SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

VIDEO Novak Djokovic, victorie și scandal cu un fan la Australian Open: „Vino și spune-mi în față!”

Articol de - Publicat miercuri, 17 ianuarie 2024 15:10 / Actualizat miercuri, 17 ianuarie 2024 18:02

Sârbul Novak Djokovic (1 ATP, 36 de ani) s-a calificat în turul 2 la Australian Open 2024, după victorie în patru seturi cu australianul Alexei Popyrin (43 ATP, 24 de ani), scor 6-3, 4-6, 7-6(4), 6-3.

Djokovic, campion de 10 ori al turneului de la Melbourne, a fost protagonistul unui mic scandal la jumătatea setului al patrulea. 

VIDEO. Novak Djokovic s-a certat cu un fan la Australian Open

În setul al patrulea, la scorul de 2-2, Novak Djokovic s-a răfuit cu un spectator. Deranjat de comentariile jignitoare venite de la un fan, sârbul s-a întors nervos către acesta.

„Vrei să vii aici? Vino aici și spune-mi asta în față! Vino!”, a spus Djokovic, în timp ce zâmbea ironic. Ulterior, sârbul s-a întors la joc, în timp ce din tribune s-au auzit mai multe huiduieli.

„Publicul a făcut destul de multă gălăgie, mai ales între primul și al doilea serviciu. Asta e la Grand Slam-uri, trebuie să accepți situația. Nu e plăcut să te fluiere fanii. Nu au fost lucruri plăcute pe care fanii le-au spus la adresa mea. Ulterior, acel fan și-a prezentat scuzele. Dar nu au curaj să spună asta în fața mea”, a spus Djokovic la Eurosport, după meci.

A fost completat de australianul Nick Kyrgios, care a comentat meciul: „Dacă eram în locul tău, eu săream în tribune”.

Novak Djokovic s-a calificat în turul 2 la Australian Open

După ce a avut nevoie 4 seturi și 4 ore în turul 1, Djokovic a avut iar parte de un meci lung, de trei ore și 11 minute. 

Meciul a început echilibrat. Fiecare jucător și-a câștigat primele game-uri de serviciu, dar egalitatea s-a rupt la 3-3. Nole a câștigat trei game-uri la rând și a luat setul cu 6-3.

Popyrin a jucat mai bine în setul secund și a făcut primul break la 3-1. A dus scorul la 5-2, dar a avut probleme să închidă setul. Nole a încercat să revină a venit la un game de adversar, 4-5, dar Popyrin s-a redresat și a închis setul cu 6-4.

Setul al treilea a fost la fel de echilibrat ca primele. Ambii jucători au jucat excelent în game-urile de serviciu și egalitatea s-a menținut până la final. La 5-4, Popyrin a avut patru mingi de set, pe serviciul lui Djokovic, dar le-a ratat. Setul a ajuns în tiebreak, acolo unde sârbul a jucat mai bine (7-4) și a preluat conducerea la general.

În al patrulea set, Popyrin a reușit să țină pasul cu Djokovic doar până la 2-2. După ce s-a certat cu acel fan, Nole a jucat perfect. S-a făcut 5-2, scor la care sârbul a ratat trei mingi de meci, pe serviciul lui Popyrin. Ulterior, la 5-3, Djokovic a servit excelent și a închis setul cu 6-3, calificându-se în turul 3.

Pentru Djokovic urmează acum meciul cu argentinianul Tomas Martin Etcheverry (32 ATP, 24 de ani).

Citește și: 

Verdictul expertului în „cazul Halep”: „E o anomalie din punct de vedere juridic” + „Simona a început să întoarcă armele”
„CAZUL HALEP”
Verdictul expertului în „cazul Halep”: „E o anomalie din punct de vedere juridic” + „Simona a început să întoarcă armele”
Moment incredibil la Australian Open » A vomitat pe teren, imediat după ce a dat mâna cu adversarul: „Amice, trebuie să ajung la coșul ăla”
AUSTRALIAN OPEN
Moment incredibil la Australian Open » A vomitat pe teren, imediat după ce a dat mâna cu adversarul: „Amice, trebuie să ajung la coșul ăla”

Dinamo e condamnată la retrogradare! Nici victoria cu UTA nu îi asigură barajul » Toate CALCULELE: de ce rezultate indirecte au nevoie „câinii”

În 1987 termina în fața lui Hagi în cursa pentru Balonul de Aur, acum e agent imobiliar » Și-a schimbat și look-ul: „Samuraiul a plecat în vacanță!”


Comentarii (1)
nautilus
nautilus  •  18 Ianuarie 2024, 12:04

Super Nole!!! Mare campion, mare caracter, un luptător neînfricat!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează