SPORTURI  »  TENIS  »  TRANSYLVANIA OPEN

Gabriela Ruse și filosofia care a dus-o până în finala Transylvania Open: „Lumea crede că toate putem avea rezultatele Simonei. Eu vin și contrazic”

Gabriela Ruse / Sursă foto: Facebook@ Transylvania Open
Gabriela Ruse / Sursă foto: Facebook@ Transylvania Open

Articol de - Publicat duminica, 22 octombrie 2023 15:53 / Actualizat duminica, 22 octombrie 2023 17:18

Gabriela Ruse, ajunsă până în finală la Transylvania Open după un an cu multe provocări și dificultăți, a dezvăluit care este noua ei filosofie și cum se raportează la cei care o judecă prin prisma poziției din clasament ♦ Ruse a început turneul pe locul 188, dar va bifa un salt semnificativ, indiferent de rezultatul finalei.

În cel mai bun moment al său după o îndelungată perioadă de căutări, Gabi Ruse povestește că a învățat să facă abstracție de „tumultul” creat în exterior și toată presiunea venită la pachet cu întrebări despre locul din clasament sau nelipsitele comparații cu Simona Halep.

Korpatsch, campioană la Transylvania Open » Gabriela Ruse a condus cu 3-0, însă s-a accidentat și n-a putut evita înfrângerea
TRANSYLVANIA OPEN
Korpatsch, campioană la Transylvania Open » Gabriela Ruse a condus cu 3-0, însă s-a accidentat și n-a putut evita înfrângerea

„Nu, nu trebuie ca toate să avem rezultatele Simonei”, spune Gabriela, care se declară eliberată de frustrări și alți „demoni interiori”.

Gabriela Ruse: „Lumea crede că toate putem avea rezultatele Simonei. Eu vin și contrazic”

„Am trecut de perioada aia de frustrare. Nu mă mai prea interesează că vin oameni să-mi zică: «Păi da, da’ ești locul 180, ce faci? Ai 25 de ani, peste două săptămâni faci 26». Însă nu toată lumea poate să fie numărul 1 mondial!

Pentru că am avut un număr 1 mondial, asta nu înseamnă că o să avem tot timpul un număr 1 mondial. Lumea crede că toate putem avea rezultatele Simonei. Eu vin și contrazic asta. Și spun: «Nu, nu trebuie!» 

Că s-a întâmplat - asta este incredibil! Și nu știm dacă se va mai întâmpla. Și e OK să fie așa, nu trebuie să judeci omul după clasament. Nu e ca și cum tu ești reprezentată de 188 sau de un alt număr. În primul rând, ești reprezentat de cum ești ca om, a mărtuieșit Gabi Ruse, conform Treizecizero.ro

Gabriela Ruse: „Vreau să ajung din nou unde am fost, dar cu bucurie”

Pentru Gabriela Ruse, competiția de la Cluj a însemnat mult așteptatul reviriment. La mai bine de un an de când își făcea loc între primele 60 de jucătoare ale lumii, bucureșteanca se află astăzi pe locul 188, dar spune că și-a regăsit cel mai important element. Unul care i-a lipsit în ultimele luni: liniștea interioară.

Finalista turneului de la Cluj e convinsă că, încet-încet, va reuși să-și îmbunătățească și clasamentul:

„Așa cum am zis, este doar o chestie de timp. Și vom avea discuția asta, poate, anul viitor, și atunci o să fiu Top 200 sau poate Top 10. Eu vreau să-mi demonstrez că pot ajunge din nou unde am fost, dar cu bucurie.

Și, în momentul în care voi ajunge acolo, îmi doresc să fiu la fel de bucuroasă cum sunt astăzi, fiind locul 188. Și vă spun asta, așa, cu ochii în lacrimi. Că, până la urmă, nu știu, nu clasamentul e totul. Dar o să vină și clasamentul…”, a mai spus Gabi Ruse pe durata acestei săptămâni, potrivit sursei citate.

Gabriela Ruse și filosofia care a dus-o până în finala Transylvania Open: „Lumea crede că toate putem avea rezultatele Simonei. Eu vin și contrazic”
Gabriela Ruse / Sursă foto: Facebook@ Transylvania Open

Ajunsă pe tabloul principal de la Transylvania Open grație unui wild card, românca în vârstă de 25 de ani a reușit la Cluj cel mai bun rezultat al său din acest an. Le-a învins pe Alycia Parks, Anna Bondar, Emiliana Arango și Rebeka Masarova, asigurându-și un salt de 61 de locuri în clasamentul WTA.

Am venit foarte încrezătoare. În ultima vreme m-am simțit bine la Cluj și am arătat un tenis foarte bun. M-am bucurat de tot ce s-a întâmplat aici și de echipă că a fost alături de mine. Am vrut să le arăt tuturor că se poate.

 - Gabriela Ruse, după calificarea în finala Transylvania Open

VIDEO Rezumatul semifinalei Gabriela Ruse - Rebeka Masarova

Citește și alte știri din tenis: 

VIDEO Gabriela Ruse e în finală la Transylvania Open » Prestație solidă în fața fanilor clujeni: „Parcă a jucat România! Vă mulțumesc!

Rafael Nadal s-a lansat piața suplimentelor » Cui se adresează acestea? + Ce a spus fostul lider mondial despre Novak Djokovic

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (3)
Misu1950
Misu1950  •  23 Octombrie 2023, 08:42

O fata cu mult bun simt! Tot respectul!

267890
267890  •  22 Octombrie 2023, 21:36

Dacă te dopezi, da. O să ai rezultatele Simonei.

nicolaeigrecu
nicolaeigrecu  •  22 Octombrie 2023, 16:36

Las că ești bună așa cât joci. Succes în continuare, Găbitza!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează