SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  FOTBAL

Măsuri draconice în Japonia » „Tricolorii”, în „cazemata Sapporo”: ultimele detalii înainte de meciul cu Noua Zeelandă

România U23 s-a antrenat la Atsubetsu Park // foto: frf.ro
România U23 s-a antrenat la Atsubetsu Park // foto: frf.ro

Articol de GSP - Publicat luni, 26 iulie 2021 20:43 / Actualizat luni, 26 iulie 2021 20:48

După 0-4 cu Coreea de Sud, România a rămas cu o singură opțiune la ultimul meci din grupă: victoria cu Noua Zeelandă. Meciul de miercuri, programat la 11:30, este unul de maximă importanță pentru „tricolori”, care așteaptă partida în Sapporo, la Keio Plaza.

Potrivit frf.ro, componenții delegației României „nu au voie să iasă din camere decât pentru masă și antrenament, nu pot folosi singuri liftul (doar personalul organizatoric are controlul) și au un singur culoar pe care pot circula, de la autocar la cameră și retur”.

Măsuri draconice în Japonia » „Tricolorii”, în „cazemata Sapporo”: ultimele detalii înainte de meciul cu Noua Zeelandă
Culoarul pe care „tricolorii” se deplasează între autocar și cameră // foto: Facebook @ Echipa națională

În această seară, „tricolorii” au efectuat unul dintre cele două antrenamente premergătoare meciului cu Noua Zeelandă. Ședința de pregătire s-a desfășurat în complexul sportiv Atsubetsu Park, situat la ieșirea din Sapporo.

Antrenamentul a durat aproximativ 60 de minute, „fiind unul de readaptare la efort și refacere”, notează frf.ro.

6 orea durat drumul de la cantonamentul din Kashima la hotelul Keio Plaza, din Sapporo

Calcule: cum ajunge România în „sferturi” la Jocurile Olimpice

Pentru „tricolori”, urmează duelul de miercuri cu Noua Zeelandă, decisiv pentru calificarea în „sferturi”. Doar victoria califică România mai departe, într-o grupă încinsă de-a dreptul, cu toate cele patru echipe având trei puncte după primele două meciuri.

Atenție, un egal în meciul cu Noua Zeelandă nu ne ajută! La Jocurile Olimpice, în materie de criterii de departajare, contează golaverajul înaintea rezultatelor directe. Actualmente, România are cel mai slab golaveraj al grupei, 1-4.

Clasamentul în grupa României la Jocurile Olimpice, B:

NAȚIONALĂMECIURIGOLAVERAJ (GM-GP)PUNCTE
1. Coreea de Sud24-13
2. Honduras23-33
3. Noua Zeelandă23-33
4. România21-43

Cum arată ordinea de departajare la JO:

  • golaverajul general
  • numărul superior de goluri marcate
  • rezultatele directe
  • golaverajul în meciurile directe
  • numărul superior de goluri marcate în meciurile directe
  • cartonașele primite în grupă
  • tragere la sorți.

Citește mai multe știri despre naționala olimpică de fotbal:

Opinie dură despre naționala olimpică de fotbal: „Nu au talent, ăștia n-au jucat pe ma

Paradoxul naționalei U23 a României: „olimpicul” din atac nici nu prinde banca de rezerve

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (1)
traian_v
traian_v  •  27 Iulie 2021, 04:25

Readaptare? La ce?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează