Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 09 iunie 2020 21:30
Gaz Metan Mediaș și Dusan Uhrin (52 de ani) au bătut palma în această după-amiază, antrenorul ceh fotografiindu-se deja cu președintele Ioan Mărginean și însemnele clubului.
Fostul antrenor al lui Dinamo, demis din „Ștefan cel Mare” în luna martie, a semnat o înțelegere valabilă pentru următoarele două sezoane cu formația din Mediaș, pe care predecesorul Edi Iordănescu a dus-o în premieră în play-off-ul Ligii 1.
„Rezilierea contractului cu Edi Iordănescu s-a produs astăzi la LPF. Ulterior, a fost înregistrat contractul lui Dusan Uhrin în funcția de antrenor al clubului. De asemenea, am reziliat începând de astăzi cu staff-ul lui Edi. Din acest moment, Flavius Boroncoi va conduce antrenamentele împreună cu șeful Centrului de Juniori, Constantin Hanc, și Bruno Vienescu, șeful Academiei.
Cel mai probabil, Dusan Uhrin va sta pe bancă la Giurgiu. Jucătorii trebuie să fie atenți, pentru că Dusan Uhrin va fi singurul care decide pe cine păstrează la Gaz Metan și cui i se va prelungi contractul”, a declarat Ioan Mărginean, în exclusivitate pentru GSP.ro.
GSP.ro a aflat care va fi staff-ul lui Uhrin la Gaz Metan: Petr Cuhel va fi „secund”, Denis Kavan va ocupa funcția de preparator fizic, în timp ce Dragoș Picu urmează să fie antrenor cu portarii.
Dusan Uhrin, o nouă experiență în Liga 1
Uhrin jr. nu e străin de fotbalul din România. A antrenat o lună la CFR Cluj, martie-aprilie 2009, fiind înlocuit cu Toni Conceicao după ce s-a certat cu căpitanul Ricardo Cadu. A pregătit și Poli Timișoara în două rânduri, 2007-2008 și 2010-2011, cu care n-a câștigat niciun trofeu într-o perioadă în care echipa finanțată de Marian Iancu era una dintre forțele Ligii 1. În acest sezon, a antrenat-o pe Dinamo între august 2019 și martie 2020.
VIDEO. Match Preview Dinamo - Chindia
Citește și alte știri despre Liga 1:
Citește și:
![Fosta gimnastă Ana Porgras, triunghi amoros la Survivor? Ce dezvăluiri face câștigătorul: „Mi-a propus un joc”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29062024/5f477ea1-7c2e-4e7b-8994-96e0e229b426.jpg?width=195&height=130)
![„Tricolorul” pe care Cornel Dinu îl consideră un intrus la Euro: „Nu știu de ce mizează în continuare pe el”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/14052024/39bdecf9-df13-4364-9478-8ab02ae97cee.jpg?width=195&height=130)
![3 lucruri cu care nu s-a putut acomoda camerunezul sosit de 3 ani în România: „Vă spun ce aș schimba”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/29062024/b2ce17d9-f005-4e0e-8b35-e887747d6286.jpg?width=195&height=130)
Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda