SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

FOTO+VIDEO Linda Noskova și povestea ei, de la copil de mingi pentru părinții săi la succesul de la Australian Open

Linda Noskova bucurându-se după un punct reușit FOTO Guliver/GettyImages +6   FOTO
Linda Noskova bucurându-se după un punct reușit FOTO Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 22 ianuarie 2024 18:10 / Actualizat luni, 22 ianuarie 2024 20:43

Linda Noskova (19 ani #50 WTA) se află în fața unei performanțe extraordinare, dar până să joace pentru un loc în semifinalele de la Melbourne a avut un drum anevoios de parcurs. Familia a făcut multe sacrificii pentru ca ea să joace tenis.

Linda Noskova este ultimul nume pe care l-a dat Cehia tenisului feminin mondial, ea producând cea mai mare surpriză la Australian Open prin eliminarea liderului mondial Iga Swiatek.

Antrenamente la -21 de grade Celsius pentru un campion olimpic și mondial
INEDIT
Antrenamente la -21 de grade Celsius pentru un campion olimpic și mondial

Cehoaica în vârstă de 19 ani o întâlnește în sferturi de finală pe Dayana Yastremska și este în fața unei oportunități imense, după ce în „optimi” a beneficiat de abandonul Elinei Svitolina.

Aflată la a cincea prezență pe tabloul unui turneu de Mare Șlem, Linda Noskova începe să adune din ce în ce mai mulți fani. Deși pare că jucătoarelor din Cehia le este ușor să-și facă loc pe scena mondială a tenisului, povestea Lindei este una diferită.

40 este cel mai bun lococupat de Linda Noskova în carieră

Mama sa, Ivana (59 de ani), a dezvăluit într-un interviu pentru publicația cehă Blesk greutățile prin care au trecut ca familie pentru ca Linda să ajungă profesionistă.

 „Nu am avut nicio treabă cu tenisul până la vârsta de 39 de ani, până în acel moment îmi dedicasem viața cailor, lucram la o fermă și participam și la competiții. Soțul meu era sculptor, aveam doi băieți împreună și duceam o viață boemă, dar după 18 ani de trăit împreună am decis să o luăm pe căi diferite. Noul meu soț era extrem de sportiv, alerga maratoane, înota, patina și juca și tenis printre altele", a început povestea Ivana Noskova.

Linda Noskova, începuturi amuzante

Au început să meargă împreună să joace tenis și după ce a venit pe lume și Linda, incursiunile au devenit și mai amuzante. La început, micuța făcea pe copilul de mingi, apoi a primit o rachetă și a început și ea să intre în joc. 

Linda Noskova și povestea ei, de la copil de mingi pentru părinții săi la succesul de la Australian Open
Linda Noskova și familia ei FOTO Instagram

Nu am forțat-o în niciun fel, avea și alte activități, făcea înot, mergea cu bicicleta, făcea atletism, gimnastică aerobică, echitație... avea multe pe cap", și-a amintit Ivana.

Când a ajuns la școală deja avea trei antrenamente pe săptămână la clubul din Valmez, acolo unde a început și Tomas Berdych. La primul turneu pe care l-a jucat, pe când avea 6-7 ani, Linda a fost învinsă în două seturi la zero, iar părinții ei și-au dat seama că e nevoie de mai mult.

Chiar dacă nu stăteau bine din punct de vedere financiar, au decis să investească în lecții private, iar, Dahos, tătăl său, urma să o antreneze și el. Rezultatele nu au fost extraodinare, dar Lindei a început să-i placă să meargă la turnee.

Incursiune în Elveția și ajutorul mamei Martinei Hingis

O întâmplare fericită a făcut ca la o competiție să dea peste tatăl lui Radek Stepanek, fost jucător de Top 10, care i-a îndrumat spre antrenorul ceh Machovský, cel care a cooptat-o la clubul său de lângă Roznov. Deși aveau parte de antrenamente gratis, familia trebuia să plătească pentru turnee, cazări, echipament, rachete și tot felul de cheltuieli adiacente.

 „Am pus tot ce aveam în tenis, a fost dificil pentru doi oameni normali ca noi. La un moment dat cineva din club a venit cu ideea de a o trimite în Elveția pentru a fi evaluată de Melanie Molitor, mama Martinei Hingis. A plecat într-o sâmbătă și s-a întors marți, nu joi cum trebuia. N-am înțeles ce nu a mers, dar Linda avea cartea de vizită a lui Melanie și am sunat-o, a rămas să ne vedem la Roznov", a povestit Ivana.

Primele impresii devastatoare

Întâlnirea cu Melanie Molitor a fost una dură. „Vorbea ca un general. Ne-a spus că serviciul ei este complet stupid, că Linda nu are forehand și că nu o să ajungă departe cu forma fizică pe care o are, dar că baza este bună", a povestit Ivana.

Elina Svitolina a ieșit în lacrimi de pe teren! S-a retras după doar trei game-uri în optimile Australian Open
AUSTRALIAN OPEN
Elina Svitolina a ieșit în lacrimi de pe teren! S-a retras după doar trei game-uri în optimile Australian Open

Cu toate acestea, a invitat-o într-o tabără în Elveția alături de alți copii taletați. Timp de patru ani, Linda și părinții ei au mers în Elveția de două sau trei ori pe lună.

 „Melanie a înțeles că nu aveam prea mulți bani, așa că a început să ne ajute cu anumite sume, ne-a cumpărat mâncarea când mergeam în Elveția și ne-a găzduit în apartamentul ei pe care îl folosea pentru oaspeți. Ajutată de ea nu mai aveam grija că vom rămâne fără bani de benzină sau de cazare și am mers la turnee la care nici nu visam", a povestit mama Lindei.

Linda Noskova, primul contract la 14 ani

Din cauza unor probleme la clubul din Roznov, familia Lindei a trebuit să se mute din nou la un alt club. În acel moment Ivana a decis să renunțe la jobul său de conducere de la o firmă de echipament sportiv și să facă job-uri part-time pentru a putea fi alături de Linda la Prerov.

Primul contract serios pentru Noskova a venit la vârsta de 14 ani, când a participat la Campionatul Mondial U-14 în Franța, acolo unde s-au adunat mulți căutători de talente și agenți.

1.021.368 dolarieste suma strânsă din premii de Linda Noskova până la Australian Open 2024

Linda a pierdut finala de la simplu în fața Lindei Fruhvirtova, dar a câștigat la dublu în fața unui dublu american. Atunci a fost abordată de un manager de la compania care se ocupa de Stan Wawrinka. La 13 ani a semnat primul contract, care valora 750.000 de euro pe an. Acesta a continuat până când avea 16 ani și a început să câștige bani la turneele WTA.

 „Astfel de agenții investesc în tinerii jucători și atunci când aceștia încep să câștige din turnee, o parte din bani merg la agenții. Există și o parte mai puțin bună, faptul că ei pot dicta multe lucruri. De exemplu, unde să te antrenezi, iar asta ne-a costat ceva".

Linda Noskova, probleme în Italia

Astfel, în februarie 2019 au trebuit să se mute în Italia la sugestia managerului. „În Prerov aveam totul aranjat, dar în Italia a fost complicat. Nu puteam să facem recuperare cum trebuie, aveam o cazare proastă, condiții de antrenament proaste. În plus, totul era mai scump decât în Cehia. În perioada aceea am aflat și că am cancer", a povestit Ivana.

Apoi a continuat: „Nu mi-au dat prea multe șanse, mi-au dat trei sau patru luni. Însă lucrurile s-au îmbunătățit pe parcurs. Am stat 11 luni în Italia, iar lucrurile nu au fost deloc roz".

La final de an s-au întors în Cehia și au rămas în țara natală din cauza pandemiei. O altă întâmplare a făcut ca antrenorul Tomas Krupa să se întoarcă și el acasă și după ce l-am cunoscut la o gală și i-am povestit despre Linda, au început să lucreze împreună din toamna lui 2020. Apoi a apărut în peisaj și David Kotyza și au făcut cu rândul la turnee.

Linda Noskova, a renunțat la școală

Pentru a se concentra mai mult pe tenis, Linda Noskova a ales să renunțe la școală. „S-a întâmplat după ce a câștigat Roland Garros la junioare. Am vorbit imediat la telefon și am întrebat-o cum se simte victoria, iar ea mi-a răspuns că lucrul pe care și-l dorește cel mai mult este să nu fie nevoită să meargă în paralel și cu școala. Nu e o fată proastă, dar tenisul îi ocupă 90 la sută din timp. Va putea relua studiile după ce își încheie cariera" e de părere mama sa.

2 finale WTAa jucat Linda Noskova, pierzându-le pe amândouă

Tot ea a identificat și punctul forte al fetei sale, unul despre care a vorbit și Linda. „E flegmatică, la fel ca soțul meu. E mereu calmă, chiar dacă are minge de meci sau de break", a spus Ivana. Rămâne de văzut cât de calmă va fi Linda, cea care o are drept idol pe Serena Williams, când la mijloc este o calificare în semifinalele unui turneu de Mare Șlem, unde până la ediția din acest an a Australian Open nu avansase mai departe de turul al doilea.

Rezumatul victoriei cu Iga Swiatek

Citește și: 

Reacția lui Daniil Medvedev după calificarea sa în sferturile Australian Open: „Sunt foarte obosit!”
Australian Open
Reacția lui Daniil Medvedev după calificarea sa în sferturile Australian Open: „Sunt foarte obosit!”
Istorie pentru Ucraina! Acum doi ani, se refugia în România din calea războiului, acum e în „sferturi” la Australian Open!
AUSTRALIAN OPEN
Istorie pentru Ucraina! Acum doi ani, se refugia în România din calea războiului, acum e în „sferturi” la Australian Open!

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează