FOTBAL  »  Superliga  »  AMICAL

Farul a câștigat amicalul #1 în fața campioanei Moldovei » Puștii lui Gică Hagi au fost decisivi

Farul - Petrocub Hîncești a fost 3-2
Farul - Petrocub Hîncești a fost 3-2

Articol de - Publicat sambata, 29 iunie 2024 14:49 / Actualizat sambata, 29 iunie 2024 14:53

Farul a câștigat amicalul împotriva celor de la Petrocub Hîncești, campioana Moldovei, scor 3-2.

Acesta a fost primul din cele două partide de pregătire între cele două echipe. Prima partidă a avut loc de la ora 11:00, în timp ce a doua dispută va avea loc de la ora 17:00, tot pe terenul central din cadrul Academiei Hagi.

Formatul ambelor partide este de două reprize a câte 35 minute fiecare. Golurile „marinarilor” au fost semnate de Luca Banu, Alin Cocoș și Alexandru Stoian.

Farul, victorie cu Petrocub, campioana din Republica Moldova

Formația lui Gică Hagi a mai disputat alte două teste în această vară: 0-1 cu Cherno More și 5-3 cu Zimbru Chișinău, o altă formație din Republica Moldova, echipă învinsă de Petrocub în finala Cupei Moldovei, pentru un event istoric.

Petrocub, club înființat în 1999, a reușit să își adjudece primul titlu din istorie în stagiunea precedentă, oprind hegemonia celor de la Sheriff Tiraspol, echipă ce a jucat inclusiv în grupele Champions League. Conform site-ului de specialitate transfermarkt, lotul basarabenilor este cotat la puțin peste 5 milioane și jumătate de euro.

Ce formație a trimis în teren Gică Hagi pentru primul amical cu Petrocub:

Farul (4-3-3): Mușat - Sîrbu, Duțu, Marins, Grosu - Banu, Casap, Lazăr - Avramescu, Andronache, Bodișteanu 
Antrenor: Gică Hagi
Rezerve: Răfăilă, Dumitra, Martinovic, Cercel, Ciobanu, Băsceanu, Grameni, Aioanei, Doicaru, Cocoș, Stoian

Până în acest moment, Farul a înregimentat trei noi jucători în viitoarea următorului sezon de Superligă: Gabi Iancu, Mihai Bălașa și Andrei Ciobanu.

Echipa a evoluat extrem de bine și am reușit să ne calificăm. Toți jucătorii au ocazia de a ieși în evidență, avem încredere că orice este posibil din acest moment. Edi Iordănescu a demonstrat asta. Putem juca și mai bine, avem nevoie de mai mult curaj. Nu am spus 100% că vom fi în semifinalele Campionatului European, vom vedea. Ne așteaptă un meci decisiv cu Olanda. Publicul e fantastic, la fel și staff-ul tehnic, sper să ne calificăm.

- Gică Hagi, manager tehnic Farul Constanța, după calificarea României în optimile de finală ale Euro 2024

Citește și:

Gestul lui Jude Bellingham din Anglia - Slovacia l-ar putea costa scump! UEFA a deschis o procedură
Euro 2024
Gestul lui Jude Bellingham din Anglia - Slovacia l-ar putea costa scump! UEFA a deschis o procedură
Aurelian Chițu a semnat în Superliga! Transferul anunțat acum două săptămâni de GSP, oficializat astăzi
Superliga
Aurelian Chițu a semnat în Superliga! Transferul anunțat acum două săptămâni de GSP, oficializat astăzi
Val de plecări la Universitatea Cluj! Șapte jucători, OUT
Superliga
Val de plecări la Universitatea Cluj! Șapte jucători, OUT

Superliga 2024-2025, programul complet » FCSB - U Cluj, CFR - Dinamo, UTA - Rapid în prima etapă! + Când se joacă „Derby de România”

Record ALL-TIME pe GSP în luna iunie: 5,75 milioane de utilizatori și-au luat informațiile din Gazeta Sporturilor! Vă mulțumim!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează