand o vad pe Dinca in nationala... imi aminteste de jucatorii aia de la nationala de fotbal, care desi fusesera niste internationali de conjunctura toata cariera, efectiv nu mai scapai de ei nici la 35 ani, treceau 3 generatii si niste jucatori care efectiv nu insemnasera nimic continuau sa vina de zici ca erau de neinlocuit. Ma mir ca nu le vad si pe Melinda Geiger sau pe Chintoan in lot.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează