Articol de GSP - Publicat duminica, 10 noiembrie 2019 17:12
Juventus s-a impus greu în meciul cu AC Milan, 1-0, grație golului marcat de Paulo Dybala. Cristiano Ronaldo fost scos în minutul 55 și a plecat nervos la vestiare.
Juventus - AC Milan 1-0
- Vezi AICI live + statistici
- A marcat: Dybala 77'
- Vezi AICI VIDEO cu cele mai tari faze
Deși pornea ca favorită certă, campioana Juventus nu a putut marca în prima repriză a meciului de la Torino. Primele 45 de minute au fost echilibrate, cu ocazii la ambele porți, portarii Szczesny și Donnarumma remarcându-se.
Dupa pauză, antrenorul lui Juve, Maurizio Sarri, a uimit pe toată lumea, scoțându-l pe Cristiano Ronaldo. Atacantul portughez a plecat nervos direct la vestiar.
Intrat în locul lui Ronaldo, Dybala a fost cel care a decis meciul. Argentinianul a avut o acțiune personală în minutul 77 și a marcat cu un șut de la 11 metri, în diagonală. Milan a forțat egalarea, dar Juve s-a apărat perfect și a rămas în avantaj.
După 12 etape, Juventus e lider, cu 32 de puncte, cu unul peste Inter. Milan este pe 14, cu 13 puncte.
Schimbat și cu Lokomotiv
E a doua oară într-o săptămână când Sarri îl schimbă pe Ronaldo! S-a întâmplat și miercuri, în Champions League, cu Lokomotiv Moscova, scor 2-1. Portughezul a fost înlocuit în minutul 81 cu Paulo Dybala, la scorul de 1-1. Ca și la confruntarea cu Milan, Juventus a marcat golul victoriei după ieșirea lui Cristiano.
Echipe de start:
Juventus: Szczesny - Cuadraro, Bonucci, De Ligt, Alex Sandro - Bentancur, Pjanic, Matuidi - Bernardeschi - Higuain, Cristiano Ronaldo
Rezerve: Buffon, Pinsoglio, Can, Douglas Costa, Danilo, Demiral, De Sciglio, Dybala, Khedira, Rabiot, Ramsey, Rugani
Antrenor: Maurizio Sarri
AC Milan: Donnarumma - Conti, Duarte, Romagnoli, Hernandez - Paqueta, Bennacer, Krunic, - Suso, Piatek, Calhanoglu
Rezerve: A. Donnarumma, Reina, Rodriguez, Rebic, Leao, Gabbia, Caldara, Calabria, Bonaventura, Biglia
Antrenor: Stefano Pioli
Vezi și:
Citește și:
![Gigi Becali, două decizii majore la FCSB](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/13062024/19324331-0071-4774-8672-2b4c856465a0.jpg?width=195&height=130)
![FCSB câștigă și al doilea amical al verii » Victorie fără emoții pentru campioana României](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/28062024/f32cee22-df59-4b46-9d3e-4fad6ab92323.jpg?width=195&height=130)
![FRF, detalii de ultimă oră pentru suporterii care vor să meargă la meciul cu Olanda » Câte bilete vor avea românii](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/28062024/4055594a-4f97-42b2-9bef-f13a4414ae38.jpg?width=195&height=130)
Programul complet al optimilor de finală de la Euro 2024 » Când se joacă România - Olanda