FOTBAL  »  Superliga  »  CS UNIVERSITATEA CRAIOVA

CRAIOVA - FCSB. EXCLUSIV Fotbalistul plecat din Bănie trăiește cu emoție finalul sezonului: „E anul Craiovei!”

Ivan Martic e cu gândul la Craiova. FOTO: GSP +12   FOTO
Ivan Martic e cu gândul la Craiova. FOTO: GSP

Articol de - Publicat joi, 09 iulie 2020 16:33 / Actualizat joi, 09 iulie 2020 16:53

Ivan Martic, 29 de ani, fostul apărător de la CS Universitatea Craiova, a povestit emoțiile pe care le are din Elveția față de situația Craiovei și spune că vrea să vină să susțină echipa la confruntarea decisivă cu CFR Cluj. 

A fost foarte apreciat la echipă, iar suporterii îl aveau la inimă. Ivan Martic, 29 de ani, s-a despărțit în plină pandemie de CSU Craiova și așteaptă să semneze un nou contract până la finele lunii iulie. Patronul Mihai Rotaru l-ar fi dorit în continuare la formație, doar că fotbalistul a pus interesele familiei pe primul plan: 

„M-am gândit la propunerea de prelungire a contractului, i-am şi spus patronului ce-mi doresc, dar nu vreau să fac public. Trebuie să luăm în calcul că voi face 30 de ani şi trebuie să mă gândesc la familia mea, nu mai sunt ca Mihăilă, să am toată cariera în faţă”. Acum, pătimește pentru juveți de la mii de kilometri depărtare.

- Ivan, mai ai emoții pentru Craiova? 

- Mai ales acum, când mai sunt câteva etape, iar echipa se poate încorona ca noua campioană! Eu sunt pe viață suporterul acestei echipe, mă bucur că formația este pe val. Niciodată în ultimii ani echipa n-a fost atât de aproape de a-și atinge visul, iar Craiova, formația și orașul, merită trofeul cel mare. 

- Îți pare rău că ai plecat? 

- Privesc mereu partea pozitivă a lucrurilor. Aștept medalia de campion. Mă gândesc chiar să vin la meci, la ultima etapă, cu CFR Cluj, ca apoi să pot sărbători cu oltenii, unde vom avea voie. Să văd cum îmi calculez mișcarea.

Ivan Martic: „De o sută de ori mai intens ca la Cupă”

 - Pronostic pentru meciul cu FCSB?

 - Craiova este echipa mai bună, FCSB joacă mult sub cea mai bună formă posibilă a acestei echipei, Craiova va învinge, având miza mai mare. 

- Pronostic pentru confruntarea cu CFR Cluj? 

- CFR ne-a pus mereu probleme, e o echipă greu de răpus. Dar s-a demonstrat pe terenul ei că nu e invincibilă, astfel că "deschiderea" a fost făcută. Detaliile vor face diferența în acest final de sezon. Apropo, echipa să nu uite că mai sunt și meciurile cu Astra și cu Botoșani în program, două trupe imprevizibile, care vor pune mari probleme. Nu considerați că acele dueluri sunt rezolvate.

- Cum crezi că va fi atmosfera în oraș dacă echipa va câștiga campionatul? 

- Oamenii în acel oraș sunt incredibili. Nicăieri pe unde am fost până la Craiova nu am trăit atmosferă ca în Bănie. Plus oameni care să ne simpatizeze pe unde mergeam în țară. Eu, fiind străin, m-am simțit ca un român de fiecare dată. Oamenii te fac să vrei mereu să joci până la epuizare. Sincer, când Craiova va lua campionatul va fi de o sută de ori mai intens față de acum doi ani, când am luat Cupa. Oltenii au așteptat de prea mulți ani acest moment, va fi fantastic!

Martic: „Telefonul meu e deschis pentru toți”

 - Tu ce faci în rest? 

- Luna asta cred că voi ajunge la o înțelegere privind viitorul meu angajament. Sunt în discuții serioase cu cineva. 

- Te-ai mai putea întoarce ca fotbalist la Craiova sau în Liga 1? 

- (râde) Domnul Rotaru are numărul meu, eu sunt mereu deschis pentru orice. De fapt, telefonul meu este deschis pentru orice propunere, o să vedem ce va fi în continuare. Oricum, n-o să uit niciodată vuietul tribunei pe "Ion Oblemenco".

VIDEO. Match Preview. Craiova - FCSB. 12 iulie 2020

+8 FOTO

Citește și alte știri despre CS Universitatea Craiova: 

CRAIOVA - FCSB. Gigi Becali, înaintea duelului de la Craiova: „Rotaru nu e prost. Să asculte sfatul meu”

CRAIOVA - FCSB. Oltenii și Cristiano Bergodi au un coșmar: FCSB! Palmares horror înainte de meciul care poate fi decisiv pentru titlu

Citește și:

„Tricolorul” pe care Cornel Dinu îl consideră un intrus la Euro: „Nu știu de ce mizează în continuare pe el”
Nationala
„Tricolorul” pe care Cornel Dinu îl consideră un intrus la Euro: „Nu știu de ce mizează în continuare pe el”
Mourinho și Dzeko au întors Petrolul » Amical de gală în Turcia, la debutul portughezului pe banca lui Fenerbahce
Superliga
Mourinho și Dzeko au întors Petrolul » Amical de gală în Turcia, la debutul portughezului pe banca lui Fenerbahce
Din a patra divizie pe culmea Europei în 3 ani! » Fotbalistul refuzat de Craiova a costat 850.000 euro. Acum e cotat la 40 de milioane și e cel mai bun de la Euro 2024!
Euro 2024
Din a patra divizie pe culmea Europei în 3 ani! » Fotbalistul refuzat de Craiova a costat 850.000 euro. Acum e cotat la 40 de milioane și e cel mai bun de la Euro 2024!

Rafael van der Vaart, dialog cu GSP: „România? Mai bine întâlneam Spania sau Germania” » „Tricolorul” care l-a impresionat

Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda


Comentarii (2)
dakesis
dakesis  •  10 Iulie 2020, 22:51

mare pacat, Martic e un jucator exceptional, unul din putinii jucatori de banda din Ro care e in stare sa centreze. Vladoiu are potential, sper sa ii calce pe urme. Iti ducem lipsa, Ivan, pacat rau ca ai plecat...

lake1001
lake1001  •  09 Iulie 2020, 17:02

Frumos. Felicitări pentru vorbele frumoase.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează